Regii britanici, patronati de Sfantul Gheorghe, cavalerul get de Capadochia

Cand Printul William al Marii Britanii va fi incoronat, el va trece printr-o ceremonie sacra, care nu a mai fost oficiata de 150 de ani.

Pavimentul cu Centrul Universului, pe care se aseaza regii la incoronare

Ceremonia se va desfasura deasupra Mozaicului Cosmati din Westminster Abbey, iar William va sta in centrul Cosmosului, imblanzind haosul asa cum Sfantul Gheorghe a imblanzit balaurul.

Floricele rosii, galbene si albastre, care inconjoara Centrul Universului

Mozaicul a fost creat la comanda regelui Henry al III-lea, in 1268, dar nu a mai fost vizibil la incoronarea regilor de 150 de ani. Incoronarile din acest interval de timp au fost facute deasupra mozaicului, conform traditiei, dar fara ca acesta sa fie dezvelit. In prezent, se lucreaza la reconstituirea mozaicului, astfel ca urmatorul rege va sta in mijlocul Cosmosului, asa cum a fost gandit de enigmaticii lucratori ai familiei Cosmati. Un astrolog vedic, Sade Sati, a observat ca ascendentul in Sagetator/Mula de pe harta nasterii a Printului William indica, in Mozaicul Cosmati, exact centrul galactic, de aceea nu poate fi intamplator faptul ca abia acum este dezvelit pavimentul.
Mesterii de origine getica

Incoronarea Elisabetei a II-a, in 1953, prima ceremonie televizata

Henry al III-lea a comandat mozaicul dupa ce a reconstruit Capela lui Edward I in stil gotic. Muncitorii au venit de la Roma, condusi de mesterul Petru Oderisi. Familia Cosmati era  renumita pentru inventarea unei tehnici deosebite de mozaicare. Erau originari din tinutul Anagni, centrul istoric al protolatinilor, locul in care imparatii romani de origine getica Marcus Aurelius, Septimus Severus, Geta si Caracalla isi petreceau toate verile, pentru ca erau intre ai lor. Conform Enciclopediei Catolice, stilul cosmatic a fost introdus in arta europeana in secolul XII, de catre Laurentiu Cosmati, caruia italienii ii ziceau Lorenzo. Laurentiu a invatat arta mozaicului de la un mester grec, dar a plecat din atelierele acestuia, pentru a nascoci un stil nou, diferit de modelele bizantine, care erau la moda. S-a remarcat repede, prima sa lucrare inregistrata fiind mozaicul dintr-o biserica din Fabieri, in 1190. Fiul sau, Iacob, a devenit arhitect, sculptor si mester in arta mozaicului, preluata de la tatal sau. Printre membrii familiei Cosmati care au dus mai departe arta mozaicului au fost Petru, Luca, Deodat, Ioan. In secolele X si XIII, in Anagni se retrageau Papii, aici avand resedintele de vara, ferite de epidemiile care izbucneau la Roma. De atunci s-a si format o stransa legatura intre Papi si familia Cosmati.
Un portal spre o alta lume

Inelele de incoronare, cel din mijloc al lui William al IV-lea

Mozaicul din Westminster Abbey este o hierogamie, o unire a principiilor spirituale vechi si noi. Lucratorii din familia Cosmati au adus tesere din templele si palatele romane antice, pentru perpetuarea valorilor imperiale. Porfirul purpuriu simbolizeaza regalitatea Egiptului antic, fiind preferatul faraonilor. Serpentina verde era extrasa in antichitate din minele spartane, fiind un simbol al vietii. Marmura galbena a fost adusa din Tunisia si subliniaza aurul solar, energia vietii cosmice, iar alabastrul sugereaza venele translucide care unesc Pamantul cu Universul.

