Vlad Tepes, din Ordinul Dragonului, care a dat numele Draculestilor
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Al cui esti tu, Tepes Doamne?
Istoricul sarb Iovan Deretic este de parere ca radacinile domnitorului Vlad Tepes sunt sarbesti „ suta la suta”. I-auzi, tocmai cand istoricul „nostru” Neagu Djuvara zicea ca e cuman!
vineri, 9 decembrie 2011
Uluitoarea ipoteza greceasca. Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani
Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care il praznuim pe 30 noiembrie), intitulata “El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani!
In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat. Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.
«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos
Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit. Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos. “Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat. Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci… unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.
A fost Sfântul Andrei martirizat in timpul imparatului Traian?
George Alexandrou acorda o mare credibilitate traditiilor romanesti despre Apostolul Andrei, pe care le considera “cele mai de nadejde”. In baza lor, afirma ca, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodata, cercetatorul grec este de parere ca martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domitian sau Nero, conform traditiilor grecesti, ci la inceputul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, intre anii 95 d.Hr. si 105 d.Hr. El ia de baza traditiile romanesti si versiunea Sfantului Grigore de Tours a “Faptelor lui Andrei”, in care se spune ca inainte de martiriu, apostolul a avut un vis in care si-a vazut fratele Petru si pe Ioan Evanghelistul in Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirecta la faptul ca apostolii Petru si Ioan murisera deja. Sfantul Epiphanius spune acelasi lucru, la fel si Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, traditia greaca plaseaza moartea misterioasa a Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost ingropat de viu pana la gat si apoi corpul lui a disparut pur si simplu) in anul 102 sau 103 d.Hr. “De fapt, exista si acum cantece populare (romanesti n.n.) care vorbesc despre o intalnire intre imparatul Traian si Sfantul Andrei”, concluzioneaza cercetatorul.
Cele patru calatorii ale Sfantului Apostol Andrei
Conform cercetarilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru calatorii misionare impresionante, desfasurate intr-un teritoriu vast intins pe trei continente: Asia, Europa si Africa. Iata, in sinteza, posibilul traseu strabatut de neobositul propovaduitor:
Prima calatorie: Gaza - Lidda, in Palestina- Antiohia – Ancara-Edessa – Urfa (Turcia, in anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia – Pontul grecesc – Armenia – Caucaz – Ierusalim; A doua calatorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a intalnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la granita cu dintre Pakistan si Iran – Sogdiana (azi Samarkand si Bokhara in Uzbekistan – prin Pakistan si Afganistan, pe Drumul Matasii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspica -Kurdistan – Ierusalim; A treia calatorie: Ierusalim (anul 49, imediat dupa primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (granita din Tanzania, Uganda, Rwana si Congo) – Zimbabwe – Etiopia- Meroe (in sudul Nilului) –Ierusalim; Aceasta misiune a fost una speciala, pentru ca ea a vizat, in primul rand, salvarea Sfantului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra calatorie: Ierusalim (dupa Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Donetk (Crimeea) –Kiev- scitii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica – Scotia – posibil Marea Baltica – prin Polonia si Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras; Se observa ca Pontul grecesc a fost vizat in mod special de Andrei. Adica acele orase porturi de la Marea Neagra infiintate de greci. In acest context, se poate afirma ca apostolul ar fi putut ajunge in Scythia Minor inca din prima sa calatorie, unde ar fi putut lua contact si cu populatia autohtona, adica cu stramosii nostri daci. In decursul anilor, a revenit cel putin de trei ori in zona, de unde, in ultima calatorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.
Apostolii au strabatut pamantul in lung si-n lat
George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter international, de origine greaca, scriitor si comentator politic, absolvent al Universitatii din Grecia, un fost hippiot si calator pasionat, luptator pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de stiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program saptamanal de stiri la Radio “Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, calugarii greci ortodocsi din Siberia, imigranti din Pakistan etc. Este casatorit cu Olga, o ucraineanca de origine rusa, si are doi copii.
Este autorul cartii “El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat calatoriilor Sfantului Andrei, care exploreaza sursele, traditiile, rutele si culturile apostolului, volum pe care il defineste ca fiind “un goblen cultural”. Ideea cartii s-a nascut la Manastirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrasese sa scrie o carte despre kalash, descendentii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit insa ca ar fi mai bine sa scrie o carte despre sfintii karelieni ortodocsi. De la calugari a aflat insa ca Apostolul Andrei a fost in Karelia. Odata ajuns in Grecia, editorul sau i-a sugerat sa scrie despre acest apostol. Asa a ajuns sa cunoasca legende, traditii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi si dialecte si a incercat sa vada daca diferitele traditii ale calatoriilor acestuia se potrivesc geografic si temporal, daca sunt macar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului intr-o zona, ajungand sa descopere ca spre exemplu, “traditia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic si temporal cu cea sogdiana din Uzbekistan, aceasta era in concordanta cu cea partiana, iar aceasta se potrivea cu traditia siriana. Era ca un tren, un vagon dupa altul, pana cand am ajuns sa-mi lipseasca doar 20 de ani”, declara acesta intr-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America. Acesti 20 de ani au fost completati de traditiile si dovezile romanesti. “Cel mai incredibil lucru a fost acela ca, potrivit vechilor traditii romanesti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezinta exact perioada care imi lipsea”, spune acesta. In documentarea sa, foloseste traditii scrise din secolele II si III d.Hr. si este convins ca la acea vreme apostolii au putut strabate teritorii vaste, dovada fiind calatoriile din antichitate cunoscute sau hartile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum sustine cu argumente ca marginile pamantului pana unde le poruncise Iisus ucenicilor sa propovaduiasca Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romana. Astfel, pentru greci si romani, lumea se termina in abis, la antipozi, dupa Capul Prasum din Zimbabwe. “Faptul ca apostolii au reusit acest lucru intr-o oarecare masura este pus in lumina de istoricul Tertullian, care a scris in 170 d.Hr: “Avem diaconi, avem preoti si avem biserici, pana la sfarsitul pamantului.” Apoi descrie locurile: Sarmatia, Africa Subsahariana, Insulele Britanice si Scitia. Teritoriul sarmatienilor, de exemplu, se intindea de la Marea Caspica la lacul Baikal si de la Mongolia pana la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.
Indreinul kalashilor din Pakistan si Indreanul romanilor
Pentru realizarea monumentalei sale carti, George Alexandrou a utilizat traditii orale si texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca moderna, pontiana si calabriana, georgiana, abhaziana, slavona, sarba, rusa, ucraineana, romana, kalasha, baganda, kurda, etiopiana amharica, copta, araba, siriana aramaica, turca, turcik din centrul Asiei, iraniana, bulgara, engleza veche, engleza, germana, italiana, latina, albaneza, finlandeza, kareliana, armeana si foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenta unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, si sa constate ca, in romana veche, Sfantul Apostol Andrei era numit Indrean.
O piesa aparte, care parea a nu completa uriasul puzzle
In timp ce traditiile separate din Bulgaria, Romania, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copti, cele din Grecia si cele ale bisericilor care apartin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaratia de la Arbroath-Declaratia Scotiana de Independenta fata de Anglia, din 1320, care spunea ca scotienii au invatat credinta crestina de la Apostolul Andrei insusi, parea a nu se integra in uriasul puzzle. Dupa lungi cautari, Alexandrou a descoperit ca exista in antichitate o ruta care lega Scotia de alte locuri in care se stia ca fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiti “oamenii foca”, vanatori de balene, care locuiau pe coasta baltica, unde se stia ca a poposit si apostolul. Acesti laponi au facut in antichitate comert pe mare, din Scandinavia pana la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland si nordul Scotiei, unde exista un loc numit St. Andrew’s, care pastreaza si astazi relicve crestine de secole. In secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scotienii si pictii din nord, presati de inchiderea comertului in sud, au inceput sa foloseasca aceasta ruta celto-lapona veche, urmata probabil si de apostol. Asa s-ar putea explica mentionarea categorica a prezentei lui in Scotia in documentul amintit.
Apostolul nostru era umil si avea simtul umorului
Din traditiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea si caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a crestinat pe strabunii nostri era un om simplu, umil, dar ciudat. Traditiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia si Persia il descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Cara un baston imens cu cruce. Era foarte modest si nu umbla cu prea multi discipoli dupa el. Nu predica multimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna putina companie, precum un staret de manastire. Era in schimb un om cu simtul umorului. In acest sens, unele surse spun ca, atunci cand a vazut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunandu-le: ”Acesti slavi sunt niste oameni asa ciudati: se autotortureaza cu crengi de mesteacan”. Radea cand se gandea la acest lucru. A calatorit alaturi de crescatorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, comerciantii slavi, cunostea birocrati chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului si pe berberii din desertul Sahara. A calatorit pe jos, cu barci si canoe, pe cai, pe camile, reni sau elefanti. Fiind foarte modest, nu a iesit in evidenta alaturi de triada Petru, Iacov si Ioan, desi a fost “cel dintai chemat”. Credea ca fiecare persoana pe care o intalneste este insusi Hristos. Traditia copta spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat in Kurdistan, la Sinopae in Pont, la Tesalonic, in Chalandritsa, langa Patras. Din apocrifa “Faptele lui Andrei” reiese ca era un tip inalt, putin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se intalneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat si o barba carunta, care se separa in doua spre capat. Avea ochii, probabil, albastri.
