BUCEGII- MUNŢII MISTERELOR

MUNŢII MISTERELOR – BUCEGII


În continuarea articolelor despre civilizaţia pelasgă poate veni şi acesta, de o mare valoare informativă – documentară. Lecturând acest articol am simţit nevoia să-l transmit către voi, iubiţi prieteni şi, eventual, să purtăm o discuţie după ce îl veţi asimila.

Marele Sfinx din Bucegi are aceeasi inaltime cu cel egiptean

Cuprinsi intre Valea Prahovei, Valea Ialomitei, Depresiunea Brasovului si Subcarpatii Curburii, Bucegii nu sunt doar inima de piatra a Romaniei, ci si un minunat sanctuar: un munte sfant, de pe creasta caruia se vede toata tara, pana la Dunare, poate cea mai curata apa din lume, si un zeu de piatra cu chip de dac, ce vegheaza neincetat asupra Romaniei.

Taina Marelui Sfinx

Chipul de om sapat in stanca priveste cu ochii larg deschisi peste tara dacilor. Are infatisare mandra, cu caciula moale pe crestet, cu varful indreptat inainte. Fata ii este potrivita, proportionata, buzele ferme si barbia hotarata. Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului. Il asezam cu mandrie pe carti postale ilustrate si in ghidurile turistice pentru straini, dar am uitat de mult care e rostul lui, ce cauta acolo, in Bucegi, si de ce ne vegheaza tainic de atatea milenii.
Sfinxul nostru are exact aceeasi inaltime cu cea a sfinxului egiptean de la Gizeh. Oare e o coincidenta? Privirea sa este indreptata spre locul in care echinoxurile se deseneaza pe cer, iar conturul cel mai clar il dobandeste la 21 noiembrie, cand apune soarele. Daca sfinxul din Egipt stim ca a fost facut de mana omului, despre al nostru specialistii romani se tem sa spuna asa ceva. Doar strainii, mereu strainii, cand vin pe aici si se minuneaza de frumusetea si vraja plaiurilor noastre, au curajul sa gandeasca mai departe. Asa a fost cercetatorul peruan Daniel Ruzo, care a venit in Bucegi in 1968, anume ca sa vada Sfinxul nostru, pe care il stia de pe o carte postala. Si a constatat ca Sfinxul seamana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de pe podisul Marcahuasi din Peru... Controversatul istoric Nicolae Densusianu spunea ca egiptenii au plecat din Carpati, trecand prin Grecia, Asia Mica si Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Iata deci originea sfinxului egiptean, in opinia sa! Si chiar daca am admite ca Sfinxul nostru, impreuna cu Babele - stranii fapturi de piatra ce stau la taifas in apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii si nu creatia unor indepartati stramosi, inseamna ca natura si-a depasit limitele si s-a intrecut pe sine. Sunt, oare, Babele, niste altare ciclopice? Caci singura actiunea naturii pare sa nu le explice suficient forma. Nu stim daca asa au fost dintotdeauna, ori o mana de om a intervenit asupra lor, dandu-le infatisarea de azi.

Babele - o creatie a omului sau a naturii?

Cum priveau dacii Sfinxul, acest Om de Piatra din varful muntilor? Cu siguranta, nu ca pe o simpla stanca erodata de ploi si vant, cum facem noi astazi. Probabil ca la poalele lui se practicau ritualuri, era intrebata vointa zeilor ori se faceau initieri si sacrificii. Poate ca aici, mai mult ca in orice loc, nemurirea era la ea acasa. Dar Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din tara. Mai exista si un Sfinx banatean, "de la Toplet", undeva, pe un mal al raului Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, in Muntii Ciucas, un altul in zona Carpatilor de Curbura, pe valea raului Teleajen... Si mai spun unii ca numele de "Sfinx" nu este potrivit. E un nume carturaresc, din mitologia greaca si egipteana, menit sa-i atraga pe turisti, nume ce nu are a face cu lumea noastra dacica, straveche. Oare cum numeau stramosii nostri acest chip impietrit, vesnic veghetor asupra noastra?

Muntele cu nume de om

"Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau imparatiile?" Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi, legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele "Omul". Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat, in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Ori ca pietrele enigmatice semanate parca de uriasi, tocmai in varful varfului, sunt altare ciclopice, sunt megaliti, asemenea celor din apusul Europei. Sau ca sunt coloanele cerului. Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu "Tronul lui Zamolxe". Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe zeul primordial. E adevarat, un Monte Omu exista si in insula Sardinia, Alpii Dolomitici au si ei un varf Omo, iar cei Ligurici un Monte Omo a carui creasta depaseste altitudinea de 2600 m. Si nu putem jura ca este vorba de cuvantul latinesc pentru om, caci stim ca varfurile cele mai inalte nu erau ale oamenilor, ci erau consacrate zeilor umblatori prin nori, erau sacre, erau lacasurile marilor preoti. Acel Om care a dat numele celui mai inalt virf din Bucegi nu putea fi decat un zeu.
Despre Varful Omu (2507 m) se spune ca este centrul unei stele alcatuite din mai multi munti convergenti. El este chiar centrul intregului arc de culmi care alcatuiesc Bucegii, in el se intalnesc si se innoada toate crestele. Si cu toate acestea, chiar fiind cel mai inalt varf din Bucegi, el nu poate fi vazut tot timpul de pe traseu, ci doar din anumite puncte: este, intr-un fel, un munte tainic, un munte ascuns. Din acest centru, de la poalele Varfului Omu, izvoraste Ialomita, care curge prin Valea Obarsiei, lasand la rasarit Sfinxul si Babele, iar la apus Muntele Batrana si Muntele Doamnele. Babele, Batrana si Doamnele: ce duhuri, ce vantoase, ce zane prefacute in pietre salasluiau aici in vremuri de mult apuse?

