ROMANIA,IN TREI DESCOPERIRI ARHEOLOGICE CONTROVERSATE

Căutăm răspuns unor întrebări esenţiale, dezbatem oferind argumente pro şi contra, aducem dovezi, infirmăm dovezi… iar în discuţie sunt trei subiecte sau mai bine zis trei evenimente care aşază România pe harta marilor şi importantelor descoperiri arheologice. Cele trei descoperiri ar transforma România în locul unde au trăit primii oameni sapiens din Europa, în locul unde au apărut primele semne ale scrierii, în locul unde a existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa. Altfel spus astăzi vorbim despre Tăbliţele de la Tărtăria, despre Ion dintr–o peşteră din Anina şi despre Schela Cladovei.

Trei descoperiri arheologice din România au făcut înconjurul lumii dând naştere la destule discuţii aprinse între specialişti. Presa a vuit că doar era vorba de cel mai vechi Homo Sapiens descoperit, de cea mai veche aşezare stabilă din Europa şi de cea mai veche atestare a scrierii pe Pământ. Sunt teorii ce au parte de adepţi şi contestatari, iar adevărul este / va fi stabilit de specialişti. 

Tăbliţele de la Tărtăria

Cel mai vechi mesaj scris al omenirii a fost descoperit în România. Un mesaj mai vechi cu aproximativ un mileniu decât cel lăsat moştenire de sumeriene. O descoperire arheologică, mult contestată, prin care România poate fi înscrisă în topul arheologiei mondiale. Este vorba de trei tăbliţe din lut care au fost descoperite de echipa arheologului Nicolae Vlassa în localitatea Tărtăria din judeţul Alba. Pe două dintre ele se regăsesc reprezentări animaliere şi vegetale, iar pe o a treia sunt patru grupuri de semne, parte a unui străvechi sistem de scriere.
Descoperirea a avut loc în anul 1961 şi a generat destule discuţii. Punctul de pornire al acestora l-a constituit supoziţia că tabliţele datează din jurul anului 5.500 î. Hr. Astfel, aceste tăbliţe ar fi cu un mileniu mai bătrâne decât cele sumeriene, considerate a fi, până deunăzi, purtătoarele celui mai vechi mesaj scris al omenirii.
Teoria este contestată de mulţi specialişti în domeniu, iar contraargumentele lor pornesc de la faptul că nu s-a efectuat datarea tăbliţelor cu ajutorul radiocarbonului. Acesta este elementul recunoscut ca fiind adjuvant principal în datarea descoperirilor arheologice. Procedura de tratare cu radiocarbon a fost imposibilă în cazul tăbliţelor de la Tărtăria pentru că acestea au fost uscate într-un cuptor. Contestatarii teoriei amintite mai au un argument: nu s-au dat publicităţii fotografii realizate în sit, în momentul descoperirii. Altă ipoteză? Tăbliţele ar fi ajuns pe teritoriul actual al României datorită unor contacte economice cu Orientul.
Replica celor care susţin vechimea tăbliţelor de la Tărtăria ţine de un schelet şi de câteva figurine, descoperite împreună cu tăbliţele. Scheletul a uimit şi el: iniţial se credea că ar fi vorba de osemintele unui bărbat, dar apoi s-a stabilit că este vorba de scheletul unei femei de aproximativ 55 de ani. Vârsta e una extraordinar de înaintată pentru vremurile în care a trăit femeia, adică acum 7.500 de ani. În ceea ce priveşte figurinele – 26 realizate din lut şi 3 din alabastru – ele susţin vechimea tăbliţelor pentru că tratarea cu radiocarbon a demonstrat că figurinele au fost realizate în urmă cu peste şapte milenii. 

Ion, primul homo sapiens

Înconjurată de controverse a fost şi descoperirea lui Ion, cel despre care se crede că ar fi primul homo sapiens din Europa. Povestea lui Ion începe într-o peşteră din Munţii Aninei, acolo unde un grup de speologi a descoperit o veche mandibulă. Procedura datării cu radiocarbon a relevat faptul că mandibula numără aproximativ 40.000 de ani şi aparţine celui mai vechi homo sapiens European descoperit până în prezent.
Veterana descoperire a primit şi un nume –Ion, iar locul unde a fost găsit a fost îndelung cercetat. Lipsa unor rămăşiţe de unelte i-a determinat pe cercetători să concluzioneze că peştera nu a fost locuită, Ion trăind şi murind în alt loc.
Povestea continuă cu alte două descoperiri din Anina: un craniu de Homo Sapiens, botezat Vasile, şi alte fosile umane care au primit numele Maria. Diferenţa o fac însă cei 14.000 de ani care îi despart pe Maria şi Vasile de Ion. Altfel spus, cei doi sunt mult mai tineri decât primul homo sapiens din Europa.
Câteva picanterii legate de Ion? Specialiştii români nu şi-au permis să plătească analizele cu radiocarbon, dar antropologul Erik Trinkaus a acceptat să realizeze procedura. Ion a moştenit ceva şi de la strămoşii neanderthalieni: este vorba de trăsăturile care îl apropie de omul de Neanderthal.

 

Schela Cladovei

Îndelung dezbătută a fost şi ipoteza conform căreia la Schela Cladovei ar fi existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa, descoperită de arheologul Vasile Boronean. Se pare că aceasta datează de acum 10.000 de ani şi s-a dezvoltat între anii 8000-5500 î. Hr. Indiciile au fost oferite arheologilor prin piatra, osul şi cornul descoperite aici. Şi argumente ar mai fi: stablirea unei aşezări aici ar fi fost posibilă datorită condiţiilor bune de viaţă pe care câmpia Dunării le oferea. În plus, ipoteza este susţinută de o a doua descoperire: la Cuina Turcului a fost găsită o falangă de cal pe care este încrustat un romb. Vechimea ei? 11.000 de ani, spun specialiştii.
Idea controversată a celei mai vechi aşezări stabile europene la Schela Cladovei a mai primit un sprijin: vecinii sârbi au descoperit şi ei dovezi similare la Lepenski Vir, pe celălalt mal al Dunării. Se pare că cele două aşezări sunt surori: datează din aceeaşi perioadă; comunităţile aveau aceleaşi îndeletniciri, pescuitul, vânatul, creşterea animalelor şi cultivarea pământului, şi erau preocupate în aceeaşi măsură de stocarea hranei. Tocmai stocarea hranei, alături de cultivarea pământului, le-ar fi permis să întemeieze aşezări stabile.

DIN NOU DESPRE TABLITELE DE LA SINAIA

Tainele tăbliţelor de la Sinaia

Adrian Bucurescu

Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, ce provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă geto-dacice întrucât cuprind:

- un alfabet identic cu cel vechi romanesc, zis „chirilic”;

- nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei;

- imagini cu personaje îmbrăcate exact ca Dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto-dacice.



Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe Dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limba tracă vorbită în prezent.

Deşi s-a spus că ar fi false, nu există nici o dovadă în acest sens. În schimb, argumente în favoarea autenticităţii lor sunt foarte multe. Printre acestea se numără: relatarea unor fapte, a unor regi şi altor personaje necunoscute până acum nici din izvoarele antice, nici din alte inscripţii; informaţii foarte bogate despre religia zalmoxiană, cunoscută până acum doar după o scurtă relatare a lui Herodot, repetată după aceea, cu doar câteva mici modificări, de toţi ceilalţi autori greci şi romani; savanţii suspectaţi că le-ar fi falsificat, Haşdeu şi Densuşianu, nu menţionează aceste tăbliţe niciodată, fiind greu de crezut că le-ar fi „falsificat” fără să le exploateze în favoarea ideilor lor.

Inscripţiile, în marea lor majoritate, sunt uşor de citit, graţie acurateţei literelor, iar limba în care sunt scrise prezintă o foarte mare asemănare cu latina şi cu româna, fapt ce a dus şi la o oarecare uşurinţă în traducerea lor. Din inscripţii din afara Sinaiei aflăm că Geto-Dacii numeau această limbă ORO MANISA ori DRAGO MANISA, ambele sintagme însemnând „Limba Curată; Grai Divin”, de unde româna are neologismele român şi romanţă precum şi arhaismul dragoman, care înseamnă „traducător”.

Gramatica acestei limbi prezintă multe neregularităţi, ceea ce caracterizează limbile foarte vechi şi conservatoare. Ca un argument de moştenire directă din Oro Manisa, limba româna are şi ea o gramatică foarte neregulată. Vocabularul şi gramatica textelor de la Sinaia arată o profundă înrudire cu limbile zise „indo-europene” sau „indo-germanice”, în realitate atlantice.

Textele sugerează că Oro Manisa era graiul vorbit de Zeii Geţi la sfârşitul veacului al VIII-lea î.e.n. Această sugestie, precum şi neregularităţile gramaticale duc la concluzia că această limbă extrem de conservatoare este mult mai veche decât sanscrita şi alte limbi europene, ceea ce o plasează pe primul loc ca importanţă pentru studierea acestei familii lingvistice.

Din două texte de la Sinaia se înţelege că strămoşii noştri cei mai vechi au fost Atlanţii, model de înţelepciune şi virtute, ale căror precepte le-au studiat Zalmoxis şi Buerebuistas.

După Atlanţi, Dacia a fost şi centrul Imperiului Cerbilor, cunoscut sub numele de Troia, cu capitala pe ţărmul vestic al Marii Negre. „Cerbii”, cărora istoricii le spun Ionieni şi Dorieni, i-au zdrobit pe Aheii iredentişti, dar, mai târziu, Grecii au născocit „Iliada” şi „Odiseea”, atribuite lui Homer, ca să spele cumva ruşinea înfrângerii lor de către Troieni. La Cerbi şi Căprioare se referă şi câteva oraţii de nuntă, în versuri, consemnate în tăbliţele de la Sinaia, cu un conţinut perfect asemănător cu cel al oraţiilor de nunta româneşti, ceea ce demonstrează încă o dată ca mitofolclorul românesc este moştenit de la Geto-Daci.

Cele mai multe inscripţii de la Sinaia se referă la Gemenii Divini, născuţi în ţinutul Napailor, la Nord de râul sacru al Geţilor, Naparis „Cerescul”. Mama lor se numea Maria, cu atributele Leto, Oltea, Ledo, toate numele însemnând „Cea Măreaţă; Magnifica”.

Din aceleaşi inscripţii se înţelege că Apollon-Zalmoxis a fost săgetat de Scytii care stăpâneau atunci Ţara Geţilor şi că zeul ucis a înviat sau că a fost înviat de sora Lui. Regele Scytilor este numit în câteva inscripţii Pythagoras, ceea ce explică oarecum legenda lansată de Herodot, cum că Zalmoxis ar fi fost sclavul acestuia. O altă inscripţie spune că, mai târziu, Zeii S-au înălţat la ceruri.

Cele mai multe texte de la Sinaia sunt scrise în versuri, cu o măiestrie deosebită. Cel mai impresionant astfel de text, pe care l-am numit „Fiii Mariei”, este o adevărată capodoperă poetică. Pe lângă ritm, măsură, rime şi asonanţe, poemul se remarcă şi prin aliteraţii, specifice descântecelor româneşti.

Ca întindere, următoarele texte acoperă viaţa lui Buerebistas, numit în inscripţiile de la Sinaia Boerovisto sau Boeroviseto, cel mai important împărat geto-dac, poreclit şi Visica (Pisica). Aflăm că părinţii lui se numeau Remio şi Coeza, soţia se numea Genucla, cu care a avut şase copii.

Despre acest mare rege se spune că a avut o mare iluminare mistică şi că a vorbit cu zeii. Cea mai surprinzătoare informaţie, relatată în câteva inscripţii, este aceea că marele preot Deceneu l-a trădat. Din pricina intrigilor lui Deceneu, fiul cel mic al lui Boerovisto şi al Genuclei, Dapyx, s-a sinucis. Tot marele preot l-a dat pe Boerovisto pe mâna Romanilor, care l-au asasinat pe marele rege.