De ce iconografia il reda intotdeauna batran pe Andrei
In traditia iconografica, Sfantul Apostol Andrei este redat la fel de batran ca si fratele sau Petru, desi, potrivit Scripturilor, Sfantul Andrei era mai tanar decat Petru. Chiar si Leonardo Da Vinci, in celebra pictura “Cina cea de taina”, l-a infatisat tot in varsta, dupa modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. In Sinai, la Manastirea Sfanta Ecaterina, unde exista unele dintre cele mai vechi icoane crestine, Sfantul Andrei este pictat tot batran. Acest lucru se explica prin faptul ca in iconografie este redat chipul persoanei asa cum a fost vazut ultima oara. Numai Sfantul Ioan nu este pictat ca un om batran, deoarece a fost binecuvantat de Dumnezeu sa “salasluiasca pana cand voi veni”. Toti ceilalti apostoli sunt mereu portretizati la varsta mortii, intocmai ca si Domnul.
sursa : Gardianul.ro
In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat. Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.
«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos
Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit. Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos. “Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat. Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci… unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.A fost Sfântul Andrei martirizat in timpul imparatului Traian?
George Alexandrou acorda o mare credibilitate traditiilor romanesti despre Apostolul Andrei, pe care le considera “cele mai de nadejde”. In baza lor, afirma ca, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodata, cercetatorul grec este de parere ca martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domitian sau Nero, conform traditiilor grecesti, ci la inceputul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, intre anii 95 d.Hr. si 105 d.Hr. El ia de baza traditiile romanesti si versiunea Sfantului Grigore de Tours a “Faptelor lui Andrei”, in care se spune ca inainte de martiriu, apostolul a avut un vis in care si-a vazut fratele Petru si pe Ioan Evanghelistul in Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirecta la faptul ca apostolii Petru si Ioan murisera deja. Sfantul Epiphanius spune acelasi lucru, la fel si Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, traditia greaca plaseaza moartea misterioasa a Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost ingropat de viu pana la gat si apoi corpul lui a disparut pur si simplu) in anul 102 sau 103 d.Hr. “De fapt, exista si acum cantece populare (romanesti n.n.) care vorbesc despre o intalnire intre imparatul Traian si Sfantul Andrei”, concluzioneaza cercetatorul.
Cele patru calatorii ale Sfantului Apostol Andrei
Conform cercetarilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru calatorii misionare impresionante, desfasurate intr-un teritoriu vast intins pe trei continente: Asia, Europa si Africa. Iata, in sinteza, posibilul traseu strabatut de neobositul propovaduitor:
Prima calatorie: Gaza - Lidda, in Palestina- Antiohia – Ancara-Edessa – Urfa (Turcia, in anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia – Pontul grecesc – Armenia – Caucaz – Ierusalim; A doua calatorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a intalnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la granita cu dintre Pakistan si Iran – Sogdiana (azi Samarkand si Bokhara in Uzbekistan – prin Pakistan si Afganistan, pe Drumul Matasii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspica -Kurdistan – Ierusalim; A treia calatorie: Ierusalim (anul 49, imediat dupa primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (granita din Tanzania, Uganda, Rwana si Congo) – Zimbabwe – Etiopia- Meroe (in sudul Nilului) –Ierusalim; Aceasta misiune a fost una speciala, pentru ca ea a vizat, in primul rand, salvarea Sfantului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra calatorie: Ierusalim (dupa Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Donetk (Crimeea) –Kiev- scitii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica – Scotia – posibil Marea Baltica – prin Polonia si Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras; Se observa ca Pontul grecesc a fost vizat in mod special de Andrei. Adica acele orase porturi de la Marea Neagra infiintate de greci. In acest context, se poate afirma ca apostolul ar fi putut ajunge in Scythia Minor inca din prima sa calatorie, unde ar fi putut lua contact si cu populatia autohtona, adica cu stramosii nostri daci. In decursul anilor, a revenit cel putin de trei ori in zona, de unde, in ultima calatorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.
Apostolii au strabatut pamantul in lung si-n lat
George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter international, de origine greaca, scriitor si comentator politic, absolvent al Universitatii din Grecia, un fost hippiot si calator pasionat, luptator pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de stiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program saptamanal de stiri la Radio “Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, calugarii greci ortodocsi din Siberia, imigranti din Pakistan etc. Este casatorit cu Olga, o ucraineanca de origine rusa, si are doi copii.
Este autorul cartii “El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat calatoriilor Sfantului Andrei, care exploreaza sursele, traditiile, rutele si culturile apostolului, volum pe care il defineste ca fiind “un goblen cultural”. Ideea cartii s-a nascut la Manastirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrasese sa scrie o carte despre kalash, descendentii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit insa ca ar fi mai bine sa scrie o carte despre sfintii karelieni ortodocsi. De la calugari a aflat insa ca Apostolul Andrei a fost in Karelia. Odata ajuns in Grecia, editorul sau i-a sugerat sa scrie despre acest apostol. Asa a ajuns sa cunoasca legende, traditii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi si dialecte si a incercat sa vada daca diferitele traditii ale calatoriilor acestuia se potrivesc geografic si temporal, daca sunt macar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului intr-o zona, ajungand sa descopere ca spre exemplu, “traditia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic si temporal cu cea sogdiana din Uzbekistan, aceasta era in concordanta cu cea partiana, iar aceasta se potrivea cu traditia siriana. Era ca un tren, un vagon dupa altul, pana cand am ajuns sa-mi lipseasca doar 20 de ani”, declara acesta intr-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America. Acesti 20 de ani au fost completati de traditiile si dovezile romanesti. “Cel mai incredibil lucru a fost acela ca, potrivit vechilor traditii romanesti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezinta exact perioada care imi lipsea”, spune acesta. In documentarea sa, foloseste traditii scrise din secolele II si III d.Hr. si este convins ca la acea vreme apostolii au putut strabate teritorii vaste, dovada fiind calatoriile din antichitate cunoscute sau hartile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum sustine cu argumente ca marginile pamantului pana unde le poruncise Iisus ucenicilor sa propovaduiasca Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romana. Astfel, pentru greci si romani, lumea se termina in abis, la antipozi, dupa Capul Prasum din Zimbabwe. “Faptul ca apostolii au reusit acest lucru intr-o oarecare masura este pus in lumina de istoricul Tertullian, care a scris in 170 d.Hr: “Avem diaconi, avem preoti si avem biserici, pana la sfarsitul pamantului.” Apoi descrie locurile: Sarmatia, Africa Subsahariana, Insulele Britanice si Scitia. Teritoriul sarmatienilor, de exemplu, se intindea de la Marea Caspica la lacul Baikal si de la Mongolia pana la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.
Indreinul kalashilor din Pakistan si Indreanul romanilor
Pentru realizarea monumentalei sale carti, George Alexandrou a utilizat traditii orale si texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca moderna, pontiana si calabriana, georgiana, abhaziana, slavona, sarba, rusa, ucraineana, romana, kalasha, baganda, kurda, etiopiana amharica, copta, araba, siriana aramaica, turca, turcik din centrul Asiei, iraniana, bulgara, engleza veche, engleza, germana, italiana, latina, albaneza, finlandeza, kareliana, armeana si foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenta unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, si sa constate ca, in romana veche, Sfantul Apostol Andrei era numit Indrean.
O piesa aparte, care parea a nu completa uriasul puzzle
In timp ce traditiile separate din Bulgaria, Romania, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copti, cele din Grecia si cele ale bisericilor care apartin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaratia de la Arbroath-Declaratia Scotiana de Independenta fata de Anglia, din 1320, care spunea ca scotienii au invatat credinta crestina de la Apostolul Andrei insusi, parea a nu se integra in uriasul puzzle. Dupa lungi cautari, Alexandrou a descoperit ca exista in antichitate o ruta care lega Scotia de alte locuri in care se stia ca fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiti “oamenii foca”, vanatori de balene, care locuiau pe coasta baltica, unde se stia ca a poposit si apostolul. Acesti laponi au facut in antichitate comert pe mare, din Scandinavia pana la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland si nordul Scotiei, unde exista un loc numit St. Andrew’s, care pastreaza si astazi relicve crestine de secole. In secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scotienii si pictii din nord, presati de inchiderea comertului in sud, au inceput sa foloseasca aceasta ruta celto-lapona veche, urmata probabil si de apostol. Asa s-ar putea explica mentionarea categorica a prezentei lui in Scotia in documentul amintit.