Se spune ca Bucegii sunt munti vrajiti care emana o energie puternica

Cei incercati, care au urcat pe varful Omu de nenumarate ori si au scrutat zarile in diminetile limpezi, spun ca de aici, din inima Bucegilor, poti sa vezi aproape toata tara, daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul, Carpatii Orientali, Tara Barsei, toata Transilvania. Esti pe acoperisul tarii dacilor. Numai cerul e deasupra ta.
Unii sustin ca Omu e un munte vrajit, cu o energie foarte puternica, in maruntaiele caruia sunt stranse comori. S-a afirmat, pe baza masuratorilor radiestezice, ca exista o poarta de intrare intr-o retea subterana aflata sub Omu. Aceasta poarta ar fi undeva pe Valea Obarsiei Ialomitei, intr-un loc dominat de o stanca numita "Biserica Trasnita". Vasile Lovinescu sustine si el, in "Dacia Hiperboreana," ca "muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, in sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind explorata doar pe vreo 20 de kilometri".

Nume vrajite

La fel de magice ca si locurile sunt numele acestora. Cele mai multe sunt franturi dintr-o limba straveche, pe care am uitat-o, desi ea inca salasluieste in vorbirea noastra de zi cu zi. De la nume de forme de relief marunte, la numele proprii ale fiecarui coltisor din Bucegi, cuvintele au taria si mireasma unor vremuri in care oamenii vorbeau cu zeii si erau una cu natura. Putine influente straine, venite mai tarziu, au putut patrunde aici.Piscul, plaiul, muchia, curmatura, braul sau brana, strunga - toate sunt cuvinte stravechi, unele socotite dacice, altele cu origine necunoscuta, deci probabil tot din vremea dacilor sau chiar mai demult. Zimbrii, animale cu nume dacic, salasluiau odinioara pe Creasta cu Zimbri sau in Valcelul cu Zimbri. La fel si tapul, denumit tot cu un cuvant dacic, dar de buna seama tapul salbatic, cel negru si iute de picior, care a dat numele Coltii Tapului, Valea si Poiana Tapului. Candva, Bucegii erau cutreierati si de cerbi, cum ne marturiseste Valea Cerbului. Zanoage, Bolboci, Gavane, Galme, Clabucete, Clai, Spintecaturi, Zgarbura, Vanturisul si Vantoasele, atatea cuvinte milenare incarcate de poveste, ce astazi nu mai exista in vorbirea noastra cea chinuita de neologisme ale noului mileniu, precum inflatie, piata de capital, incalzire globala, pensii private, motiuni de cenzura... O alta lume, un alt taram, dar acelasi suflet legat de pamantul romanesc...
Chiar numele Bucegilor se lasa greu de descifrat: ce este un buceag? Lingvistii spun ca huceagul sau buceagul este un paduris des si jos, ori covorul de muschi verde si moale, sau chiar pamantul pustiu, lipsit de paduri, doar cu buruieni si ierbarie. Localitati cu numele Bugeac sau Buceag exista in judetele Constanta, Ialomita si Teleorman, ca sa nu mai vorbim de Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu apartinand regatului dacic al lui Burebista. Poate ca tufele joase de jepi, numite si buceag, au dat numele Bucegilor. Cat despre originea numelui, in zadar o cautam in limbile vecine: este la fel de vechi precum numele Carpatilor. Lingvistul Sextil Puscariu sustine chiar ca Bucsoiul, unul din bratele stelei de munti ce se intalnesc in varful Omu, isi are numele derivat de la Buc, Bucur, tot asa cum si Buceci, Bugeci, se deriva de la Buc cu acelasi sufix ca in Maneciu sau Moeciu. Iar Bucur, stim, este un nume autentic dacic.
Ca locurile acestea erau vrajite, ne-o arata si alte nume. Valea Comorilor ne povesteste de uriasele tezaure dacice, ascunse la ananghie de preoti si regi. Iar povestile locului spun ca nu departe, in Sinaia, doua astfel de tezaure chiar au fost descoperite in vremea regelui Carol. Ce stiau batranii locului de i-au spus acelei vai "a comorilor"? Daniel Ruzo spunea ca, de fapt, Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, ci e inconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum si de capul unui caine, care are rolul de pazitor al unei comori ascunse intr-o Pestera a Tezaurului. Iar aceasta pestera, mai adauga cercetatorul, trebuie sa fie undeva in apropierea Sfinxului, acest magnific monument al Omului. Ce fel de tezaur ar putea fi ascuns in maruntaiele muntelui? Unul omenesc, alcatuit din cupe scumpe de aur si argint, incrustate cu nestemate, sau unul divin, care strange laolalta cunoasterea si intelepciunea unui trecut ce poate a fost, in privinta spiritualitatii, cu mult deasupra prezentului?
Si atatea alte nume de poveste... Dar poiana Sfarsitul Lumii? Poate e vorba de o lume ce incepe in ochiul Sfinxului si se sfarseste in norii de sub talpile zeilor daci. Dar Podul cu Florile sau Piatra Arsa? Dar Varful cu Dor? Ce dor atat de fierbinte a dat numele unei vai, unui izvor si unui varf printr-o numire atat de stravechi inmiresmata? Caci nu este Varful Dorului, ci e Varful cu Dor, asa cum e Valea cu Brazi ori Dealul cu Melci. Iata dorul, stand pe un varf, unde pietre ciudate formeaza, zice Nicolae Densusianu, un altar ciclopic. Un dor mai tare decat moartea, un dor vesnic, incremenit in piatra. Poate sufletul strabunilor care geme, uitat, poate dorul de vremurile cand zeii umblau cu talpile goale pe pajistile Bucegilor.
Au venit apoi valurile tarzii de neamuri straine, care si-au lasat numele in Bucegi: turcii (Mecetul Turcesc), tatarii (Cheile Tatarului) si chiar tiganii, dar samburele dacic a ramas. Pana si "stanca" si "stana", vorbe atat de insemnate, au obarsie necunoscuta: de buna seama sunt cuvinte stravechi, rostite pe aceste meleaguri cu mult inainte ca romanii sa ajunga cu armatele lor la Dunare, si pastrate in limba noastra pana astazi.

