ACUM 5500 ANI , CETATEA DE PAMINT DE LA SANTANA- TROIA ROMANIEI

In zona de nord-vest a Aradului, la 28 km de resedinta de judet, se afla un oras langa care s-au facut descoperiri impresionante. Orasul se numeste Santana, iar la 4 km sud se gaseste Cetatea de Pamant cu acelasi nume, cea mai mare cetate hallstattiana din Europa.

Prima atestare documentara a localitatii sub numele de Santana dateaza din anul 1828, dar asezarea este rezultatul dezvoltarii continue a Comlausului, asezare mentionata inca din anul 1334. Satul Caporal Alexa este consemnat din anul 1334 sub denumirea de Kerecton.

Descoperiri la Cetate 

Cercetarile asupra vechii Cetati de Pamant de la Santana dateaza din anii 1953, primele sapaturi fiind incepute in anul 1963. Pe baza datelor existente si urmare a studiilor de geomagnetism, in 2009 au fost demarate sapaturile la Cetatea de la Santana, descoperirile fiind de-a dreptul spectaculoase.

Cercetarile efectuate au stabilit existenta unei necropole ce apartine primei parti a epocii cuprului (cultura Tiszapolgar, cca. 4000 i.Hr.), a unei asezari datate la sfarsitul epocii bronzului (cca. 1200 i.Hr.) si a fortificatiei, ridicate la inceputul primei epoci a fierului, fiind unul dintre cele mai mari complexe fortificate din aceasta parte a Europei.

Troia Romaniei 

Sapaturile arheologice au fost efectuate pe o lungime de 80 m si au constat in dezvelirea sistemului de aparare al fortificatiei si descoperirea a diverse vestigii, dintre care cea mai importanta este un schelet uman vechi de 5.500 ani.

Pe baza datarii vechimii scheletului uman prin metode noi in antropologie, s-a concluzionat ca asezarea de la Santana este contemporana cu renumita Troia homerica de pe tarmul de apus al Asiei Mici, pentru aceasta Santana fiind denumita “o Troie a Romaniei”. 
In santierul arheolologic de la Sanandrei,  s-a descoperit una dintre cele mai mari asezari ale Neoliticului Mijlociu, din zona. Vestigiile civilizatiilor preistorice care au trait in aceasta zona au atras, inca de la primele investigatii, atentia specialistilor. Asezarea pe care o au dezghiocat-o arheologii banateni dateaza din anii 5.300 - 4.800 i.Ch. Sapaturile din campania din 2003 s-au facut mai ales pentru scoaterea la lumina si cercetarea amanuntita a locuintelor din acest sit.
La Sanandrei au mai fost gasite materiale din Cultura Banatului dar si din Culturile Tisa si Vincea. Acestea din urma sunt importuri care i-au ajutat pe specialisti sa demonstreze contemporaneitatea Culturii Banatului si relatiile culturale ale locuitorilor acestei zone cu cei din Panonia. Pe langa efigiile din Neolitic, aici au mai fost decoperite cateva morminte din Evul Mediu Timpuriu.
Din cele constatate de specialisti, la Sanandrei a existat o comunitate de circa 500 de suflete, bine inchegata si protejata deopotriva de un brat al raului Bega Veche si de o fortificatie. Societatea se pare ca era condusa de un sef religios care avea puteri absolute asupra tuturor membrilor comunitatii si care-i coordona in tot ce intreprindeau, ceea ce s-a concretizat inclusiv in urbanizarea zonei, cu case perfect randuite pe strazi. Societatea de la Sanandrei avea un caracter protorurban asemeni celor din Grecia si din Orient, medii care au influentat ulterior centrele urbane preistorice din Europa Occidentala. Cel mai interesant este insa faptul ca locuitorii de aici faceau schimburi comerciale pana si cu comercianti din zona Marii Egee, de la care cumparau scoici Spondilus, pentru podoabe.
Din punct de vedere religios, la Sanandrei se tinea cultul fecunditatii. Aici au fost descoperiti mai multi idoli feminini de mici dimensiuni (de la doi - trei pana la 10 centimetri fiecare) si a fost dezvelit un mormant avar, doua morminte neolitice si cateva locuinte dacice in care s-a gasit material ceramic