Apostolul nostru era umil si avea simtul umorului
Din traditiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea si caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a crestinat pe strabunii nostri era un om simplu, umil, dar ciudat. Traditiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia si Persia il descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Cara un baston imens cu cruce. Era foarte modest si nu umbla cu prea multi discipoli dupa el. Nu predica multimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna putina companie, precum un staret de manastire. Era in schimb un om cu simtul umorului. In acest sens, unele surse spun ca, atunci cand a vazut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunandu-le: ”Acesti slavi sunt niste oameni asa ciudati: se autotortureaza cu crengi de mesteacan”. Radea cand se gandea la acest lucru. A calatorit alaturi de crescatorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, comerciantii slavi, cunostea birocrati chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului si pe berberii din desertul Sahara. A calatorit pe jos, cu barci si canoe, pe cai, pe camile, reni sau elefanti. Fiind foarte modest, nu a iesit in evidenta alaturi de triada Petru, Iacov si Ioan, desi a fost “cel dintai chemat”. Credea ca fiecare persoana pe care o intalneste este insusi Hristos. Traditia copta spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat in Kurdistan, la Sinopae in Pont, la Tesalonic, in Chalandritsa, langa Patras. Din apocrifa “Faptele lui Andrei” reiese ca era un tip inalt, putin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se intalneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat si o barba carunta, care se separa in doua spre capat. Avea ochii, probabil, albastri.
De ce iconografia il reda intotdeauna batran pe Andrei
In traditia iconografica, Sfantul Apostol Andrei este redat la fel de batran ca si fratele sau Petru, desi, potrivit Scripturilor, Sfantul Andrei era mai tanar decat Petru. Chiar si Leonardo Da Vinci, in celebra pictura “Cina cea de taina”, l-a infatisat tot in varsta, dupa modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. In Sinai, la Manastirea Sfanta Ecaterina, unde exista unele dintre cele mai vechi icoane crestine, Sfantul Andrei este pictat tot batran. Acest lucru se explica prin faptul ca in iconografie este redat chipul persoanei asa cum a fost vazut ultima oara. Numai Sfantul Ioan nu este pictat ca un om batran, deoarece a fost binecuvantat de Dumnezeu sa “salasluiasca pana cand voi veni”. Toti ceilalti apostoli sunt mereu portretizati la varsta mortii, intocmai ca si Domnul.
sursa : Gardianul.ro
duminică, 4 decembrie 2011
Arcul de triumf ridicat de cei doi Galerius in Salonic (304), un monument al gloriei dacice
Arcul de triumf ridicat de cei doi Galerius in Salonic (304), un monument al gloriei dacice, fragment de Dumitru Balasa
Niels Hannestad afirma ca „cel mai important dintre monumentele tetrarhice care s-au pastrat, etse Arcul lui Galerius de la Salonic, orasul de resedinta al imparatului”.De unde Columna de la Roma si Tropheum Traiani erau monumente ale infrangerii puterii dacilor, arcul de triumf de la Salonic ramen peste veacuri ca un insemn major al triumfului dacismului. Desi cercetatorii nu au cunoscut acest magnific edificiu de piatra, in afara de cativa neluati in seama, el se impune prin triumful dacismului in intreaga lume antica. Cu toate acestea, citadela peninsulara romana ofera o larga audienta unor urmasi ai lui Traian, in detrimentul imparatilor traco-daci. Vorbind despre Galerius, nu putem trece peste Arcul de Triumf de la Salonic ridicat de el in aceasta a doua capitala a Daciei, sud-dunarene. Este vorba de interesanta comunicare a cercetatorului Victor Stancu, intitulata Dacii in metopele Arcului de Triumf al lui Galerius de la Salonic. Comunicarea nu a fost luata in seama, desi acest edificu monumental face parte din „triologia dacica”: Columna de la Roma, Tropheum Traiani de langa Constanta si Arcul de Triumf de la Salonic. Acesta din urma este „un monument istoric mai putin cunoscut, dar tot asa de important ca si Tropheum Traiani si Columna Traiana de la Roma”, dupa cum remarca cercetatorul amintit, ba chiar mai important. El va trebui prezentat in toate manualele scolare ale Daco-Românilor.
Arcul lui Galerius „a fost ridicat de Senatul roman, in jurul anului 304 e.n., pentru a glorifica victoria cezarului C(aius) Galerius Valerius Maximus” (al carui bust apare in dreapta, daltuit in piatra) asupra persilor, castigata in anul 297 e.n., cu ajutorul trupelor de daci, compatriotii sai”. Metopele monumentului „ii prezinta pe daci ca factor principal in castigarea victoriei, fapt recunoscut de toti cercetatorii, incepand cu profesorul danez K.F. Kinch, a carui lucrare constituie piatra de temelie pentru studiile celorlalti.
In continuare, Victor Stancu prezinta scena „Cuvantul lui Galerius catre trupele de daci. Scena se petrce la Sardica (in Dancia Ripensis). In centru, in mijlocul a doua randuri de soldati echipati pentru razboi, purtand drapelele specifice dacilor-teribilul balaur cu cap de lup- Galerius in atitudine oficiala a imparatului. Prin poarta din stanga intra alti soldati in aceeasi tinuta si purtand aceleasi drapele”. Acestia ar fi Dacii „din nordul Dunarii” care au dat ajutor compatriotului lor in lupta contra persilor.Tot Victor Stancu mentioneaza ca istroicul roman Al. T. Dumitrescu, analizand metopele Arcului de Triumf de la Salonic, colindele de Craciun (Imparatul Ler, curtile lui Ler etc), legende, traditii, ridicari topografice in zona, precum si vestigile gasite in sapaturile de la Resca (vechea Romula), sustine ca Galerius era originar din Romula, unde avea si un palat si unde a fost inmormantat si ca scena Cuvantarea lui Galerius s-a petrecut la Romula. Localizarea scenei la Romula (Resca, Oltenia) are la baza asemanarea capiteliului corintic al coloanei reprezentate in dreapta metopei cu capitelurile unora din coloanele gasite in sapaturile de aici” (la Romula). Dimitrie Cantemir, scrie: „mi-a povestit un voinic, Preda Stambol, roman din Tara Munteneasca precum in Tara Romaneasca aproape de Dunare, pe malul Oltului sa se fi vazand niste temelii de cetate, carora taranii de pe acolo din batranii lor apucand le zic Curtile lui Ler imparat, precum si din colindele Anului Nou si astazi au luat de pomenesc Ler Aler Domnul”. „O traditiune populara din comuna Cioara-Doicesti (Braila), se zice ca Ler a fost un imparat de la care au inceput colindele”. Relatarea lui Dimitrie Cantemir Ler, Aler Domnul o completam dupa cum urmeaza: (Ga)Ler(Ius) Aler(Ius) Dominus (imperator). Este un argument in plus pentru identificarea celor doi Galerius cu Ler Imparatul Dacilor si a cetatii Romula cu Recica, Recidava.
Si Victor Stancu trage concluzia ca „se impune o analiza meticuloasa si ampla asupra celor sustinute de Al. T. Dumitrescu”.
A doua metopa ce ne intereseaza este „jertfa lui Diocletian so Galerius ce precede lupta” Alta metopa analizata este „Batalia din tara Kurzilor-Sarja cavaleriei dace”. Aici apare „Galerius galopand avantat spre inamic, cu avangarda (doi calareti in fata care au angajat batalia) si in spate cu restul trupelor calare, toti purtand drapelul dac caracteristic. Armata cu care va castiga victoria este compusa exclusiv din daci, ceea ce este semnificativ”. Dedesubt, „metopa il reprezinta pe Galerius calare, luptand cu seful inamic, care este de asemenea calare, si pe care il domina. Ce doi soldati ce urmeaza imediat calul lui Galerius, reprezentand, fara indoiala garda sa, sunt daci (dupa imbracaminte si scuturi), fapt de asemenea semnificativ”. Si incheie cercetatorul amintit, ca toate acestea „demonstreaza de o maniera sugestiva aportul militar important al elementului autohton din Dacia, la nivelul anului 300 e.n.”Daca toata armata lui Galerius Maximus apare cu steagul dac (gnostic ofit) si cu ea castigase lupta impotriva Persilor si daca insusi imparatulk Galerius cel Batran se declarase „Dusman al numelui de roman si vrea sa schimbe titulatura Imperiului Roman in aceea de Imperiu Dacic” si chiar a schimbat-o, se mai poate cinva indoi de faptul ca limba traco-daca, Lingva rustica, avea circulatie in tot imperiul? Imperiu dac instaurat de Galerius, ca si arcul de Triumf de la Salonic constituie dovezi peremtoorii pentru dainuirea Dacilor de-a lungul mileniilor si ca asa zisa „nimicire” a neamului Dacilor este o simpla figura retorica. Adaugam ca inscriptia Arcului de Triumf a fost distrusa de peninsularii sovini.