Un urias sanctuar stravechi Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita

Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita. Armatele imparatilor romani Domitian si Traian nu au ajuns in locurile sacre ale dacilor. A fost cucerita Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate, ce au fost facute de romani una cu pamantul. Stalpii templelor au fost facuti bucati, preotii alungati ori ucisi, incinta sacra a fost vandalizata. Dar Muntele Sfant al dacilor nu a fost niciodata profanat. Poate pana astazi, cand hoardele de turisti ii rapesc linistea, ingroapa in gunoaie aceste monumente si le manjesc cu spray-uri colorate.
Scriitorii greci din vechime spun ca dacii aveau un munte sfant, pe care il numeau Kogaionon, cuvant care insemna chiar acest lucru "Cel Sfant", iar pe langa acesta curgea apa lor sfanta, care se numea la fel. Tot in apropiere se afla si o pestera sacra, in care s-a retras Zamolxe si, dupa el, preotii daci care tineau cumpana vremilor. Multi si-au batut capul sa afle unde se afla acest munte. Unii au spus ca Godeanul este muntele sfant, cel indeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfanta ar fi ori Streiul, ori Gradistea. Altii au vazut in Retezat acest munte sfant, altii au ales Ceahlaul, unii Muntele Gaina ori varful Gugu, din Muntii Tarcului. Ba mai mult, unii sustin ca Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai multi munti. Si despre Bucegi s-a spus, cu indreptatire, ca ar putea adaposti muntele sfant, iar Varful Omu pare sa fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate. Si nu doar pentru ca este cel mai inalt din Bucegi si de pe fruntea lui se poate vedea braul Dunarii. Si nu doar pentru ca este presarat cu stanci ciudate, socotite de unii altare megalitice. Si nu doar pentru ca de la poalele lui izvoraste Ialomita, care curge pe langa Sfinx, Babe si naucitoarea pestera cu acelasi nume - loc curat de rugaciune, atat in trecut cat si astazi. Si nu doar pentru ca se numeste Omu... Ci pentru ca intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe de la Pestera Ialomitei, pe care unii o numesc Pestera lui Decebal, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi de calugari crestini, urca la platoul Babelor, unde se face inchinare Sfinxului si sfatuitoarelor lui, apoi se indreapta spre obarsia Ialomitei, pana pe varful Omu. Acesta este Muntele Sfant, aceasta este Apa Sfanta, aceasta este Pestera lui Zamolxe. Nu puteau fi preotii daci atat de necugetati incat sa-si lase muntele sacru, toata sfintenia si tot temeiul neamului lor, in mainile dusmanului. Ce aveau ei mai sfant nu se afla la Sarmizegetusa, unde era de prevazut ca romanii vor putea ajunge, ci in creierii muntilor, in nori, pe varfurile cele mai inaccesibile.

