MOŞTENITORII STELELOR
Niciodată adoratorii lui Zalmoxis n-au înteles să cedeze fără luptă”
afirma un istoric contemporan. Această credintă în nădejdea existentei
războinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale
timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esential în Getica - "...sufletul e
nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de
nemurire: de aceea el nu are nici un
pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la război el trebuie judecat
fără părere de rău. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curătându-se
de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdărire a
sufletului. Prin asceză si monoteism, dacii respectau precepte crestine
înainte de crestinism."
Pentru daci, odiseea sfântului Andrei a
venit în întâmpinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor
exemplare confirmată de Porphirios atunci când relatează că pe Zalmoxis,
daco-getii “îl adoră ca pe Heracles”.
Ni se dezvalule astfel
si un alt aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenta unui
cult al eroismului “la cele mai războinice populatii” - cum numea Pliniu
cel Tânăr pe strămosii nostri.
Istoriografia a dat numeroase
valente timpului: ciclic, spirală, vertical. Mircea Eliade vorbea despre
un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un
timp ciclic, mitic al eternei reîntoarcei.
Pierre Chaunu în
lucrarea sa Istorie si decadentă creionează un timp al verticalitătii,
considerând timpul iudeo-crestin, timpul nostru contemporan.
"Din traci s-au născut românii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta
etnică a poporului român. Românii au mostenit de la daci, ramura nordică
a tracilor, tipul si trăsăturile de suflet întru Zamolxis.
Constantin Brâncusi, sculptorul român al universalitătii, mostenit a
însufletit într-o binecunoscută sculptură a sa, “Cumintenia Pământului”,
o trăsătură ingenuă de bun simt încarnat din spiritul neamului nostru.
Popor cu adânci rădăcini tărănesti, în spatiul mioritic, românii
au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinătate. Peste ei, de-a lungul
istoriei au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic.
Ei au ramas aici ca o piatră din muntele Kogaionullui. Această
trăinicie telurică izvorăste din originea milenară, de la începutul
vietii umane, a strămosilor neamului românesc, pe aceste meleaguri
carpato-danubiano-pontice. Din această experientă milenară s-a născut
întelepciunea "Cumintenia Pământului”.
Viata pe aceste
meleaguri “gură de rai” a fost supusă permanentei incursiuni
barbaro-satanice. Daco-românii s-au apărat, războit, răsculat, numai
atunci când “a ajuns cutitul la os".
O altă fatetă a spiritului
nostru o găsim în acel weltanschaung războinic, haiducesc, “a se face
nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului.
Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeană a dacilor ca temelie a
“Cuminteniei Pământului”.
De la daci, românii au mostenit
această sinteză între “cumintenia pământului” si spiritul trăirii
războinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit această trăire
spirituală în cele două poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”.
Iată versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip sălbatic, si
sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte/ Părul si barba lor n-au
fost tunse niciodată/ Măna lor dreaptă e totdeauna gata să înfingă
cutitul / pe care îl are legat la sold orice barbar."
În
“Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “...un bătrân, care întâmplător se
află în acea adunare,/ răspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule
oaspe, cunoastem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la
Pont si la Istru".
Prin această mostenire ancestrală zalmoxistă
românii s-au ridicat întotdeauna la luptă, răzvrătire, război de câte
ori fiinta lor a fost agresată de factori externi.
Astfel, din
adâncul metafizic at trăirii românesti s-au născut simboluri nationale
unice, colectivităti unite în individualitate, personaje tragice prin
destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea,
Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung aI
eroilor neamului.
Românii au creat propriul lor timp, cel al
trăirii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul
transcendentei ce leagă pe Pământ si în Ceruri omul si neamul cu
Dumnezeu într-o trinitate a vesniciei.
Iisus ne-a relevat că
neamurile se înfătisează în fata Domnului, neamurile ca o creatie
firească divină vesnică opuse contopirii cosmopolite, federative.
Urmând linia individ-neam-Dumnezeu, unită prin forta esentială a
iubirii crestine avem a contopire a împlinirii individului si neamului
într-o unitate inseparabilă. Învierea si misionarismul individului au
continut numai atunci când omul se jertfeste pentru mântuirea sufletului
neamului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu