IMPARATII ROMANI DE ORIGINE TRACO-DACA

Chiar dacă au fost înfrânţi în război, dacii au ajuns împăraţi la Roma. Constantin cel Mare şi alţi împăraţi romani erau de origine dacică

 

 

Constantin cel Mare, primul împărat creştin al lumii (Sfântul Constantin), şi mama sa, împărăteasa Elena (Sfânta Elena), erau daci – ne asigură cercetătoarea Aurora Peţan. Împăratul Constantin a pus statuile dacilor pe Arcul său de la Roma. Daci sunt reprezentaţi şi pe sarcofagul împărătesei Elena. 
Dar nu numai Constantin cel Mare, ci şi alţi împăraţi ai Romei au fost de obârşie dacică: Regalian, strănepotul lui Decebal, Aureolus, ciobanul din Carpaţi, Galeriu, “olteanul” “care i-a răzbunat pe daci”, precum şi Daia şi Licinius. 

“Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere. De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică”, scrie Aurora Peţan, într-un articol intitulat“Împăraţii daci ai Romei”

“De ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman?” – este întrebarea la care autoarea oferă un răspuns în finalul materialului. 


Într-un interviu acordat în 2007 revistei “Formula As”, Aurora Peţan menţiona că statuile dacilor păstrate în muzeele Romei, făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma, îi înfăţişează pe aceştia cu mâinile împreunate, dar nu legate, cum procedau romanii cu prizonierii barbari. 
În opinia cercetătoarei, faptul că dacii sunt reprezentaţi (glorificaţi) alături de romani pe Columna lui Traian este un lucru total inedit şi un mare mister: 

“De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", în centrul de elită al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalităţile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie să uităm că acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice, putem adauga că, în acelaşi timp, acest loc de o mare importanţă pentru romani a fost dedicat în mare parte şi glorificării dacilor. Învinşii au fost glorificaţi şi omagiaţi de învingători. Acest lucru consider că este de o mare importanţă şi poate fi considerat total ieşit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii "barbare", în locul cel mai de preţ al lor, Forul”. 


“Ei nu sunt prizonieri: nu există nici măcar o singură statuie de dac cu mâinile în lanţuri. Ochii lor ascund o enigmă, expresia lor este aceea a unor înţelepţi. De ce au vrut romanii să îi aibă, în mijlocul Romei şi în mijlocul imperiului lor, pe aceşti enigmatici iniţiaţi, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for şi le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea şi sacrificiul? Nu Traian şi neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie să le fim recunoscători pentru ca i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem să-i dam afară pe daci din ţara lor, prin nepăsarea noastră.“ 

IN MOMENTUL DE FATA CIND TOATE POPOARELE MODERNE ISI CAUTA CU STRASNICIE "ACTE DE IDENTITATE ISTORICA", AR FI O CRIMA DIN PARTEA NOASTRA, A ROMANILOR, SA FIM NEPASATORI LA CEEA CE NE APARTINE.

 Daca am auzit de Burebista, Deceneu si Decebal ca despre cei ce au contribuit la formarea si mentinerea regatului Dac, iar despre Traian ca cel care a cautat sa distruga civilizatia daca cucerind 14% din teritoriile ei, furindu-le tezaurul si transportindu-l la Roma unde a fost topit (parte din monedele turnate din el fiind date cadou celor ce au luat parte la jefuirea, asa-zisa "cucerire" a Daciei), sa vedem ce s-a mai intimplat cu marele neam al tracilor (pelasgilor).

 In jurul anului 300 dupa Christos, marele neam al tracilor avind nucleul dacic ca element conducator, ajunge din nou in fruntea tuturor neamurilor europene si... ale lumii. Imparatul Galenius cel Batrin, fiul Romulei (femeie daca din cetatea Recidava), pe numele lui adevarat Vacarul Armentarius, dupa ce primeste de la Senatul roman titlul de imparat roman, se declara dusmanul numelui de roman considerindu-l imporopriu si schimbind numele din Imperiul Roman in acela de Imperiu Dacic (Fontes II, 6-7). Majoritatea populatiei acestui imperiu fiind formata din daci-traci, cum de altfel si armata.

 Limba dacica este cunoscuta in istorie sub numele de "latina vulgara", fiind de fapt limba imperiului. Scriitorul roman Lactantius in "Romanos Dominarentur" (Fontes II, 6-7) se plinge ca dacii Nord-Dunareni au ajuns stapinii romanilor, iar toata suita lui Galerius cel Batrin provenea din dacii de la Nordul Dunarii.

 Astfel ca DIN CUCERITI, DACII AU DEVENIT CUCERITORI, SCHIMBIND NUMELE IMPERIULUI ROMAN IN IMPERIUL DACIC, aceasta fiind concluzia celui mai mare dusman al dacilor de atunci, Lactantius in 325 AC.

                                REGALIAN,STRANEPOTUL LUI DECEBAL

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de “dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.         

                                                                                                                                   
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.

Dacia – abandonata sau eliberata?

Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca “Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

 

 AUREOLUS, CIOBANUL DIN  CARPATI

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”. Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata. Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.

    

 IMPARATUL  GALERIU, "OLTEANUL" CARE  I-A RAZBUNAT PE DACI

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale. Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup. Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de “roman”, declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.

Dar              CONSTANTIN SI  ELENA.ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL DE TRIUMF

     cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la Roma

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita “Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

	AURORA  PETAN