Locul unde se intalnesc lumile

Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat, caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor fenomene. Se zice ca intre 1994 si 1998, in zona Bucegilor s-au inregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 si la 3.00 noaptea. Specialistii au afirmat ca e vorba de fracturi ale scoartei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe... Cercetari efectuate inainte de 1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Varful Omu, are caracteristici speciale, e un adevarat Stalp al Cerului. Concluzia cercetarilor neconventionale a fost ca acolo se afla un fel de poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, iar aceasta energie era din ce in ce mai puternica, depasind pragul de latenta in 1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut si dacilor, care l-au numit Kogaionon. Fenomene stranii se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, uneori chiar saptamani intregi; lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului si multe altele. Cate din acestea sunt reale si cate provin din imaginatia turistilor, nu stim. Dar, in mod sigur, Bucegii sunt un loc aparte, caci multi le-au simtit energia extraordinara.

Ialomita aproape de obarsie

In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par sa i se supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si Helibakia, a fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa in Dunare, la Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau poate este vorba de Apa Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in Valea Ialomitei. Este vorba de zona numita "Sapte Izvoare", aflata pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, unde exista o sursa de apa misterioasa, cercetata in laborator inca din 1927. Ce are special aceasta apa? Se pare ca este una dintre cele mai curate din lume! Studiile au continuat, au venit si strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero - fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e zero. In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa. Testele recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala, care izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din punct de vedere chimic, aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre cele mai curate surse naturale de apa plata din lume. S-au gasit si explicatii stiintifice pentru aceasta minune: fie apa aceasta trece printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si recapete structura ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat puternice anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint, iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este "apa vie", cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.
Oricat de greu sunt de crezut pentru unii legendele, povestile impatimitilor de munte sau cercetarile neconventionale, oricat de banala si cenusie ar fi perspectiva asupra Bucegilor din birourile oficiale ale institutelor de cercetare, un lucru e sigur: Bucegii sunt un loc cu totul special. Dar numai cei care ajung acolo cu gand curat stiu asta. Chiar daca ni se spune ca e vorba doar de capriciile naturii, care a sapat in pietre forme curioase, a croit pesteri si a limpezit izvoare pana la puritatea absoluta, nu trebuie sa uitam ca un lucru, oricat de banal, daca generatii la rand e socotit sfant, devine sfant. Iar Sfinxul, Babele si Omu nu sunt deloc banale: este de netagaduit ca dacii, si chiar stramosii lor indepartati, le-au considerat sacre. Mii de ani, preotii au vorbit cu zeii la poalele Sfinxului si s-au initiat band apa vie. Trebuie sa fii orb la suflet si intunecat la privire ca sa nu accepti ca Bucegii,

Locuitorii din zona spun ca in Bucegi se petrec lucruri stranii daca nu au fost dintotdeauna, in mod sigur au devenit la un moment dat, datorita stramosilor nostri, un mare si puternic sanctuar. Si nu multe neamuri au parte de astfel de minunatii, produse de atingerea zeilor, asa cum avem noi: trebuie doar sa vedem, sa intelegem si sa ocrotim ceea ce ni s-a dat.
formula as

KOGAIONONUL - MIT SI REALITATE - 2

II.Realitatea cosmogonică a Kogaiononului 

Bunul Dumnezeu a vrut să descoperim în anii din urmă, pe masive pietre de munte, mai multe incrustări geometrice dacice, care confirmă corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonică a dacilor" {Fig. 4}.

Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunoșteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar și întregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacică l-am regăsit pe acele pietre {Fig. 5, a, b}.

Noi am numit incrustările dacice de pe pietrele de munte "hărțile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetându-le cu atenție am observat că deasupra Marii Linii se află un nod central, din care iradiază mai multe linii-raze. Suprapunând Marea Linie Dacică despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacică desenată de noi nu a fost greu sa determinăm topografic acest loc {Fig.6}

și sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}

și ca ea reprezintă Constelația Dragonului, cea care, parabolic vorbind, susține rotația multimilenară a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} 

și ne arată că întregul complex construit de daci reprezintă în mare o anumită poziție a Dragonului față de Polul Nord Ceresc și față de celelalte constelații (Sarmisegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc).

