Ţinutul uriaşilor din Oltenia

Ţinutul uriaşilor din Oltenia

  Deşi cei mai mulţi dintre noi criticăm purtarea unora dintre apostoli lui Iisus, de multe ori ne purtăm aidoma lor. Pentru că cei 12 apostoli au reprezentat toate categoriile umane, toate caracterele existenţe. Să nu-l uităm pe Iuda, cel care, îndeplinind porunca lui Dumnezeu, şi-a trădat Mantuitorul, ajungînd să fie blestemat de o lume întreagă şi să fie identificat mereu cu trădarea cea mai cruntă. Dar să nu-l uităm nici pe Toma, cel care nu credea decît în ceea ce vedea. El nu a crezut în Învierea Domnului sau decît în clipă în care i-a atins rănile. Şi iar l-am criticat toţi pe Toma, fără să luam seamă la un aspect esenţial. Anume că lumea noastră de astăzi stă sub semnul lui Toma. Noi nu-i vom spune necredinciosul, pentru că el credea în Domnul sau şi se temea de mistificări. Aşa suntem toţi, nu credem dacă nu vedem cu ochii noştri. Iar când vedem ceva incredibil, încercam să ne convingem că aşa ceva nu există.
Oltenia a fost mereu o pagină specială din istoria şi geografia României. Ca istorie, a fost una din zonele cele mai puternice, care a dat Ţării Româneşti
domnitori de vaza. Numarul mare al manastirilor fortificate a facut ca acest tinut romanesc sa fie, mai mult ca oricare altul din lume, un adevarat avanpost al crestinatatii. Oamenii erau deopotriva agricultori, buni crestini si luptatori – nu trebuie sa uitam ca aici s-au nascut elitele cavaleriei romane. La ora actuala Oltenia este printre cele mai sarace zone din Romania. Dar oltenii nu se plang. Ei sunt in continuare aceeasi oameni muncitori care nu se plang si care incearca sa-si poarte crucea cu demnitate.
Satenii din comuna Cosoveni sunt departe de a fi printre cei mai bogati dintre olteni. Dimpotriva, mineritul, in loc sa le fi adus bogatie, le-a adus doar necazuri, iar daca inainte de a se deschide exploatarile, comuna avea cateva sute de case, acum cu greu mai pot fi numarate 40 – 50. Unii ar spune ca celor din Cosoveni le-a aparut Satana care le-a aratat drumul pavat cu aur, fara sa le spuna ca e cel ce duce in Iad. Iar in loc de bogatii si prosperitate, oamenii se lupta acum cu saracia si poluarea. Cu toate astea, comuna a fost mereu martora unor evenimente daca nu ciudate, cel putin greu de explicat. Mai exact, aici s-au semnalat mereu lumini ciudate si zgomote stranii, oamenii spun ca simt deseori prezente stranii, ca au impresia ca sunt urmariti de cineva, dar ca nu vad pe nimeni. Localitatea, aflata in imediata apropiere a Baniei, a iesit din anonimat in urma unei descoperiri de exceptie – oasele unui elefant preistoric care a trait in acele locuri in urma cu mai bine de 2.000.000 de ani in urma. Dupa cum spun specialistii, nu e vorba de oase de mastodont sau de mamut, ci de un stramos urias al elefantilor de astazi. Descoperirea a avut loc in urma cu cativa ani si a generat bucurie in randul oamenilor, care au fost convinsi ca e semn de bogatie. Locul din care a fost dezgropat scheletul este o fosta cariera de pietris, iar elefantul preistoric a fost gasit la o adincime de circa 6 – 8 metri.
Tinutul uriasilor veniti din cer
Batranii din sat nu au fost foarte surprinsi de ceea ce s-a gasit. Ei cunosc legende care vorbesc despre oameni uriasi ce ar fi trait in zona in urma cu multa vreme. Ecaterina Sandache, spune:
“Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niste balauri zburatori, niste uriasi. Si atat de mult le-a placut locul, incit au decis sa raman. Si au avut grija uriasii si de oameni si de dobitoace. Si toata lumea traia in pace si in armonie. Pana cand unul dintre ei a descoperit ca din strugurii pe care ei ii mincau, se putea face o licoare buna de baut. Atunci se spune ca a fost descoperit vinul, dar odata cu el s-a terminat si buna intelegere. Uriasii se imbatau si se luptau intre ei, isi faceau rau unul altuia si impreuna le faceau rau oamenilor care se asezasera in tinutul lor. Strigatele de disperare ale oamenilor au fost auzite de Bunul Dumnezeu care a trimis un inger de-al Sau sa le curme suferinta. Iar ingerul, dupa ce i-a luat pe oameni si i-a pus pe cel mai inalt munte, a scufundat tinutul cu tot cu uriasi, de nu a mai ramas in viata nici unul. De atunci stapinesc oamenii aici.”