Arcul de la Salonic este urmat de Arcul ridicat de imparatul Constantin cel Mare la Roma, dupa cum vom vedea mai jos. Ceea ce trebuie sa mai retinem indeosebi, este faptul ca „Ler Imparatul”, care apare in folclorul romanesc, este de fapt acest „imparat dac” Galerius. Ideea Imperiala si continuitatea Daco-Românilor pana in anul 1001 e.n., a fost tratata pentru prima data, in clarificarea continuitatii, de marele tracolog Iosif Constantin Dragan in Mileniul imperial al Daciei. Pentru identificarea lui Ler imparatulcu Galerius I si II pledeaza concluziile lui N.A. Constantinescu, care trateaza provenienta lui Ler din Valeriu, ca si din Galeriu. Acesta vorbeste de „figura legendara a lui Ler imparat” (probabil legat si de „Lerui Ler” din colinde) pus in legatura, fie cu numele amintite fie cu Galer(ius); si Galerius si Valerian (ne referim la imparatii romani cu acest nume) care au avut legaturi cu regiunile de la Dunare. Nu am la indemana opera lui Sextus Aurelius Victor (361), decat fragmentele din Fontes. Petru Maior socoteste pe Galerius „ dintra romanii cei de peste Dunare, nascut la Dachia ripense, drept din parinti prosti si el inca mai inainte au fost pastoriu de vite, pentru carea s-au si poreclit Armentarius, dar om frumos in trup, vestit si norocos ostas. Unde se nascuse acolo fu si ingropat; caruia loc el ii pusese numele Romulian, de pre numele mamei sale Romula”. In nota sa, Petru Maior repeta: „Insa Galerius a fost un om drept, este adevarat ca neslefuit si rural, insa demn de lauda: avea un corp frumos, remarcabil ostas si norocos in razboaie, nascut din parinti de la tara, pastor de turme. De unde i s-a si dat porecla de Vacarul. S-a nascut in Dacia Ripensis, si tot acolo a fost ingropat in localitatea pe care, dupa numele mamei sale Romula o denumise Romulianum”. Dupa Galerius Armentarius a urmat „intru imparatia romanilor, Galerius Maximinus”. El era „nepot de sora lui Armentarius”. Inainte „ de a se face imparat se chema Dara”. Din familia lui, spune Petru Maior, se pastreaza si azi „preste Dunare” (la nord) „familie stralucita Dara”. Acelasi Sextus Aurelius Victor spune: „Galerius Maximinus nascut din sora lui Armentarius si numit inainte de a ajunge imparat cu numele adevarat Dara-prin nastere si instructie arata ca un pastor, insa avea o minte calma care pretuieste pe cei intelepti si invatati”.
Daca repetam singura eroare a lui Petru Maior, si anume, ca cei doi imparati, Galeriu Vacarul si nepotul sau Galerius Daran nu au fost romani, ci Daci- care au urat pe romanii ce-i robisera, informatiile sunt destul de valoroase.Trebuie sa mai retinem faptul ca mama lui Galerius I se chema Romula si ca era daca. Romula este femininul lui Romulus. Locuitorii localitatii Romula sunt romanatieni (sau Romulenii) de mai tarziu. Datorita asemanarii intre viguroasa limba a Traco-Dacilor si cea a peninsularilor, sa nu facem greseala de a socoti ca toate cuvintele dace se trag din artificiala romana: „latina”.
Desi in toate studiile, Arcul de Triumf al lui Galerius este trecut intre monumentele de arta romana, pozitia sa, ca si initiatorul ei, dovedesc ca este vorba de un arc de triumf al artei traco-dace. Neglijandu-se cultura si originea lui Galerius-dac autentic- se produc grave erori. Traco-dacismul a fost dominanta teritoriala si lingvistica si chiar stiintifica. Alfabetul grec si latin au fost niste intamplari care au facilitat inventarul carturaresc, dupa cum cifrele arabe au deschis noi orizonturi calculelor universale.
Fragment din „Dacii de-a lungul mileniilor”, de Dumitru Balasa
joi, 1 decembrie 2011
miercuri, 30 noiembrie 2011
Apostolul Andrei si regii dacilor
Intr-una din legendele dobrogene despre Sfantul Andrei sunt pomeniti regii daci, sub conducerea carora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului in Dacia. Nici un istoric nu a luat vreodata in serios aceste informatii, de o importanta uriasa: le-a fost greu sa creada ca omul de rand a putut memora si transmite faptele, timp de doua mii de ani, din generatie in generatie
Dregatorul Dura si printul Cutusone "cel Viteaz"
In anii '20, un avocat pe nume Ion (Jean) Dinu strangea legende despre Sfantul Andrei, in satul Ion Corvin, in apropierea caruia se afla pestera in care se spune ca a popositapostolul. Una dintre aceste legende este cu totul uluitoare, caci ofera informatii istorice de cea mai mare importanta. Am aflat-o citind cartea lui Dumitru Manolache, "Andrei, Apostolul Lupilor": "Ci s-a oprit maritu Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura - spune povestea - unde este acum satul Ion Corvin si padurea cu pestera sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii cari au fost cu el, in calatorie de propoveduire. Multimea de trudnici si de daci si geti si alani si greci si romani, de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor".
Cine erau acesti "dregatori", Dura si Cutusone, si care erau "plaiurile" lor? Stim din mai multe surse stravechi ca Apostolul Andrei primise spre evanghelizare, prin tragere la sorti, Scitia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, ba mai precis, "Gotia" si regiunile de rasarit ale Daciei Carpatice, pana dincolo de Nistru. Deci ajunsese, fara indoiala, in tinuturile dacilor. Aici existau numeroase nuclee de preoti ai vechiului cult zamolxian, religie care avea multe in comun cu noua credinta crestina. Trecuse un veac de la vremurile de glorie ale marelui rege Burebista si incepea sa se simta amenintarea teribila a Imperiului Roman. Cum Apostolul Andrei a murit in anul 60, vremea in care acesta a ajuns pe pamantul dacic trebuie sa fi fost cu cativa ani mai inainte. Nu cu multi, spun cercetatorii. Dar nici un autor antic, nici un izvor cunoscut nu ne spune cine era pe tronul Sarmisegetuzei in acel moment. Stim numai de la un istoric grec ca, mai tarziu, in preajma anului 87, batranul rege Duras ii va ceda tronul tanarului Decebal, mult mai energic si mai priceput in fata amenintarii romane.Este oare vorba despre acelasi Dura, pomenit de legenda dobrogeana? Fara nici o indoiala. Dar atunci trebuie sa admitem ca Duras era, intr-adevar, foarte batran, devreme ce tot el era rege si in vremea apostolatului Sfantului Andrei, adica cu 27 de ani mai inainte. Desigur, multi vor zice ca nu trebuie sa dam crezare unei simple legende, ca daca izvoarele istorice spun ca regele Duras era foarte batran, nu inseamna ca a si domnit mult, ci putea sa urce pe tron la batranete. Vor mai spune unii ca nu e posibil ca numele unui rege dac sa fi fost pastrat, timp de doua mii de ani, in memoria colectiva si transmis prin traditie. Ba e posibil!
Nu stim daca Andrei a ajuns pana la Sarmisegetuza. Tinutul cel mai accesibil si direct vizat era cel al Daciei Mici, adica Dobrogea. Oricum, evenimentul venirii Apostolului Andrei trebuie sa fi avut ecouri de puternica amploare in constiinta dacilor din toate tinuturile, de la mare pana la munte. Deci, n-ar trebui sa ne mire ca numele regelui Duras a ramas in traditia populara ca fiind "dregatorul" in vremea caruia Apostolul Andrei a ajuns in Dacia.
Ar trebui sa ne resemnam cu gandul ca nu avem nici o alta informatie despre acest intelept rege Duras, cu o domnie atat de lunga, in vremea caruia dacii au primit Vestea cea Buna. Si totusi, in mod fericit, o informatie ignorata de istoricii "oficiali" vine sa confirme ca Duras a putut fi contemporan cu Sfantul Andrei. Este vorba de textul uneia dintre tablitele de plumb de la Sinaia, in care numele regelui Duras apare alaturi de cel al lui Fonteius Agrippa. Acesta era un guvernator roman al provinciei Moesia, despre care stim sigur, dintr-un document latinesc, ca a murit in anul 69, in timpul unui atac al dacilor in sudul Dunarii. Autorul latin care ne povesteste aceasta intamplare nu ne spune ce capetenie a fost in fruntea dacilor, dar textul placii de plumb ne spune clar: regele Dura. Asadar, Dura (poate pronuntat Dura, nume de familie existent inca astazi) era "dregator" in anul 69, la cativa ani dupa moartea apostolului Andrei. Asta inseamna ca putea sa fi fost rege, la fel de bine, si in vremea lui Andrei.