Pavimentul Cosmati, construit special pentru ceremonialul de incoronare

Folosirea simbolurilor teologice si a formelor geometriei rationale sugereaza misterele ritualului. Crucea care imparte mozaicul marcheaza atat centrul Universului, cat si centrul Pamantului. Dumnezeu, Omul, Timpul si Universul se reunesc in perfectiunea eternitatii. Trinitatea este simbolizata de triungiurile care patroneaza formele imperfecte. Mozaicul a fost pozitionat in fata Marelui Altar, imbinand Microcosmosul si Macrocosmosul, Pamantul si Raiul. Din punct de vedere al ocultistilor, Mozaicul Cosmati este un portal spre o alta lume. Deosebit de interesant este faptul ca bordura care limiteaza Centrul Galactic este ornamentata cu floricele rosii, galbene si albastre, cele trei culori de pe steagul geto-dacilor, sarpele cu cap de lup, cunoscut celor din familia Cosmati.
Geometria sacra a mesterilor Cosmati

Regina Elisabeta a II-a supravegheaza refacerea mozaicului

Paul Binski, in „Cosmati si romanitatea in Anglia”, sublinia ca acesti misteriosi mesteri in arta mozaicului foloseau proportii sacre mai putin utilizate, despre care s-ar putea scrie un roman de geometrie sacra. In volumul „Modele de gandire”, Richard Foster sustine ca Henry al III-lea a angajat mesteri din familia Cosmati pentru ca erau apropiati de Papalitate si cunosteau tainele ritualurilor sacre. Foster da si numele complet al mesterului care a condus lucrarea: Petru Oderisi, cel care i-a sculptat mormantul Papei Clement al IV-lea din San Francesco si care semna de regula cu „Petru, cetatean roman”. Italienii il numesc Pietro Oderisius. Richard de Ware a fost confirmat abate de Westminster in 1260, la Anagni. Anul 1260 are o semnificatie aparte pentru papalitate: marcheaza 1260 de ani de suprematie papala din Profetiile lui Daniel si din Cartea Revelatiei. Dupa care „din mare aparea bestia investita cu putere de catre dragon”, ca sa supuna lumea! Si acesta bestie trebuie supusa de monarhi!
Sfantul Gheorghe, cavalerul get care a supus balaurul
Cel mai interesant simbol de pe mozaic, “monstri uriasi de mare” sunt dragonii de apa, fiintele primordiale, nascute din ape si care aveau atribute divine. Reprezentau haosul primordial care a dat nastere Universului si care, intr-o zi, il va inghiti din nou. Ritualul incoronarii semnifica preluarea de catre monarhi, pe umerii lor, a intregului Univers. Ca Domn al Pamantului, regele poate amana Apocalipsa, intermediind pentru pamanteni la Tatal ceresc. De-acum, istoria acestui paviment devine extrem de interesanta, pentru ca intra in scena Sfantul Gheorghe, cel care, atentie!, dupa cum spun legendele celtice, supune dragonul, nu il omoara. Regii englezi sunt patronati de Sfantul Gheorghe, cavalerul din Capadochia, get de origine. Asa cum el a supus dragonul care ameninta lumea unde salasuia, tot asa un rege al Angliei trebuie sa supuna dragonul celest, haosul, pentru a proteja lumea pamanteana si a o pastra in armonia creata de Dumnezeu. „Desi Sfantul Gheorghe nu era unul din neamul lor, regii britanici sunt canonizati atribuindu-li-se puterile sfinte si calitatile magice ale acestuia, inclusiv abilitatea de a lecui si de a proteja regatul de rau”, dupa cum scria John Sharp, Arhiepiscop de York.
Piatra de incoronare, adusa de la Marea Neagra