La ora actuala nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca in vremuri indepartate au existat uriasi pe Terra. Acesta e un lucru cunoscut, fiecare popor vorbind de uriasii care l-au precedat. Pana si Biblia aminteste de popoare de uriasi, chiar pe vremea cand Moise isi conducea poporul catre tarimul fagaduintei. Exista picturi si basoreliefuri care arata zei de cativa ori mai mari ca oamenii si exista cetati cu scari de piatra pe care un om normal nu poate trece decit catarandu-se. Singurele necunoscute sunt identitatea uriasilor si modul in care au ajuns ei pe Pamant. Spusele batrinei au un simbure de adevar in ele. Pentru ca aici, in urma cu milioane de ani in urma, a existat marele Lac Getic, ale carui urme se pot vedea si la ora actuala in straturile de pamant excavate. Iar descoperiri de animale preistorice s-au facut in toata Oltenia: la Leu, la Timiseni, la Stoina.
Lemnul care nu putrezise
Incet, din tenebrele pamantului apar marturii ale existentei vietii, marturii care schimba de la un an la altul geografia istorica a tinutului fostilor bani ai Craiovei. Cat ii priveste pe cosoveneni, acestia spun ca nu se mai mira de nimic. In comuna lor s-au petrecut mereu fapte greu de crezut. In urma cu vreo 20 de ani, la cativa kilometri in afara localitatii a fost instalat un santier pentru constructiile de locuinte. Voiau comunistii sa ii mute pe sateni in blocuri si sa le ia pamanturile. Intr-o zi, un excavator a distrus ceea ce parea a fi o fintina imensa. Anatol Mihailovici, actualmente pensionar, lucrator pe santierul de atunci, spune ca dimensiunile fintinii erau impresionante. Era facuta dintr-un lemn care nu putrezise, desi era sub pamant de cel putin cateva sute de mii de ani, cit aveau vechime straturile de pamant de deasupra ei. Latura fintinii era de vreo 20 de metri.
“Unii spuneau ca era o baie de pe vremea romanilor, dar nu era adevarat, pentru ca adincimea ei depasea cateva zeci de metri. Cat am apucat noi sa sapam, pentru ca imediat a venit ordin de la Bucuresti sa astupam totul cum a fost. Au luat lemnul pe care-l scosesem si au turnat deasupra beton. Peste beton au pus pamantul si pietrisul excavat. Iar pe noi, cei care lucrasem si vazusem fintina, ne-a imprastiat pe santiere din nord si la Canal si ne-au amenintat ca daca vreunul vorbeste nu va mai iesi din puscarie. Nici acum nu stiu ce anume descoperisem.”
Dar indiferent ce descoperisera muncitorii, santierul a fost ridicat si localnicii lasati in pace. Cu toate acestea, descoperiri au mai fost facute in apropierea Olteniei. Astfel, in apropiere de Timiseni, excavatoarele au distrus ceea ce parea a fi un cuptor urias. La ce anume era bun cuptorul sau cui apartinea, asta e mai greu de spus.
“Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie”
Intre timp, animati de dorinta de imbogatire, localnicii din Cosoveni au amenajat un lac imens pe locul unde a fost descoperit elefantul preistoric. Cu toate astea, nu toti sunt de acord cu ceea ce se intampla. Unii dintre ei cred ca in felul acesta va fi tulburat somnul uriasilor si ca acestia se vor trezi din mormint ca sa-i pedepseasca. Iar faptul ca unul dintre sateni s-a si inecat in lac, e pus pe seama acestui lucru. Si oamenii incep sa se teama, mi ales ca, de la o vreme, se simt urmariti. G. B., afirma:
“E o senzatie cumplita. Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie. Ca si cum cineva ne urmareste, ne analizeaza. Iar din lac razbat tot felul de zgomote ciudate, de ti se face pielea de gaina. Se aud lovituri ca intr-o poarta imensa, metalica.”
Cine si de ce loveste poarta de sub Cosoveni sau ce fel de poarta e, raman doar simple intrebari. Deocamdata. In plus, oamenii vad tot felul de luminite ciudate si toate in preajma locului unde a fost dezgropat elefantul preistoric. Mihalcea Radescu, ne spune:
“Tiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca prin `40 – 41 ar fi fost descoperit in zona o jumatate de craniu imens. Oamenii spuneau ca ar fi fost al unuia din uriasii de pe vremuri. A venit un neamt de la Bucuresti, cu ordin de la Maresal si l-a ridicat. Bunicul spunea ca numai ochii erau asa, ca la vreo 20 – 30 cm si ca dupa dinti nu parea a fi de animal. Au incarcat craniul pe un camion si l-au trimis in Germania. Se spune ca Hitler credea in lucruri de acest gen si era convins ca va descoperi un secret mare prin care sa stapineasca lumea.”