Cutusone poate parea un nume ciudat, la prima vedere. Dar nu este asa. In Dacia Mica au existat multe generatii de capetenii din stirpea Cotizo. Un Cotizo a domnit si in Banat, spun scrierile latinesti, alti printi cu numele Cotizo intalnim in Tracia. Cu siguranta in Dobrogea exista, la vremea aceea, un "dregator" cu acest nume, dar dacii din acele locuri stiau ca in munti mai exista un rege mai mare, mai puternic, pe nume Dura. De aceea, i-au pomenit pe amandoi: Dura si Cutusone. E admirabil faptul ca traditia populara a retinut numele Cutusone, asa cum probabil il pronuntau dacii, iar nu Cotizo, cum il pronuntau grecii si romanii. Si in cazul acesta, una din placile de la Sinaia ne aduce o confirmare: intr-una din cetatile dacice dobrogene domnea un print pe nume Cutezonio! Era printul "cel viteaz", caci "a cuteza" este un cuvant stravechi romanesc, despre a carui origine lingvistii nu ne pot spune mare lucru.
Decebal si Traian la pestera Sfantului Andrei
Apostolul a gasit, in pestera care astazi ii poarta numele, o comunitate de preoti daci. Legendele spun ca era o pestera sfintita, iar preotii daci sunt numiti "sfinti". Era firesc ca Andrei sa apeleze la preoti locali care, la randul lor, sa raspandeasca invatatura cea noua in randul oamenilor. Legenda spune mai departe ca cei doi regi, Dura si Cutusone, s-au mirat cand au aflat ca preotii daci au cazut in genunchi in fata apostolului. Dar nu i-au pedepsit, ci i-au lasat "sa invete si sa boteze". Vremea a trecut, Duras a cedat tronul tanarului Decebal, se apropia pentru daci infruntarea cu romanii si sfarsitul istoriei si al lumii lor. O balada dobrogeana spune ca insusi Decebal, urmasul lui Duras, ar fi venit la pesteraSfantului Andrei: "La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-si facea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta, / Si ingenunchea,/ si nu se-nchina.../ Pe murg calarea,/ Si calea-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului...". Decebal era foarte bine informat cu privire la venirea apostolului si la lucrarea lui in Dacia Mica si poate si in alte parti ale Daciei, asa incat este chiar de crezut ca s-a dus sa viziteze acel loc. Memoria populara a retinut imaginea unui rege distant fata de noua religie. Atitudinea lui Decebal este fireasca, trecusera doar putini ani de cand apostolul ajunsese pe tarmul marii, iar regele tinea inca la vechile traditii. Cat despre Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani, pomenita si in versuri, era aproape de renumita pestera, deci nu ar trebui sa ne indoim de spusele baladei.
Au fost vremuri si oameni care au pus la indoiala prezenta Apostolului Andrei pe pamantul nostru. Mai sunt si astazi destui sceptici. Dar daca documentele istorice sunt sarace in privinta acestui eveniment, in schimb traditia populara este formidabil de puternica. Oamenii au imortalizat acest eveniment crucial in cantecele si povestile lor, l-au povestit cu sfintenie si l-au cantat cu credinta, timp de doua mii de ani, din generatie in generatie, pana astazi. Ce ne invata aceste legende? Ca in loc sa cautam informatii despre istoria noastra in cartile citite si rascitite din biblioteci, in loc sa ne resemnam cu faptul ca s-au pierdut mai toate documentele despre epocile acelea indepartate, am face mai bine sa intrebam omul de la sat: el stie, uneori, mai bine decat orice savant. Istoria este vie, traieste prin noi, trebuie doar sa o lasam sa vorbeasca. Nu au reusit sa afle nici cei mai vajnici cercetatori cine era rege al dacilor cand a venit Apostolul Andrei la noi. Daca i-ar fi intrebat pe satenii din satul Ion Corvin, ar fi aflat. Memoria locala, ca si memoria unui neam intreg, este teribil de puternica. Ea este o carte uriasa, plina de informatii cruciale, dar pe care nimeni nu se mai osteneste astazi sa o citeasca. Cat despre prezenta apostolului nostru, al romanilor, nu avem nevoie de alte documente. Trei versuri de colinda despre Sfantul Andrei, din aceasta "carte" minunata a traditiei populare, spun asa: "Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia".
luni, 28 noiembrie 2011
Sfântul Andrei – Moşul din Carpati
30
noi
TROPAR
„Că cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă”
*******
Mâine, întreaga creştinătate îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat la apostolie. Pentru noi românii, sărbătoarea acestui sfânt are o importanţă aparte, întrucât el este naşul de botez al poporului nostru. În decursul istoriei, prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al României a fost nu de puţine ori contestata sau ignorată, deşi există nenumărate dovezi ale prezenţei lui în ţinuturile „lupilor”, după cum o demonstrează şi argumentele cuprinse în volumul „Andrei, Apostolul lupilor”, semnat de Dumitru Manolache, a cărui a doua ediţie a fost recent lansată. Printre aceste dovezi, una este de excepţie: cea referitoare la prezenţa Apostolului Andrei în memoria pustnicilor păstrători de la Râmeţi, consemnată de către unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai noştri, regretatul părinte Ghelasie de la Râmeţi, pe care o prezentăm în continuare.
Intr-o carte pe care o dedica ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din stravechea vatra eremita-pustniceasca a Rametului, din Muntii Apuseni, invocand o traditie „tainica”, ce se mentine in pofida tuturor piedicilor, relateaza unele „memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, referitoare la continuitatea succesorala a „duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Este vorba despre o traditie pastrata si comunicata de la un pustnic la altul, pana in zilele noastre, referitoare la momentul trecerii dacilor la crestinism.
Marele Preot dac devine preotul lui Hristos
Asa cum ne spune parintele Ghelasie, urmasul mos-pustnicului petrecea o perioada de timp in Sfantul Munte Athos, de unde se intorcea si abia dupa aceea primea asa-zisa „succesiune” de mos-pustnic. „Se pastra tradita din vechimea traco-dacilor, cand urmasul lui Zalmoxe, si dupa el al marilor preoti, trebuia sa calatoreasca in Tarile Inteleptilor, dupa care se stabilea ca «Inteleptul Divin» al neamului sau si totodata unul dintre inteleptii lumii”. Referindu-se la tinuturile din zona
Manastirii Rameti, parintele Ghelasie spune: „Se vorbeste de o traditie care spune ca in acest loc a fost ultimul urmas al ultimului «preot al dacilor», dupa cucerirea de catre romanii lui Traian. Acesta s-a «ascuns» in munti, «sub chipul unui iconar-purtator de icoana»… Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel…”. Intors pe pamantul strabun din calatoria la invatatii piramidelor din Egipt, ultimul urmas al lui Zalmoxis descopera Dacia cucerita de romani, cu populatia care nu vrea sa se supuna decat legilor strabune. Dupa moartea lui Decebal, marele preot-mag, ascuns prin sihastrii cunoscute doar de bastinasi, travestit in iconar, este descoperit si, dupa intamplarea cu sabia si icoana, relatate mai sus, incearca sa arate „Noua Taina” geto-dacilor. La inceput, a fost suspectat ca si-a schimbat credinta stramoseasca, punandu-i-se clar , intr-o adunare, problema alegerii: Zalmoxe sau Hristos. Iata ce le-a raspuns „mos-magul”, de data aceasta, cu „limba preoteasca”: ”Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului S-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele… dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera…
Poate parea neverosimil, dar cele mai multe informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in teritoriile noastre sunt depozitate in traditiile, obiceiurile, colindele legate de numele sau. In aceste „arhive” se conserva de peste doua milenii fragmente din primele predici crestine tinute de Apostolul Andrei „lupilor” de la Istru, imagini care descriu secvente din viata Mantuitorului Iisus Hristos, elemente vetero-testamentare, simboluri crestine etc., uneori „acoperite”, alteori imprastiate fragmentar in structura textuala sau regizorala a unor productii populare, multe suprapuse peste traditii autohtone ancestrale.
Spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Andrei in pustia Scythiei
Sa propovaduiesti cuvantul Celui ce a schimbat lumea inseamna sa fii puternic ca un lup. Iar numele Apostolului Andrei tocmai asta semnifica. El provine din grecescul “Andreas”, care se traduce “viteaz”, “barbat”. Prin predica lui Andrei adresata “lupilor” de la Istru s-a “innodat” aici lumea Vechii Legi si cea a Legii Noi, iar Andrei a jucat, intr-un fel, rolul unui alt Ioan Botezatorul.
Calatoriile apostolului prin cetatile de la Dunare au fost pomenite de doctorul în Teologie Ion Dinu, care, în Viata si activitatea Sfântului Apostol Andreiu, din 1945, spunea: „Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului îl asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu învatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a îndreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergând apoi prin sirul de cetati pâna la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“.O marturisire, care confirma cele aratate in acest sens, vine chiar de la Vatican. Insusi Papa Pius al II-lea, referindu-se la faptul ca la trei decenii dupa moartea poetului latin Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr., Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, spune ca a fost primit de catre o uriasa multime „inflacarata de cuvintele sale”.