BRANDUL DE TARA:"GINDITORUL",MAI PERCUTANT DECIT DRACULA

"Brandul de ţară": imagine externă în care România este identificată cu un amalgam ciudat, în care Nadia Co­mă­neci, Hagi şi Ilie Năstase sunt adu­naţi la grămadă cu Dracula, iar mă­măliga şi sarmalele, cu Ceauşescu. Dar de nişte ani buni, mai-marii noş­tri se zbat să inventeze un "brand" ade­­­vărat, care să ne aducă celebrita­tea, dar şi banii turiştilor care ne cam ocol­esc. Mai întâi a fost "Dracula Land", parcul tematic mort încă din faşă. A urmat "Fabulospirit"-ul, hi­mera care a trăit doar în actele oficiale. Iar acum testează, pe foarte mulţi bani, "Land of Choice", bazaconia legată de frunza ministresei Udrea – simbol grafic banal, un soi de "Foaie verde, laba gâştii". În tot acest timp, un tezaur discret ne-a promovat deja ima­ginea în lume mult mai eficient de­cât ar reuşi vreodată bătrânul Dra­cula, fie el chiar şi aliat cu frunza Ele­nei. 

"Brand"-ul care ne-a făcut deja ce­lebri în lume vine din negura tim­pu­lui, icoană a istoriei străvechi. Iar vectorii săi de imagine sunt "Gânditorul de la Hamangia", "Zeiţa de la Vi­dra", "Idolul de la Moigrad", altarul ze­ilor neştiuţi de la Parţa, superba ce­ramică de Cucuteni ori ciudaţii idoli Gumelniţani. Vi se par doar cioburi hârbuite şi potcoave de cai morţi? Fals: sunt martorii vremurilor când de aici, de pe meleagurile noastre, se dădea "ora exactă" a civilizaţiei eu­ropene. Până de curând, doar oa­menii de ştiinţă erau familiarizaţi cu aceste relicve. Dar asta s-a schimbat în ultimii ani, de când vestigiile preistoriei noastre au ieşit în lume, prin câteva expoziţii senzaţionale. 

 

Asediul preistoric asupra lumii moderne a început în 2008. Prima "ţintă" vizată a fost "Historishe Museum" din Olten-Elveţia care, între 2 iu­nie şi 1 octombrie, a găzduit ex­po­ziţia "A l’aube de l’Europe, Les grandes cultures neolithiques de Roumanie" – "Zorii Europei, Ma­rile culturi neolitice ale României", compusă din 1.112 relicve arheologice străvechi. A fost un succes imens. Motiv pentru care specialiştii au inclus-o pe lista primelor cinci evenimente culturale de importanţă mondială ale anului. Aveau şi de ce: vechi de şase-şapte milenii, obiectele ex-pu­se apar­ţin unor civilizaţii care erau deja bă­trâ­ne când faraonii Egiptului Antic în­cepeau să-şi înalţe pira­mi­dele. A fost prima ocazie când Occidentul afla că Balcanii şi actualul teri­toriu al Ro­mâniei au fost "poarta" prin care civilizaţia a pătruns, puţin câte puţin, în restul Europei. Presa interna­ţio­na­lă a scris atunci că publicul larg, dar şi lumea ştiinţifică au admirat "varietatea, calitatea şi bogăţia luxuriantă a formelor şi culorilor, a sim­ţului artistic, specifice unor culturi de excepţie." În patru luni, expoziţia a avut 100.000 de vizitatori. 100.000 de entuziaşti pe care "Land of Choice" ori avatarul său "Explore the Carpathian garden" nu-i va atra­ge, oricâte milioane de euro se vor cheltui pentru promovarea lor.