E adevarat, nu s-au mai gasit alte oase, de picior sau de mana, aparand intrebarea, fireasca, ce anume cauta craniul, singur, intr-un astfel de loc. Iar singurele explicatii ar fi ca celelalte oase au fost mincate de alte animale (poate chiar de alti uriasi, n. a.) sau ca uriasul a avut – ca si alti oameni peste timp, dorinta ca parti din trupul sau sa fie ingropate in diverse locuri care i-au placut in timpul vietii, craniul ajungind in Oltenia. Si ar mai fi o explicatie, dar cel putin lugubra. Aceea ca, asa cum oamenii din vechime, aduceau sacrificii umane in lacasurile sfinte, uriasul a fost, la randul sau sacrificat, pentru ca spiritul sau sa pazeasca locul unde a avut loc sacrificiul.
Sunt supozitii care in mod sigur nu vor putea fi justificate intr-o singura viata.
sursa:www.horoscop-astrologie.ro

URIASII DIN SCAIENI

Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, unde a fost descoperita o necropola cu schelete ce masoara peste 2,40 metri inaltime.
Localitatea este atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600, dar istoria ei se pierde in negura timpului, pe vremea “cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor”, dupa cum spun povestile locale.
Mosnenii, nobilii autohtoni
In acea vreme, zona era era locuita de “tartari”, adica de uriasi. In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, maldari sau novaci, cum li se spune.  Mosnenii constituie o populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn, denumite astazi “cule”.  Ele erau construite din trunchiuri intregi de copaci, taiati la o margine de padure. “Talpa” turnului sau fundatia era formata din primii patru copaci doborati- carora din taiere li se dadea directia de cadere – sub care se asezau pietre mari. Si astazi satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei, fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o forta deosebita, pe care numai „maldarii” de oameni o aveau. Familiile de mosneni au dat cei mai buni capitani ai lui Negru Voda, enigmaticul erou despre care exista o multime de legende. Se spune ca acesta avea si el o inaltime impresionanta, judecand dupa “scaunele” sale sapate in stanci, pe culmile muntilor din zona, unde se spunea ca tinea sfat cu capitanii sai. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau pastratorii multor “tainite”.
Stalpii Tainitei

Stalpii Tainitei

Fiind o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizasera un sistem foarte eficient de aparare, bazat pe puncte de supraveghere asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pamant asupra navalitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de “tainite” folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte veche, dupa cum reiese din “Legendele plaiului”, povestiri din batrani culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru. “Doua subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea tatarilor”.  Adica, „tartarilor”. Pentru vechii locuitori, ascunzatorile  ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare, dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii Tainitei, “stalpi  colosali de piatra care se ridica in forma de coloane in mijlocul padurii inaccesibile” si care nu au putut fi cercetati deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, “scaunele” domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori, ci “ceilalti”, care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii ale acestei civilizatii preistorice sant numite in popor “salisti tatarasti”. Cum este si Silistea Scaienilor.
Tartarii, tatanii uriesi
Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau  titani. In popor li se spunea mai simplu „tatanii”. Acelor “teutari” strabuni li se atribuie tumulele ( movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice intinse pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatanilor. Homer relateaza ca acestia erau “favoritii zeilor” si ca „ii intreceau pe toti oamenii in inaltime, forta si frumusete”, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.