Acest nod central stă mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea râului Strei; mai jos de acea linie, și în interiorul curgerii Streiului, se află un punct indicat de daci cu o cruciuliță. Acel punct nu poate fi altul decât Sarmisegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se regăsește topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mureș, la nord de Simeria. Liniile care sunt trase din acest nod, dacă sunt omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact în cetățile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).
Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular întregul lor algoritm, faptul că el se află pe un munte la poalele căruia curge un râu mare (amintim că înainte de tăierea meandrelor Mureșului de către austrieci acest râu avea cam de trei ori mai multă apă decât acum și că în antichitate clima era cam cu 30% mai umedă - deci Mureșul era un adevărat râu mare, navigabil, și, posibil, mai mare ca Tisa, adică principalul afluent al Dunării [Liviu Marghitan, Valea Mureșului - parte integrantă a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul că de pe acest munte se deschid priveliști uluitoare a tarii Hațegului, faptul că anume partea nordică a Dealului Uroi oferă o excepțională priveliște a Cerului Nordic, faptul că din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis să dăm următoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.
  Perighezele noastre în aceste locuri ne-au dat satisfacție deplină. Zidurile antice, necercetate încă, se mai pot urmări și astăzi, mulțimea ceramicii din toate culturile preistorice și istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, stă chiar la suprafață, în mușuroaiele de furnici sau cele săpate de cârtițe. Artefactele demonstrează că la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se află un excepțional megalopolis preistoric, probabil cu funcții sacre. Cel putin unul din valurile de pământ care îl înconjoară repetă iconografic desenul constelației Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai întâlnit și în alte părți ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighezele au mai arătat că partea apuseană și cea nordică de la poalele Dealului Uroi este curată arheologic, lucru care sugerează faptul curățeniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdărește locurile sacre, motiv din care, după părerea noastră, nu sunt locuite nici cetățile dacice), legate și de Apusul de Soare, și de Nordul Înstelat.
Urcarea pe muntele Uroi este posibilă doar pe panta lină, nordică, unde am identificat două drumuri; unul, cel de la răsărit, se pare, avea funcții ritualice, celălalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sărbători religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiași parte nordică a Dealului Uroi a unui vechi val care împrejmuia muntele din partea asta, ușor accesibilă. Până la acest val nu apare nici un fel de urma antropică, dar imediat după el se deschide un adevărat El Dorado arheologic. Ceramica ieșită la suprafață pare a fi din toate vechile epoci ale acestui ținut, locuit încă din timpurile primordiale, dar cea dacică e cea mai multă.
Un deosebit interes prezintă stratul gros de cernoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din vârful dealului, care apare după valul indicat și care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa cernoziomului în partea vestică și nordică de la poalele Uroiului ne-a făcut să presupunem că el a fost adus acolo cu buna știință pentru scopuri care rămân încă neelucidate.
Incă și mai fantastice ni s-au părut cele vreo 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetației) orientate nordic cu o săpătură adâncă {Fig. 9}.

Era clar ca suntem în locul unde mulțimi uriașe de daci (sau alte populații mureșene și simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, după părerea noastră, nu Dealul Uroi este Muntele Sfânt, ci tocmai acest eveniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcări pamântești, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfânt al dacilor, care e în cer, nu pe pământ (atragem atenția ca și Constelația Dragonului are forma unui munte). Adică, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindește în construcțiile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el să fie construit în mai multe exemplare asemănătoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat până acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia căutătorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetăți dacice sunt marcările celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adică temple dacice și nu cetăți  de apărare sau de refugiu. Anume funcțiile lor religioase lămuresc și efortul uman cu care au fost construite, și finețea cioplirii pietrelor, și poezia amplasării lor, și enormele terase din apropierea cetăților, pe care dacii își așezau, probabil, sălasele de pelerini, și adevăratele drumuri care înconjoară zidurile dace, drumuri pe care mulțimile înconjurau ritualic templul.
Faptul ca Marea săgeată a Soarelui de andezit, compusă tot din 16 pietre, indică cu o mare exactitate nordul, ca și multe alte construcții dacice ritualice (de pildă cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Geoagiu-Bai, sau cea de la Racoș, aflată la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am arătat, că este vorba de un eveniment care se întâmplă undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arată săgeata. Se știe, construcția din acest templu, distrusă și de arheologi, este enigmatică. Generalul Vasile Dragomir a dat până acum cea mai serioasă pistă de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militară, Bucuresti, 1980]. El susține ca dacii au reprezentat acolo poziția planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute, tot atâtea cite pietre-marcări sau găsit în prima investigație arheologică. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomică. Unind punctele acestui sanctuar după modelul de pe pietrele dacice noi am obținut aceeași figură a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}.

Se mai știe că pe a 16 piatră a Sageții Soarelui de andezit se gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Kogaiononul.

Deci arheologii, care au săpat atâta la Grădiște, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului înstelat din preajma Polului Nord Ceresc ca să înțeleagă rostul Marii Săgeți. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul când s-a întâmplat evenimentul pe care dacii l-au însemnat cu atâta geniu?
Se știe ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectuează o mare rotație, numită precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest număr se împarte exact la 5, anii care treceau la geți, cum susține Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriașe precesiuni, care face ca punctul de echinocțiu al Soarelui sa fie în fiecare an deplasat, înconjoară o singură constelație - Dragonul, și o întretaie într-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.
Daca unim cu o linie dreaptă steaua Lambda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marchează picioarele lui, obținem un excepțional ceas cosmic. Rotația zilnică a Dragonului în jurul Polului Nord Ceresc ne arată cu exactitate ora, ba chiar și minutele zilei și, mai ales, ale nopții, iar locul Polului Nord Ceresc față de această linie ne va indica numărul de solstiții care au trecut de la evenimentul care ne interesează {Fig. 12}