Inscripţiile de la Sinaia afirmă că Sarmizegetusa a fost ctitoria lui Boerovisto. Aceleaşi inscripţii confirmă că, în urma morţii lui Boerovisto, Imperiul Getic a fost împărţit între cei cinci feciori ai săi rămaşi în viaţă.

Urmează câteva texte referitoare la regele Cotiso, ale cărui fapte relatate de tăbliţele de la Sinaia sugerează că a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Daciei, ceea ce reieşea şi din informaţiile rămase de la autorii antici străini.

Un mare număr de inscripţii se referă la domnia lui Decebal, numit autocrator, adică împărat. Se confirmă unele fapte relatate de istoricii antici, de exemplu că romanii le-au plătit tribut Dacilor, şi se aduc informaţii inedite despre familia lui Decebal.

Astfel, aflăm că Diegio şi Vezino erau copiii regelui, şi că pe sora acestuia o chema Geopyr, „Giuvaier”; sora lui Decebal lupta în fruntea femeilor dace, alături de bărbaţi, împotriva romanilor lui Traian.

Încă o informaţie foarte importantă: Decebal a fost împresurat şi s-a sinucis în Valea Jiului.

În textele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător dac de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc şi Sigeher, ca duce al Valahilor. Acesta este eliberatorul Daciei, cel ce a iniţiat întoarcerea la vechile tradiţii ale ţării precum şi culegerea de legende divine şi mirene, fixate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele său sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi, una foarte importantă, SO LOMONIUS „Cel LUMINOS’.

Acest atribut este chiar dezlegarea enigmei textelor de la Sinaia, ce pot fi atribuite cu certitudine Solomonarilor, care, în mitofolclorul românesc fac parte dintr-un misterios şi mistic ordin, cu sediul în cetatea Babariului, care se află în Munţii Galareu sau Garaleu. Este limpede că numele românesc de Solomonari vine de la împăratul dac So Lomonius, care nu are nici o legătură cu regele biblic Solomon. În Ţara Moţilor, Solomonarilor li se spune Zgriminteşi.

Strania cetate a Babariului poate fi lesne pusă în legătură cu la fel de straniile stânci din Munţii Bucegi, numite Babele, mai ales că este atestată şi o cetate tracică numită Babule. Dacă, într-adevăr, cetatea mitică a Babariului era în Munţii Bucegi, atunci nu mai e de mirare că tăbliţele dacice de plumb provin de la Sinaia, oraş aflat la poalele acestor munţi. Nu numai atât: tot acolo se afla şi KOG-A-ION, „Capul lui Ion; Capul Magnificului”, cunoscut sub numele de Sfinxul Românesc.

Aşadar, tăbliţele de la Sinaia par a fi fost făurite de Solomonari, ucenici ai împăratului dac So Lomonius. În mitofolclorul nostru, Solomonarii învaţă după o Carte de Magie, ale cărei pagini ar fi putut fi chiar tăbliţele de plumb. Ei trec şi nişte probe fizice extrem de dure, iar dintre ei se aleg numai zece.

Conducătorul Solomonarilor se numeşte Omul Alb sau Uniila. Ei au puteri miraculoase, îndeosebi în chemarea sau alungarea ploilor cu grindină, slujiţi de balauri.

Din cercetări rezultă că Romanh sau So Lomonius este acelaşi cu Zenovius din celebra inscripţie de pe relicvariul de la Biertan, EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI, care poate fi tradusă astfel: Eu Dunărea pe duşmani i-am trecut. Pentru Zenovius cf. DANUBIUS, numele Dunării Superioare; pentru VOTUM „duşmani” cf. a vătăma; patimă; pentru POSUI „a trece” cf. a păsui; pas; a păşi.

Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice. De fapt, tăbliţele de la Sinaia alcătuiesc epopeea poporului daco-roman, Mioriţa fiind doar un rezumat al acesteia atlanti