Armonia dintre conducatorul politic ale geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman.
Asa cum ne spune parintele Ghelasie, urmasul mos-pustnicului petrecea o perioada de timp in Sfantul Munte Athos, de unde se intorcea si abia dupa aceea primea asa-zisa „succesiune” de mos-pustnic. „Se pastra tradita din vechimea traco-dacilor, cand urmasul lui Zalmoxe, si dupa el al marilor preoti, trebuia sa calatoreasca in Tarile Inteleptilor, dupa care se stabilea ca «Inteleptul Divin» al neamului sau si totodata unul dintre inteleptii lumii”. Referindu-se la tinuturile din zona
Manastirii Rameti, parintele Ghelasie spune: „Se vorbeste de o traditie care spune ca in acest loc a fost ultimul urmas al ultimului «preot al dacilor», dupa cucerirea de catre romanii lui Traian. Acesta s-a «ascuns» in munti, «sub chipul unui iconar-purtator de icoana»… Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel…”. Intors pe pamantul strabun din calatoria la invatatii piramidelor din Egipt, ultimul urmas al lui Zalmoxis descopera Dacia cucerita de romani, cu populatia care nu vrea sa se supuna decat legilor strabune. Dupa moartea lui Decebal, marele preot-mag, ascuns prin sihastrii cunoscute doar de bastinasi, travestit in iconar, este descoperit si, dupa intamplarea cu sabia si icoana, relatate mai sus, incearca sa arate „Noua Taina” geto-dacilor. La inceput, a fost suspectat ca si-a schimbat credinta stramoseasca, punandu-i-se clar , intr-o adunare, problema alegerii: Zalmoxe sau Hristos. Iata ce le-a raspuns „mos-magul”, de data aceasta, cu „limba preoteasca”: ”Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului S-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele… dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera…
Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul – urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos.”
Peştera Sfântul Andrei
Ultimul urmas al lui Zalmoxe, primul mucenic crestin
La o asemenea marturisire, preotul a fost acuzat de tradare, dar el le-a explicat ca insusi „Zalmoxe a lasat cuvant: «Cand v-a veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip». Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui… Recunosteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Apoi un ostas, concluzionand, intreaba: ”Vasazica, te-ai crestinat ?”, dupa care ii spune:” Se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia noastra si tu insuti, marele mag, l-ai primit si din pestera de taina a lui Zalmoxe ai facut biserica”, dupa care il condamna: „Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune poporului ca el nu a tradat, ci ca a „implinit credinta in Chipul ei mult asteptat.” „Apostolul lui Hristos, Andrei, intr-adevar a fost la noi si ne-a adus chipul lui Hristos in fata Caruia eu, chipul lui Zalmoxe, am ingenunchiat si am dezbracat «haina de mag» si am primit haina noua de preot al lui Hristos. Preotului lui Zalmoxe, imbracat in haina cea noua, i se cere sa moara, dar sa lase un „urmas de mag”, lucru acceptat: ” Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce «haina de crestin» in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul le spune celor care il ascultau ca in curand vor auzi „din sufletul insusi „glasul lui Hristos”, dupa care a savarsit „primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, „dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”.
Aruncat in suliti, de catre trei ostasi legati la ochi, solul mag este primit de zeul Zalmoxe, ca ultim urmas al lui, devenit preot al lui Hristos, chip probat cu insasi jertfirea sa. Astfel, ultimul urmas al lui Zalmoxe a devenit primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintit ridicand acest pamant la cer, „care s-a facut haina lui Zalmoxe, ce de acum nu va mai fi «zeu si intelept», ci preotul lui Hristos”, pentru ca doar Hristos este Adevarul si Unicul Dumnezeu al Cerului si Pamantului.
Traditiile din noaptea Sfantului Andrei contin cele mai vechi informatii crestine de la noi
Poate parea neverosimil, dar cele mai multe informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in teritoriile noastre sunt depozitate in traditiile, obiceiurile, colindele legate de numele sau. In aceste „arhive” se conserva de peste doua milenii fragmente din primele predici crestine tinute de Apostolul Andrei „lupilor” de la Istru, imagini care descriu secvente din viata Mantuitorului Iisus Hristos, elemente vetero-testamentare, simboluri crestine etc., uneori „acoperite”, alteori imprastiate fragmentar in structura textuala sau regizorala a unor productii populare, multe suprapuse peste traditii autohtone ancestrale.
Intr-o traditie care circula inca prin satele din nordul tarii, vom descoperi ca pe fundamentul precrestin al acesteia a fost “depusa” informatia vetero-testamentara referitoare la copilul Moise, aruncat in
tr-un cosulet pe o apa. Numai ca povestea lui Moise a devenit la noi povestea Apostolului Andrei.
Unul dintre cele mai interesante obiceiuri legate de noaptea Sfantului Andrei este pazitul usturoiului, care inca se mai practica prin unele localitati din judetul Galati. Aceasta traditie reediteaza in fond scena privegherii Mantuitorului Hristos. Usturoiul, turtele framantate asezate pe masa simbolizeaza trupul flagelat si framanat de durere al Domnului, iar consumarea mancarurilor ritualice (turta, vinul etc.) spre dimineata intruchipeaza cuminecarea. In satul Fundeni, spre exemplu, din acelasi judet, priveghiul usturoiului aminteste aluziv de giulgiul in care a fost infasurat trupul lui Iisus, pentru ca in aceasta noapte se toarce numai in si canepa, nicidecum lana. „Si Iosif, luând trupul, l-a înfasurat în giulgiu curat de in si l-a pus în mormântul nou, pe care-l sapase în stânca, si, pravalind o piatra mare la usa mormântului, s-a dus”, se spune la Matei 27, 59-60. Tot despre “giulgiu de in” vorbeste si Luca în Evanghelia sa (23, 53). In noaptea Sfantului Andrei, la Namoloasa, acelasi judet, gazda punea într-un castron pe masa 30 de capatâni de usturoi – câte zile are luna noiembrie – cum spune Eugen Holban, care erau luate la sfârsit de gazda si de fiecare fata participanta la claca. Cele 30 de capatâni de usturoi – ca simbol al patimilor lui Iisus – fac aluzie la cei 30 de arginti pentru care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Mântuitorul. In multe din traditiile legate de ziua Sfantului Andrei, apostolul era invocat ca aparator al oamenilor împotriva tuturor rautatilor, semn ca forta si puterea lui, simpla rostire a numelui lui echivalau cu punerea sub protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Îmbracat în har, purtator de cruce – “ca semn al mântuirii” – Sfântul Apostol Andrei a ramas viu în amintirea oamenilor, în aceasta ipostaza, pâna în zilele noastre.
Capacul dacic de la Brad, dovada tulburatoare a crestinarii timpurii a stramosilor nostri
Cea mai tulburatoare descoperire care probeaza crestinarea stramosilor nostri inca din secolul I d.Hr., despre care s-a vorbit foarte putin, este cea de la Brad, facuta de arheologul prof. dr. Vasile Ursachi, din Roman, in campania arheologica din anul 1987. Este vorba despre un capac realizat in tehnica ceramicii pictate, conservat in stadiu fragmentar, care are ca motiv decorativ un peste. Este vorba despre un obiect realizat din pasta fina de lut, arsa pana ce a capatat culoarea rosie.Pe partea sa exterioara, au fost pictate mai multe bande orizontale, de culoare maron, pe un fond galbui, pe margine si pe calota. Este de remarcat insa faptul ca pe cea de-a treia banda a fost redat un peste de apa dulce, probabil un salau, dupa determinarile profesorului Sergiu Haimovici, care inoata de la dreapta la stanga. Cele trei benzi par a imagina valurile de apa. Capacul are, dupa cum spun specialistii, dimensiuni obisnuite: diametrul-25 cm, inaltimea aproximativ 12 cm. Imaginea pestelui este conservata partial si are 6,3 cm lungime si 2 cm latime. Acesta are marcati ochiul drept, solzii si cele sase aripioare, dintre care patru pe o parte, iar doua pe cealalta. Profesorul Vasile Ursachi este de parere ca desenul era reprezentat pe obiect de cel putin patru ori. O reconstituire grafica a capacului dispune cele patru imagini ale pestelui pe capac, pe directia imaginara a unei cruci. De asemenea, profesorul Ursachi nu exclude posibiliatea ca printre pesti sa fi fost plasate si alte motive decorative sau poate chiar simboluri. Ceea ce face din aceasta descoperire un unicat sunt urmatoarele elemente, asa cum au fost ele prezentate de cercetatorul mentionat mai sus: „Fie ca motiv decorativ, fie ca simbol, pestele este foarte putin reprezentat in culturile din prima Epoca de Fier al Moldovei. Am putea mentiona aici numai ornamentarea cu imaginea pestelui de la Ijdileni (Frumusita, Galati) sau piesa de aur de la Stancesti,
langa Botosani. De asemenea, el apare in comorile de la Agighiol (pasarea cu peste in cioc), la Portile de Fier (pe potirul care semana cu cel de la Agighiol) sau in comoara de la Peretu. In perioada clasica a culturi dacice (secolul I i.Hr.-inceputul secolului II d.Hr.) acest motiv decorativ nu mai este atestat nicaieri, nici in ceramica, nici in lucrari de alta natura. Conform celor precizate de domnul prof. dr. Vasile Ursachi, „capacul de la Brad a fost descoperit la 1,30 m adancime, in transeea XXXII,7, in stratul arheologic al acropolelui, deci in ultimul nivel dacic (secolul I-inceputul secolului II d.Hr.)”. Mai departe, renumitul arheolog face o precizare extrem de importanta: ”Tinand cont ca in aceasta perioada simbolul crestinatatii incepuse sa fie raspandit in tot Imperiul Roman, nu este exclus sa fie prezent si in aceasta parte a Europei… Daca acest lucru ar fi real, din punct de vedere teoretic, mai ales ca relatiile cu Roma erau in acea perioada destul de stranse, am putea vorbi de prezenta, la est de Carpati, a catorva elemente crestine, chiar de la inceputul raspandirii noii religii. Consideram ca aceasta ipoteza, chiar daca putin probabila, nu este imposibila. Prezenta unui motiv zoomorf, pestele, chiar daca este unica in ornamentatia generala a culturii dacice din perioada clasica, mai ales in aceasta ultima parte (primul secol dupa Hristos), este de natura sa puna problema aparitiei unor simboluri crestine in aceasta zona, indiferent de caile de raspandire…”. In acest exemplu, nu avem de-a face cu un obiect de import adus aici din Imperiu, ci cu un produs local, dacic, fara indoiala, pe care a fost pictat pestele, unul dintre primele simboluri prin care se identificau intre ei crestinii primului secol de dupa Hristos, intr-o perioada in care cultul lor era interzis in intreg imperiul in care aparuse. Ce demonstreaza aceasta ? Faptul ca dacii inca din a doua parte a secolului I auzisera de Cel care murise si Inviase si-si insusisera nu numai datele dramaticei Sale existente pamantene, ci si parte din simbolistica credintei pe care El o propovaduise, simbolistica deja consacrata la vremea respectiva in mare parte a Imperiului.