Or, dacă orientăm Marea Linie cerească a Dragonului, asa cum stă ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia pamântească desenată de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita până la Vârful Omu, obținem o coincidentă uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simplă fantezie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii îl spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatăl nostru carele ești în ceruri...". Mai mult decât atât - punerea pamântească a Polului Nord Ceresc în locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi și împrejurimile lui, dar și anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adică Apusul de Soare de la solstițiul de vară din anul 494 BC.
Incă o minune mai reiese din această hartă magnifică: unirea stelei Lambda a Dragonului cu locul unde se află Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstițiul din anul 494 BC ne conduce în prelungire până la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebăda stilizată descoperită la Sarmisegetusa Regia stă și astăzi părăsită in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebăda pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu această constelație?
S-au descoperit o mulțime de cruci pe locurile unde au trăit dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}

Este clar că aceste cruci, ca și cele cucuteniene sau turdasine, dăm numai o pildă, deconspiră o realitate gnostică si cosmogonică a străvechilor populațiuni carpato-dunărene, populațiuni nordice prin excelență, aflate mereu în preajma formidabilei rotații zilnice și a Lebedei, și a W-ului Casiopeii, și a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care străjuiește marea precesiune a Polului Nord Ceresc, și care menține astfel și Soarele, și Luna pe liniile de Ființare ale omului.
Or, legătura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientată magnific pe Fâșia Colosală a Caii Laptelui ne-a permis să lămurim încă un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Pătru - Bănița a triunghiului dreptunghic de baza descoperit de noi în 1995, pusă în coordonatele topografiei cerești, este paralela cu Calea Laptelui, adică și cu linia care leagă Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar mărețul triunghi dreptunghic însemnat pe pământ de daci nu este altceva decât un reper inteligent pentru cei care urmăresc și stelele pe cer, și legea morală din ei {Fig. 14}

Astfel Calea Laptelui, Dragonul și polul Nord Ceresc formează o echipa geometrică senzațională, temeinică din punct de vedere al stabilității triunghiului dreptunghic în actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, și, în același timp, aflată în necontenită mișcare precesională, mișcare care schimbă tot timpul unghiul de cădere al razelor solare pe pământ, lucru care influențează benefic dezvoltarea necontenită a materialului biologic de aici.
Desenarea asemănătoare a triunghiului vf. Patru-Bănita-Piatra Roșie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15}

ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de către Traian, cum susține Napoleon Săvescu [N. Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei]. Chiar și astăzi nu se poate construi în 3-4 ani un pod peste Dunăre într-un loc atât de dosit și de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului înstelat încă din preistorie și care au transmis aceste cunoștințe din generație în generație cu simboluri geometrice, ca în preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori deșertăciuni, nu date (amintim că și Cuina Turcului, și Schela Cladovei, se găsesc tocmai în aceste locuri și că nu zadarnic descoperim atâtea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formată la Porțile de Fier ale Dunării și contemporană a nașterii scrisului fenician, și cea dacică [A. Vartic, Puterea Spiritualității dacice , Dava International, N2, februarie, 2001].
Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns în meandrele de fier ale Dunării, o fi fost construit de Burebista in timpurile când Dacia se întindea și dincolo de Dunăre (pentru a cuprinde și vărsarea Mureșului în ea), și când hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stâlpii de susținere a podului într-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu și stâlpii de susținere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta în religia dacilor, Traian și sfetnicii lui, printre care îl amintim pe viitorul împărat Hadrian, cel mai erudit împărat al Romei, au hotărât să cucerească mai întâi acest pod, să-l reconstruiască și să înceapă al doilea război, cum se și vede pe Columnă, prin trecerea lui ritualică pentru a umili firea demnă a dacilor și, astfel, pentru a-i slăbi și cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arătată pe Columnă la apele unui râu mare nu poate avea altă motivare pentru daci decât hotărârea de a-și recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adică Drobeta. Si numai asa noi lămurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o înscenare a deșteptului general roman care i-a permis să ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai însemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.
Or, acest uriaș triunghi, pe ipotenuza căruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstițiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romană, cu Dacia Felix. Totul arată că dacii lui Decebal ocupau tocmai acea țară care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindită inteligent în superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemănător cu triunghiul vf. Pătru-Bănița-Piatra Roșie {Fig.9}.