Apoi, în 2009-2010, preistoria a "cucerit" lumea de azi, în alte trei "campanii". "Oastea neolitică" a fost compusă din 175 de vestigii străvechi, plus alte câteva zeci, la fel de importante, provenite din ţările vecine. Toate adunate în expoziţia "The Lost World of Old Europe-The Danube Valley 5000-3500 BC" ("Lumea Pierdută a Vechii Europe-Valea Dunării 5000-3500 î.Hr."). Noul "voiaj" a în­ce­put pe 10 noiembrie 2009 cu ex­poziţia de la "Institute for the Study of Ancient World", din New York, prima ocazie în care America a intrat în contact cu preistoria noastră. Fapt recunoscut de directorul muzeului gazdă: "Până în acest moment, un mare număr de arheologi n-au ştiut nimic despre existenţa acestor uimi­toa­re civilizaţii, denumite generic Old Europe". Apoi, din aprilie şi până în septembrie 2010, vestigiile admira­te de americani au fost la "Ashmolean Muzeum of Art" a Universităţii Oxford, unde englezii au fost şi ei fas­ci­naţi de relicvele preistoriei noastre, pe care le vedeau pentru prima oară. În cea de a treia etapă, "neo­li­ticii" noştri au cucerit Grecia: între 6 octombrie 2010 şi 10 ianuarie 2011, expoziţia care uimise deja America şi Anglia a fost găzduită în Muzeul de Artă Cicladică din Atena. Şi cu toate că vechea Eladă este acum un imens muzeu arheologic, vestigiile neolitice s-au bucurat de acelaşi succes ca în primele două "escale". 

Puse una peste alta, "aventurile" muzeistice ale preistoriei noastre au atras, în total, câteva sute de mii de vizitatori. Şi, mult mai important, a adus România în atenţia unui pu­blic sofisticat care a aflat că aici, la noi, există vestigii istorice mult mai vechi decât în majoritatea celorlalte zone ale lumii. Şi cel puţin la fel de interesante. Pe scurt, "Gânditorul" şi restul relicvelor preistorice şi-au făcut datoria de vectori de imagine ai unui brand de ţară deosebit de eficient. De aici încolo, sarcina aducerii celor interesaţi pe meleagurile de unde a început civilizarea vechii Europe revine mai-marilor noştri care ar trebui să nu uite că multe ţări câştigă bani grei punându-şi trecutul "la muncă". 

Ce ar trebui să facem? Poate ceea ce vecinii noştri fac deja. Bulgarii şi-au popularizat trecutul neolitic şi atrag mulţi turişti, cu tot cu banii lor, atât în muzeele de specialitate, cât şi în zonele unde s-au descoperit relicve pre­istorice. Asta ca să nu mai vorbim despre nenumăraţii curioşi care vin să vadă "Tezaurul regilor traci", un alt ca­pitol de istorie extrem de bine popu­larizat. 

La graniţa de nord-est, ucrainenii se dau peste cap ca să-şi lege trecutul de cultura Cucuteni şi de superba ei ceramică pictată. Ce-i drept, acum 6.000 de ani, graniţele de azi nu existau, iar cucutenienii locuiau pe un spaţiu imens, întins din centrul ţării noastre până dincolo de Kiev. O cultură unitară peste care ucrainenii vor să se facă proprietari. Miza? Tot tu­riştii curioşi pe care spe­ră să-i atragă. Şi sunt atât de hotărâţi să facă asta, încât la Campionatul European de Fotbal din 2012 vor încerca să im­­pună înlocuirea enervantei Vuvuzele afri­cane cu "Zozulica", o fluierice din lut similară oca­rinei de pe la noi. Atâta doar că ei spun încă de pe acum că, deşi o consideră "pur slavi­că", "Zozulica" îşi are originea în cultura Cu­cuteni. Pare un fleac, dar nu va mai fi aşa dacă ei vor reuşi să im­pună acest substitut "cucutenian" al Vu­vu­zelei.

JURNALUL  NATIONAL