Descoperirea este cu atat mai importanta cu cat ea demonstreaza patrunderea crestinismului, in formele sale primare, evident, dincolo de granitele Scythiei Minor, in nordul Dunarii, in teritorii unde poate ucenicii Sfantului Andrei ajunsesera, poate apostolul insusi propovaduise, sau preotii cultului local convertiti la noua credinta, „luminati”, cum ar spune Dan Puric, dusesera mesajul nemuririi.
Spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Andrei in pustia Scythiei
In puzderia de obiceiuri si traditii de la noi, numele Apostolului Andrei apare mai intotdeauna legat de cel al lupilor, animalele care, mai mult decat oricare altele, au strans in jurul lor cele mai multe legende, mituri si povesti. Unii cercetatori cred ca el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind admirat cu sfintenie, tainicul Lup Alb fiind considerat capetenia lupilor. Unele legende aproape uitate spun ca Lupul Alb a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei. Se povesteste de asemenea ca spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera care avea sa-i ofere adapost. Cercetatorul Ion Ghinoiu, referindu-se la lup spunea: “Desi are a actiune predominant malefica, lupul si nu alt animal jaloneaza intre leagan si mormant intreaga existenta a oamenilor… Fratia cu lupul incepe inca din segmentul preexistential, cand copiii care plang in pantecele mamei inainte de a se naste se transforma in pricolici, si continua dupa moarte, in postexistenta, in lumea miticului, asa cum reiese din cantecul zorilor cantat la casa mortului”. Puternicile atribute ale animalului heraldic al dacilor nu puteau fi intrupate decat intr-un personaj puternic. Conform Evangheliei dupa Ioan, Sfantul Andrei a fost, cronologic, cel dintai chemat, adica primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos Mantuitorul si tocmai de aceea profund convins ca El este Mesia.
Sa propovaduiesti cuvantul Celui ce a schimbat lumea inseamna sa fii puternic ca un lup. Iar numele Apostolului Andrei tocmai asta semnifica. El provine din grecescul “Andreas”, care se traduce “viteaz”, “barbat”. Prin predica lui Andrei adresata “lupilor” de la Istru s-a “innodat” aici lumea Vechii Legi si cea a Legii Noi, iar Andrei a jucat, intr-un fel, rolul unui alt Ioan Botezatorul.
Pestera Sfantului Andrei, Dervent, Galati si Brasov, anul acesta, «capitalele» Primului chemat
Ziua Sfantului Andrei este sarbatorita in tara noastra de aproape 600.000 de romani. In ziua acestui praznic, in trei mari locuri din tara se desfasoara adevarate pelerinaje la care participa sute de mii de credinciosi. Este vorba despre Pestera Sfantului Andrei, Dervent, din Dobrogea, si orasul Galati, care are ca patron spiritual pe marele apostol. În aceste zile, Episcopia Dunarii de Jos a primit în custodie relicvele celui mai vechi crestin straromân cunoscut în tara, Innocens (secolul al III-lea), oseminte care vor fi asezate în Capela Palatului Episcopal, viitorul muzeu religios al Dunarii de Jos. Anul acesta, un mare pelerinaj se va desfasura si la Brasov, unde vor ajunge moastele Sfantului Apostol Andrei. Cinstea de care se bucura cel caree a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si de faptul ca noua catedrala patriarhala care va fi ridicata incepand de anul viitor in Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant ocrotitor al tuturor romanilor.
Vaticanul confirma: Andrei a fost in cetatile de pe malurile Dunarii
Calatoriile apostolului prin cetatile de la Dunare au fost pomenite de doctorul în Teologie Ion Dinu, care, în Viata si activitatea Sfântului Apostol Andreiu, din 1945, spunea: „Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului îl asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu învatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a îndreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergând apoi prin sirul de cetati pâna la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“.O marturisire, care confirma cele aratate in acest sens, vine chiar de la Vatican. Insusi Papa Pius al II-lea, referindu-se la faptul ca la trei decenii dupa moartea poetului latin Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr., Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, spune ca a fost primit de catre o uriasa multime „inflacarata de cuvintele sale”.
Credinta geto-dacilor in nemurire a fost valorificata de misionarii crestini
Pe vremea cand era doctorand, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel spunea urmatoarele, in concluziile unei lucrari de seminar intitulate ”Elemente ale religie geto-dacilor favorabile procesului de crestinare a stramosilor”: credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa – in felul cum era conceputa si traita de geto – daci – a putut constitui un element favorabil crestinarii, care desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastrilor, care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri.
Armonia dintre conducatorul politic ale geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman.
Sursa : www.gardianul.ro
*******
RUGACIUNE
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.
La Mulţi Ani, tuturor sărbătoriţilor !
Fie ca Sfântul Andrei, Ocrotitorul nostru al tuturor, să ne Lumineze şi să vegheze asupra noastră, rugăciunile Moşului din Carpaţi să ne aducă bucuria schimbării în bine pentru noi, cei mulţi, şi să depărteze răutatea, fiara şi dihaniile cu chip de om , de sufletele noastre, de neamul nostru, să devenim mai buni, mai drepţi, să redevenim oameni, pe placul Tatălui, călăuziţi de Învăţăturile Fiului şi prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ţărişoarei noastre ! Amin !
Profeti si profetii despre Romania
Profetul Isaia. Pictura de Fra Bartolomeo, artist italian sec. 16Mincinosi sau adevarati. Impostori sau purtatori ai unui mesaj divin. Magi si ghicitori in stele. Oracole si profetii grele, inspaimantatoare chiar. Unele au provocat sinucideri in masa; altele au dus la ruperea Bisericii, la schisme si mari rataciri. E greu de spus cine are dreptate. Oricum, Biserica ii priveste pe toti proorocii cu destula reticenta, asa cum priveste vedeniile, rapirile in duh si minunile de orice fel. Ne aflam pe un teren alunecos si plin de primejdii, un loc in care cu greu mai putem distinge adevarul de minciuna, vorbirea de la sine si cea de la Dumnezeu. Cum spun cei incercati, diavolul poate lua uneori chip de lumina. Sa
Ca orice pretins mesaj din cer, profetia se cere a fi cercetata cu atentie. Nu oricui ii este dat darul proorociei. Nu oricine se poate sui pe acoperisul unei case, pentru a striga apoi trecatorilor sa se pocaiasca, trambitand apropierea Judecatii si a vremurilor din urma.
Noi, romanii, nu cunoastem mari profeti. Poate Petrache Lupu. Poate Maica Veronica. Am pastrat doar cateva proorocii, toate legate de soarta poporului roman si de viitorul Romaniei. Unele par naive. Altele te pun pe ganduri si te indeamna sa judeci semnele prezentului cu alti ochi, iti dau dorinta de indreptare, de primenire grabnica a sufletului.