Asa se lămurește faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pildă, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mureș): acele teritorii nu intrau în statul lui Decebal, iar certarea cu alți regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian.
Dar ce eveniment s-a putut întâmpla în anul 494 BC? Legarea pe care Herodot și alți scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a întâmplat să moară tot în preajma anului 500 BC, ne dă dreptul să dăm încă o ipoteză ce poate fi controlată științific: la solstițiul de vară din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a întâmplat ceva excepțional cu zeul dacilor, care a fost și regele lor. Ce a putut sa se întâmple într-o zi atât de bine însemnată astronomic și cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era și regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care unește steaua Lambda din coada Dragonului cu centrul Constelației Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel să însemne locul din cer unde stă zeul dacilor, tatăl lor din cer care flutură Dragonul pentru a-i păzi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturată de cetele dacilor.
Si încă un lucru tulburător ne prezintă Marea Linie Dacică. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie în anul 44 BC. Este anul când a plecat și Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii săi.
Limitele omenești ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetările viitoare, la care credem că va pune serios mâna și Guvernul României, și Academia Română, și alte instituții private și de stat, vor arăta felul cum strămoșii noștri au cunoscut și transmis din generație în generație știința despre precesiunea Polului Nord Ceresc și, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze în acele timpuri construcții topografice atât de precise pe un teritoriu muntos atât de vast. Noi, care am văzut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea excepțională a fierului dacic, proprietățile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Măgura Călanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriașele terasări care măsoară în adâncime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatră tăiată de daci pentru a realiza "zidirea munților", cum spune Dio Casius, nici măcar nu ne mirăm de faptul ca strămoșii noștri casnici și rustici au putut cunoaște și drumul precis al stelelor pe cer, și oglindirile lor pamântești, și necesitatea imperioasă a curățeniei sufletului pentru devenirea omului [Platon, Charmides].

SURSA: Andrei Vartic, Institutul Civilizației Dacice, Chișinău

KOGAIONONUL - MIT SI REALITATE - 1

I. Drumul tehnologic spre Kogaionon

 

De ce Roma a cucerit doar o mică parte din teritoriile locuite de geto-daci? De ce harta teritoriului cucerit este așa de enigmatică? De ce urbele romane nu au trebuit celor care i-au dat afară pe romani din Dacia? Nu cumva din cauză că civilizația lor nu era nici cea urbană a Romei, nici cea de care a nomazilor, ci "casnică", cum zice Alecu Russo?

Descoperirile arheologice din ultimii ani, dar și cercetările noastre multidisciplinare, demonstrează ca zadarnic caută arheologii mari megalopolis-uri dacice. Dacii au urât urbea care frânge personalitatea omului. Zadarnic plângem faptul ca dacii nu au lăsat scrisori latine sau grecești despre locuirea lor rustică și casnică. Scrisoarea alfabetică transmite vorbe despre cuceririle individualiste, deșarte, ale omului, nu esențe universale de ființare. Zadarnic încercăm sa vedem măreția civilizației dacice cu literele Romei sau ale grecilor.

Dar a văzut Roma adevărata civilizație a dacilor carpatini? Nu. Daca o vedea, înțelegea valoarea excepțională a topirii unor lupe de fier plastic de 40 kg, lupe pe care Europa a putut sa le obțină abia peste 11 veacuri. Vedea fierul dacic suprapur, de 99,97% fără cementita [A. Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizației dacice, Basarabia, Chișinău, 1997], vedea ceramica dacică supra-dură și motivele sacre ale dacilor armonizate cu lotusul egiptenilor si al indienilor, cu acantul corintienilor, cu vâscul druizilor [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon, Basarabia, Chișinău, 1998]. Vedea implectonul din zidurile turnurilor de la Costești, făcut din mari cărămizi de fier-titan (ilmenit), care nu-și găsesc nici o justificare militară acolo [A. Vartic, Fierul-Piatra, Dacii-Timpul, Basarabia, Chișinău, 1997].

Inginerii romani ar fi  trebuit sa vadă că, de fapt, cetățile dacice, asa cum stau ele cocoțate pe vârfuri greu accesibile, nu au motivări militare de apărare. Blidaru sta la 1500 m de Cetățuia Costești și cam la tot atâția metri de Prisaca. De ce într-un triunghi montan de numai 4500 de metri s-au construit 3 cetăți colosale? Unde s-a mai văzut asa ceva in lume? Care era scopul de apărare a cetății de pe Vârful lui Hulpe, sau a celei de la Naia, puse în locuri din interiorul zonei centrale a statului dac, nu la periferia ei? Făcea oare sa construiești la Cioclovina un colosal zid de 2,5 km din 3600 eșaloane de pământ și piatră, paralel cu linia care unește Bănița cu Piatra Roșie, atunci când orice armată invadatoare îl putea ocoli cu ușurință?

Chiar și în actualele condiții "globalizate" de ducere ale unui război de munte, orice inamic poate trece nestingherit pe lângă aceste troiene și cetăți. De ce, însă, dacii le-au dotat cu mari platforme și terase externe chiar în preajma zidurilor? Ca să permită atacatorilor, după un greu urcuș, sa se odihnească și să se regrupeze, să aștepte în voie, bătându-și joc de apărători, până ce ei vor termina resursele de apă, de muniție și de hrană? De ce zidurile cetăților dace înconjoară poalele unui mamelon, asa ca de fapt comunicarea dintre apărătorii acestor cetăți devine imposibilă? De ce cetățile dacice nu sunt locuite? De ce asa zisele cisterne sau construit în afara zidurilor? De ce nu se regăsesc în cetăți magaziile și beciurile unde ar fi trebuit sa fie depozitate mari rezerve de hrană și muniție ale apărătorilor? De ce grămezile de grâu ars stau dincolo de ziduri, ca la Sarmisegetusa Regia [A. Vartic, Ospețele Nemuririi, Quo Vadis, Chișinău, 1994]?