Necropola de uriasi
Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului.  “Povestile” oamenilor din comuna Bozioru relateaza despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au. Vorbele lor sunt sustinute de dovezi concrete. Acolo a fost descoperita o necropola cu schelete de „maldari” (Mal.Dar). Cercetatorul Gheorghe Serbana explica de ce se numeau asa: pentru ca erau oameni de mal! Intotdeauna isi construiau asezarile pe malurile raurilor, care le asigura „darul” vietii tihnite, nu numai pestele si apa, ci si malul roditor. Necropola a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult, cu capatani ca „dovlecii de prasila”.
Ceramica avand simboluri solare
Au gasit multe morminte, cu scheletele intacte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile pentru meri in asa fel, incat sa ocoleasca mormintele. Langa schelete se aflau fragmente de olarie care nu a suscitat interesul autoritatilor sau arheologilor.  Acestea, impreuna cu alte fragmente gasite pe meleagurile Boziorului, apartin unei civilizatii necunoscute, ce nu a putut fi incadrata intr-o anume epoca, dupa cum sustin Vasile Rudan si Alexandru Mironov, doi cercetatori care cunosc bine zona. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura la nivelul Ministerului Culturii, dar cele mai importante fragmente ceramice, trimise spre datare in tari care detin tehnologia necesara, au “uitat” drumul de intoarcere. Din acest punct de vedere, Romania este ca un sat fara caini. Nu este prima data cand din vestigii cu totul iesite din comun raman in tara doar pozele. Nimeni n-a  dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Ca si la necropola de uriasi de la Argedava, de care vom vorbi intr-un numar viitor. Adevarul e, ca la noi mormintele de uriasi sunt la ordinea zilei.
Mitologii… adevarate
Exista multe izvoare care  amintesc despre vremurile cand pe pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe pamant traiau doar zeii. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Pana la urma, gigantii au pierit in razboaiele dintre zei, dar se pare ca au lasat in urma “gena gigantismului”, responsabila de boala care-i poarta numele si care determina dezvoltarea anormala a oaselor. Dupa disparitia gigantilor, a urmat o alta generatie iesita din comun: cea a uriasilor. “Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost in vechime”. Acest pasaj din Geneza ( 6.4. ), cuprins in Vechiul Testament, a dat multa bataie de cap celor care cercetau Cartea Sfanta. Si totusi, a fost inclus in Biblie, desi de atunci toti credinciosii se intreaba cine erau fiii lui Dumnezeu. “Cartea lui Enoh”, care cuprinde 366 de manuscrise, da toate raspunsurile, daca ar fi citita. Marii intelepti au hotarat insa ca aceasta “carte” este mult prea grea pentru a putea fi inteleasa de mintea omeneasca. In “Dictionarul de mitologie generala” a lui V. Kernbach gasim cateva repere despre Enoh, timpul in care a trait si cartile sale. Aflam ca Enoh a fost un patriarh antediluvian, “care a trait in a saptea generatie terestra”, indiferent ce o insemna aceasta. Era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, pe care i-a insotit timp de 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii.
Eroii din vechime
Enoh descrie ca mesagerii lui Dumnezeu pe pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samyza. “1. Cand oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si frumoase; 2. Si candcopiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele”. Samyaza nu a fost de acord, dar nu a fost ascultat. S-au impreunat cu fiicele oamenilor „si aceste femei au conceput si au nascut uriasi” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ). Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu, care si ei aveau o statura impresionanta, de 2 – 3 metri inaltime, i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele. Au fost rechemati in ceruri si au plecat, lasand in urma pe fiii lor uriasi, eroii din vechime, instruiti cum sa-i conduca pe muritorii de rand. Acestia, in mitologii, sunt denumiti semizei, iar faptele lor se mai povestesc si astazi. Iar Romania este plina de povesti cu uriasi. sursa-e national