Profetia Sfantului Mitropolit Varlaam
"Hiara rosie, cu multe capete"
(Pierderea Basarabiei si stapanirea bolsevica)
S-a pastrat prin grija pustnicilor de la schitul Zosima, din tinutul Neamtului, si prin ravna marelui calugar crestin sirian, Paul de Alep, care, pe la 1760, a transcris-o in insemnarile sale de pelerin la cele mai de seama manastiri romanesti.
Sfantului Mitropolit Varlaam�
Biserica va incapea pe mana unor mitropoliti si arhierei nevrednici.
Taina crestina a nuntii se va lepada.
Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacele, fara nici o rusinare.
Oamenii vor defaima traditiile crestinesti ale parintilor, dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine... Mare urgie va fi atunci.
Pamanturile si bunurile Tarii vor fi luate cu japca de straini.
Oamenii se vor vinde intre ei.
Vlastare domnesti se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine si destrabalate.
La vremea cea din urma, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia si sangele lor.
Domnii pamantului vor pune biruri si legi cum n-au mai fost de la intemeierea Moldovei. Vor pune biruri pe apa si pe aerul lasat de Dumnezeu.
Oamenii se vor face de rusine pe unde se vor duce, facand stramosii sa se rasuceasca in morminte si sa lacrimeze sub glie.
Moldova va fi rupta si impartita de "hiara rosie, cu multe capete", care va cuprinde Europa crestina si ortodoxa.
Intr-un final, Mitropolitul Varlaam va descrie si semnele sfarsitului, semne care, cu putina fantezie, pot prefigura televiziunea, distrugerea satului romanesc si a taranimii, deopotriva cu semnalarea altor probleme globale ale omenirii: new-age, manipularea genetica, scaderea natalitatii si cresterea formelor de depresie - maladia confortului si a progresului tehnic modern din actualul secol."La vremea cea din urma, oamenii se vor strange unii langa altii, urmarind tot felul de nascociri si lepadand truda satului. Munca va fi o rusine, rusinea va ramane un obicei, iar cei drepti vor fi considerati nebuni. Se vor insela unii pe altii, crezand ca asta e legea lui Dumnezeu (...) Fiarele, pasarile si alte dobitoace isi vor schimba firea si vor aparea alte feluri de dobitoace iscate de mintea omului. Si, in cele din urma (...) vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici, dar fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.
Asa arata Apocalipsa Sfintei Carti a Scripturii, ca la vremea din urma, cand veti vedea uraciunea pustiirii in locul cel sfant, razboaiele pe alocurea, urgiile si uciderile intre oameni, lepadarea pruncilor din pantecele femeiesti si oamenii cautand linistea de la un capat al altuia al pamantului. Cand graiurile se vor amesteca ca altadata in Babilon, sfarsitul va fi aproape".
Viziunea Sfantului Calinic de la Cernica si anul 1992
"Sfarsitul cel de pe urma": Europa Comunitara
Despre profetia Sfantului Calinic s-a vorbit mult imediat dupa revolutie, in 1990-1991. Intamplarea face ca in acei ani sa fi fost si eu in preajma parintilor de la Cernica: staretul Dorotei, dimpreuna cu monahii Gheorghe, Ignatie, Ilie sau Neofit.
Sfantului Calinic de la Cernica�
"Framantat de aceste ganduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezandu-se ca de obicei pe scaunul sau (caci Cuviosul nu cunostea odihna patului), in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea si nu in vis, in cealalta insula a Cernicai, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu incepuse zidirea manastirii in aceasta insula, mai ales ca deja primise bani de la credinciosi.Cuprins de frica, staretul Calinic a raspuns: "Iertati-ma, Sfintilor ai lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii". Atunci Sfintii i-au zis: "Uita-te spre Rasarit". Si, ridicand Cuviosul ochii spre Rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o imensa lumina dumnezeiasca, dupa care Sfintii i-au zis: "Priveste acum si vei vedea taina cea mare a Providentei". Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer Sfanta Treime, asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos, era scris cu litere mari: 7500 ani de la Adam. Atunci Sfintii care il sustineau pe brate i-au zis: "Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de ani de la Adam! Asadar, au adaugat Sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf.M. Mc.Gheorghe"".
Multi se intreaba si acum ce a vrut sa insemne cei 7500 de ani din viziunea Sfantului Calinic, dar raspunsul e in alta parte. Conteaza mai putin ca formula de calcul va fi fost gresita, ca una din cifrele anului se va fi citit altfel sau ca, pur si simplu, Dumnezeu s-a milostivit de noi pentru moartea tinerilor de la Revolutie sau pentru rugaciunile marilor nostri duhovnici din acea perioada: parintii Argatu, Sofian, Cleopa, Macarie, Galeriu, Staniloae, Papacioc, Iustin Parvu. Important este ca aceasta profetie mai lucreaza inca peste timp si secoli, confirmand o alta profetie, a Sfantului Nifon al Constantinopolului, care, in vedenia sa despre Infricosata Judecata, Il vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii.
Petrache Lupu�
Un mare vizionar roman - parintele Arsenie Boca
Mesajele de la Draganescu
Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, Arsenie Boca a strecurat inexplicabil cateva imagini profetice pentru anul 1968, cand parintele a inceput sa picteze biserica: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. La Draganescu trebuie sa ai rabdare si sa privesti cu atentie. Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi.
Profetul Zaharia. Fresca din Capela Sixtina�
Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent, deopotriva, in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, stim prea bine ca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului si caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de lauda sau uimire. Dimpotriva - atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului si la meditatie crestina, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis cu multe decenii inainte marile cutremure din 1940 si 1977, spunand ca Bucurestiul "se va oua de doua ori", iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti, inca din 1940, o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: "Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni o alta stea cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (...) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei (Revolutia din decembrie 1989?), cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti strainilor) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi, acum!". Incifrate, greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului sau. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, se afla raspunsul. Acolo, unde parintele a pictat cu 44 de ani inainte atacul terorist de la 11 septembrie si incendierea celor doua turnuri gemene, se afla, cu siguranta, taina unui mare mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de arta - nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.
Anul 2011 - anul marilor incercari?
In lumea monahala si printre credinciosi, se vorbeste tot mai insistent despre anul 2011 si urgiile pe care acest an o sa le aduca. Una din profetii apartine pustnicului Zosima, fost monah la Manastirea Rarau, apropiat al parintelui Daniil Tudor si, prin urmare, prigonit de autoritatile comuniste.Aceasta profetie vorbeste despre faptul ca, in anul 2011, va fi mare macel in orasele din Romania (revolta, razboi
Arsenie Boca�
"Romanii sunt oameni speciali", spunea ea, "dar nu mai cred in valorile lor, si daca mesajul le este adus de un strain, este mai bine primit decat de la unul de-al lor (...) Eu sunt foarte neinsemnata, pentru ca acest mesaj sa vina de la mine, asa ca eu transmit aceasta veste venita de Sus. Sa fie despachetata in luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 si, in cel mult o luna de zile, sa fie dusa celui la care voi face referire in text. Daca nu se va putea ajunge la el, sa fie data celor din preajma sa. Sa va ajute Dumnezeu. In bucuria acestei lumi, in Romania va veni cel promis lumii. Se va bucura intregul Pamant de nasterea lui. Dumnezeu il va ocroti intr-un loc, departe de locul unde se odihnesc strabunii lui, pana cand va veni ceasul sau. Cu puterea de Sus va fi daruit.
Apocalipsa - ultimul capitol din Biblie, care contine viziunea Apostolului Ioan (pictura italiana din sec. 16)�
E greu de spus ce anume a vrut sa ne transmita Vanga, cu putin timp inainte de a muri - ce este calul viu sau calul de fier. Poate ca ar trebui sa citim mai atent profetia. S-ar putea sa nu fi inteles noi ce trebuie.S-ar putea ca mesajul Vangai sa nu fi fost cu adevarat o profetie, ci, mai degraba, vorbele ei sa reprezinte un ultim indemn la optimism si incredere in ajutorul de Sus, reamintind romanilor marele adevar biblic: mantuirea vine din saracia ieslei, din locul cel mai umil si dispretuit de altii. Scrisa mai mult pentru prezent decat pentru viitor, mangaierea Vangai nu este intamplatoare, ea anticipand, poate, cea mai grea perioada din istoria moderna a poporului roman: criza economica, decaderea morala, coruptia, disputele politice interminabile, parasirea tarii de catre tineri. Neobisnuit de precisa si de clar formulata (24 ianuarie, 2005), profetia de mai sus are intensitatea unei porunci subintelese. Sa nu asteptam mantuirea de la altii. Sa nu ne pierdem nadejdea niciodata si sa credem cu toata forta ca, asemenea nasterii, numai durerea poate zamisli samanta innoirii si a salvarii tuturor neamurilor. formula as
Abonați-vă la:
Postări (Atom)