De ce mortarele de care s-au folosit dacii au și astăzi proprietăți inteligente, cum ar fi cele bactericide sau formarea unei pelicule verzui impenetrabile la contactul cu apa? De ce sanctuarele dacice, construite pe uriașe terase din andezite super-trainice, stau dincolo de zidurile cetăților? Ce motivare religioasă, politică, științifică i-a făcut pe daci sa construiască aceste sanctuare unicate în toata lumea? Cu ce efort uman și tehnic s-au tăiat atât de perfect colosalele andezite de la Grădiștea de Munte, tăieri care și astăzi nu se pot realiza fără resurse financiare considerabile? Cum s-a reușit tăierea atât de spectaculoasă a unor munți întregi de piatră la Măgura Călanului sau la Uroi, fasonarea inteligentă a pietrei și transportarea ei la zidirile de pe munți?

De ce a trebuit ca zidurile de la Costești sau Fetele Albe sa fie asamblate poetic, milimetru în milimetru, lucru total netrebuincios unor scopuri de apărare? De ce zidul fascinant de la Costești apără mamelonul central dinspre sud, dinspre munții prăpăstioși, care și asa trebuiau cuceriți cu greu de un posibil inamic, și nu dinspre nord, unde panta e mai moale și accesul mai ușor?  Si care era scopul acestor zidiri urieșești, dacă cel de apărare este greu de demonstrat?

Se spune ca dacii au părăsit cetățile imediat după terminarea războiului, în vara lui 106; deci era previzibil ca vegetația abundentă de la munte sa fi acoperit imediat multe urme ale sângeroaselor lupte: trupuri, scuturi, lănci, săbii, vârfuri de săgeți, tehnici de război dacice și romane. Nimic din toate astea nu descoperă arheologii în cantitățile omologate cu luptele crâncene ce s-ar fi dat intre cei 150.000 de soldați ai Romei cu cetele dacilor. Se vede limpede că toată locuirea dacică a fost arsă, dar arsurile acestea nu poartă și urmele dezastrelor umane cu care se poarta războiul. Nu știm cât de cruntă o fi fost lupta pentru Sarmisegetusa, dar chiar să nu fi aruncat romanii măcar vreo câteva mii de săgeți spre cetate? Or, poate, acei deosebiți soldați romani au avut în dotare detectoare care sa găsească pe terenul deosebit de accidentat din preajma Sarmisegetusei doar vârfurile de săgeți de fier, nu și miile de cosoni de aur pe care le descoperă țăranii (nu și arheologii!!!) chiar și astăzi la Grădiște?

Incă în 1995 [A. Vartic, De la sociologia monografică la cea entropică, Discurs ținut in Aula Academiei Române la 19 mai 1995, vezi A. Vartic, Catastrofa eliberării, Basarabia, Chișinău, 1996, p. 33-47] noi am arătat că asa zisele cetăți ale dacilor sunt mai repede marcări inteligente ale unui mesaj deosebit de important, scris cu buna știință și în limbaj geometric și astronomic, și în andezite, fiindcă el depozitează mult mai  bine informația decât firava vorbă alfabetică, aflată și sub ambiția omenească, și sub vremi, și în necontenită entropizare.

Totul a pornit de la observarea faptului că cetățile dacice de la Banița și Piatra Roșie formează cu așa zisul castru roman de pe vârful lui Pătru un perfect triunghi dreptunghic {Fig. 1}.

 Trimitem la publicațiile noastre cititorul dornic sa afle mai mult despre aceste triunghiuri. Să observăm aici că această uriașă iconografie geometrică, pe care noi o numim topografie cosmogonică dacică, își leagă triunghiurile sale de o altă minune topografică: Marea Linie Dacică  {Fig.2}

pe care o formează zidirile dacice de la Pecica, Deva, Cugir, Boița și Vârful Omu, orientată 15 grade Nord-Vest [A. Vartic, From Platon's to Zalmoxis's Academies, NATO ARW "The New Role of the Academies of Sciences in the Balcan Countries", Athena, November. 20-23, 1996].
Iată cum se așează cetățile din zona Sarmisegetusei Regia pe Marea Linie Dacică {Fig. 3}

Noi am studiat cu atenție și cetățile construite în zona de mai sus de aceasta linie, cele de la Clit, Moigrad, Saratel, Sighișoara, Racoș etc [A. Vartic, De la topografia cosmogonică la Kogaionon, Dava International, 2001]. Iată ce figură stranie am obținut {Fig. 4}:

Pe hărțile de mai sus se vede bine locul Sarmisegetusei Regia în acest mesaj topografic. Ce înseamnă el? Ce au vrut, de fapt, să ne transmită dacii cu această construcție măreață realizată pe un vast teritoriu și care întrece în efort uman și tehnologic chiar și construirea piramidelor?

SURSA: Andrei Vartic, Institutul Civilizației Dacice, Chișinău