Piatra de incoronare adusa de la Marea Neagra

Un alt accesoriu obligatoriu pentru incoronarea regilor britanici si care sta sub tronul lui Edward I, pe centrul Cosmosului, se numeste „Piatra Scone”. Povestea ei este foarte stufoasa si are o gramada de versiuni. Piatra este purpurie si are dimensiunile 66 cm x 66 cm x 26, 67 cm. La capete, are doua belciuge de fier, probabil pentru a fi carata mai usor. In „Religiile pagane ale Insulelor Britanice”, de Ronald Hutton, este scris ca „Piatra virtutii” a fost adusa in sud-vestul Scotiei de niste colonisti cimerieni veniti in 330 i.C de la Marea Neagra. A fost folosita la incoronarea regilor din Tara, intr-o zona deluroasa sacra numita Argyll, cu multi megaliti ridicati in Epoca Bronzului. In acel loc, se afla o urma de picior imprimata in piatra, langa figura stilizata sub forma de triunghi a unui bour si langa un bazin scobit in piatra, folosit ca baie ritualica in ceremonialul de incoronare. Bourul, un simbol religios solar ce dainuie din preistorie, reprezinta puterea si curajul. In fata urmei de picior era pusa „piatra de incoronare”, astfel ca, atunci cand regele era incoronat, statea pe Piatra Virtutii, cu piciorul pe urma sacra, privind monumentele megalitice din zare. Obiceiul de a imprima urme de picior ale oamenilor puternici provine de pe vremea cand aceste urme erau facut de uriasi. In mitologia romaneasca se spune ca cine se scalda in apa ce umplea urma unui picior de urias capata puteri miraculoase. Piatra adusa din tinutul de la Marea Neagra a fost dusa din Albion in Insula Iona (ambele denumiri sacre legate de zeul solar stravechi Ion/Ianus) de catre Sf. Columba si cei 12 discipoli ai sai, in 563. Acestia i-au izgonit pe preotii druizi, infiintand un centru monahal. Sf. Columba, si el un imblanzitor de dragoni, printre care si al celebrului monstru din Loch Ness (relatata in cronici), si-a dat obstescul sfarsit cu capul pe aceasta piatra.
Iona, salasul dragonilor de apa

Locul sacru vechi de incoronare din Argyll, cu urma de picior pe care-si puneau regii talpa in timpul incoronarii

Biserica a condamnat mai tarziu lucrarile teologice elaborate la centrul monahal din Iona, din cauza ca amestecau preceptele crestine cu traditii pagane. In mitologia celtica, insula Iona este salasul lui Lir (Ler din colindele romanesti), zeul marii, si o poarta spre alt taram! Aici erau ingropati in sec.VI d.C. regii din Dalriada. Imnul religios al monahilor de pe aceasta insula, transcris fonetic, este: „In «I» mo cride/ «I» mo drag/ In aite gatu manahi geume baa/ Ah! Mu’ut tig saogal gu craic/ Bitid «I» mare a va!” Un fel de „crez” inchinat lui Ion, care suna asa, si mai pe romaneste: „In „I” eu cred/ „I” mi-e drag/ In gatul (glasul) monahilor geme mugetul vitelor/ Ah! Mult timp inainte ca sfarsitul sa vina/ Va fi „I” mare cum a fost!” Deci, si piatra de incoronare are legatura cu dragonul care trebuie imblanzit. Insula sacra Iona era considerata o poarta catre alt taram si salas al „monstrilor uriasi de mare”. Mai era numita de celti si „I Manann”, „copiii zeului marii, supusi lui Ion”. Primul rege franc, care a intemeiat dinastia Merovingienilor, se declara si el descendent dintr-un dragon marin, ca sa-si acrediteze dreptul la tron! Printilor mostenitori („delfinii” in Franta), in Marea Britanie li se atribuie titlul nobiliar „de Wales”, care, prin traditie, urmeaza la tron. Velsii isi numesc tinutul si Cimry, fiind vorba de cimerienii de la Dunarea de Jos, cei din tribul „trerilor”, inruditi cu getii regelui Teres. De aceea nici nu ne mira ca pe steagul velsilor din Wales se afla dragonul, emblema razboinicilor geto-daci! Cel supus de Sfantul Gheorghe, cavalerul get inrolat in armata romana.
Inelul si pintenii Sfantului Gheorghe
Alte accesorii in ceremonia de incoronare sunt inelele cu crucea Sfantului Gheorghe. Cel mai utilizat este cel facut pentru Regele William al IV-lea. In centru, inelul are un safir albastru, peste care sunt prinse cinci rubine in forma crucii Sfantului Gheorghe, inconjurata de diamante. „Pintenii Sfantului Gheorghe”, simbol al cavaleriei, sunt din catifea rosie, cu terminatii sub forma unor serpi de aur, asemanatori cu cei de pe bratarile dacice. Acestia au fost facuti pentru Regele Charles al II-lea, in 1661. Inainte, chiar erau atasati la incaltari in timpul ceremoniei, dar acum doar se atinge cu ei gleznele suveranului. ADINA MUTAR

Cultul Cavalerilor Danubieni

Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii
Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.
Eliszar