"In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
O carte pentru cei interesati de istorie dar mai ales pentru cei ce n-au iubit-o pina acum.

joi, 29 septembrie 2011

Locuri misterioase din Romania

     Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile.
O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.      Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?      Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci.
Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite.
Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor.
Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.
     Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare , fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei.
Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.
     Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului.
Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari carora le-au disparut vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.
     Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi.
O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramas in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.      Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca      Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani.
Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului.
Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.
Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii.
Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca.
Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica.
Sa fi fost cantece in limba daca?      La Sinca Veche, Brasov, în locul numit „La Mânastire“, scobite în stânca sunt doua biserici rupestre, doua biserici sub pamânt.http://www.sincaveche.ro/blog/
     Aici, sute de ani, pe documente cel putin 250 de ani, s-a savârsit Sfânta Liturghie de catre calugarii care si-au întemeiat manastire.      În vremea prigoanei Mariei Tereza, când s-a dorit catolicizarea fortata a Ardealului si au fost distruse, numai în Tara Fagarasului, peste 400 de mânastiri, calugarii s-au ascuns sub pamânt ca sa tina candela ortodoxiei aprinsa. Locul a dobândit prin rugaciunea si jertfa vietuitorilor mult dar de la Dumnezeu, asa încât, pare ca aici sub pamânt si pietrele se roaga si slujesc lui Dumnezeu. Pietrele acestea au ascultat atâta rugaciune cât sa ajunga pentru un neam întreg. De mii si mii de ori Sfântul Duh s-a pogorât sa transforme pâinea si vinul în trupul si sângele Mântuitorului sfintind pentru totdeauna locasul.
Acesta este motivul pentru care locul este cautat de foarte multi oameni si toti câti vin si se roaga aici simt ca le sunt ascultate rugaciunile, ca ceva tainic se întâmpla cu ei si cine a fost o data simte nevoia sa revina. Vine un om si pleaca un alt om.
     Grota cu doua altare va fi restaurata, conservata si protejata si se va amenaja pentru vizitare. „Troita tuturor sfintilor“ se va ridica în fata grotei ca loc de închinare. Amfiteatrul în aer liber, amenajat în fata grotei, de unde se poate asista la slujbele realizate afara, la troita.
     Bordeiul, ca loc de paza si pangar. Bisericuta de piatra cu hramul „Nasterea Maicii Domnului“. Casa monahala, ca „unitate treimica“ cu trei garsoniere, având o sufragerie comuna, bucatarie, biblioteca, spalatorie, uscatorie, dependinte, o casa asemanatoare pentru oaspeti si o casa a fundatiei pentru desfasurarea activitatii de acolo. Fântâna „Izvorul tamaduirii“, amenajata pe locul unde izvoraste apa din stânca. Amenajarea locului unde se gasesc monolitii de gresie si se presupune ca au fost chiliile calugarilor.
Amenajarea celor trei poteci care unesc grota cu doua altare de bisericuta de piatra si de biserica mare; una va veni în partea de jos si va trece prin fata bordeiului, iar celelalte vor traversa locul vechilor chilii. Captarea si îndiguirea paraielor. Împrejmuirea arealului energetic al grotei. Amenajarea ecologica a zonei.
     Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras.
Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda in pestera pentru a nu fi gasit.
43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi.
Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…      Blestemul comorilor din Baragan      Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator.
Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu.
Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte.
Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.
Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur.
Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni.
Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care a confiscat taranilor toate monedele gasite.
     Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite.
Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.
     La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc.
In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii.
Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere.
La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut.
In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari.
Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care exista si astazi.      Poeni, satul atacat de lupi…      Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King.
Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni.
O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup.
Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil.
Totodata, in nici o circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor.
     Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.
Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului.
Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit.
De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune.
Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.      Balta Vrajitoarelor      Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici.
Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri.
In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.
     Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri.
Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit.
Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.
Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

miercuri, 28 septembrie 2011

Geografia sacra a Romaniei


Un mare mister planeaza asupra istoriei lumii: civilizatia antedeluviana, cu punctele sale geografice sacre, avand puteri miraculoase.
In aceasta geografie sacra se inscrie si Romania, cu altarele sale ciclopice si chipurile de zei sculptate in rocile masivelor muntoase, cu necropolele de uriasi, acei stramosi indepartati pomeniti de toate miturile lumii si de cartile sfinte!
Marcahuasi, „Monumentul Umanitatii”
1 marcahuasi monumentul umanitatii 242x300 Geografia sacra a Romaniei
„Capul unui Inca” sau „Monumentul Umanitatii” din Platoul Marcahuasi, Peru, infatiseaza 14 tipuri umane
Profesorul peruan Daniel Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof, istoric, facand parte dintr-o organizatie cu adevarat oculta – isi propusese sa scoata la lumina aceasta magnifica istorie straveche. El a fost cel care s-a straduit sa descifreze mesajele incifrate in piatra ale civilizatiei de dinainte de Potop. Totul a pornit cand prietenul sau Enrique Dammert i-a aratat o fotografie a unei stanci cu chip de om de pe Platoul Marcahuasi, din Peru, aflat la o altitudine de 3.600 de metri. Era in 1952. Chipul maiestuos al unui inca i-a „vorbit” imediat si l-a cuprins o pasiune care avea sa-l tina toata viata. Noua ani si-a petrecut Ruzo in Anzi, cartografiind o parte a unei geografii sacre care se intindea pe tot Pamantul. Samanii i-au spus ca imensele fete sculptate in stanca – in roca la fel de dura ca obsidianul – de pe Platoul Marcahuasi,  sunt „de dincolo de valul timpului”. Ceea ce, mai precis, se refera la mii de ani inainte de Potop. Figurile infatiseaza animale – cele mai multe care n-au trait in aceasta regiune, ca rinoceri, camile, lei, broaste testoase – si tipuri umane indigene, negroide, caucaziene, asiatice. Numai „Capul unui Inca”, prima sculptura cercetata de Ruzo, infatiseaza 14 tipuri umane, de aceea a si denumit-o „ Monumentul umanitatii”. Platoul peruan este strabatut de vaste galerii si tuneluri care alcatuiesc o misterioasa retea cu functionalitate religioasa, dat fiind artefactele sacre gasite in subterane.
Calea zeilor Soarelui
2 sphinx 300x200 Geografia sacra a Romaniei
Daniel Ruzo considera Sfinxul din Bucegi reprezentant al celei mai vechi civilizatii
Dr. Daniel Ruzo a descoperit ruinele unui oras preistoric fortificat, care se desfasura pe o suprafata de peste doi kilometri patrati si care cuprindea, in cele patru puncte cardinale, varfuri sculptate si altare impresionante. Toate acestea puteau fi observate cu precizie in anumite conditii de luminozitate, dar care nu sunt aleatorii, ci tin de solstitii. Si toate au o legatura cu constructiile subterane. In urma acestor descoperiri, publicate in lucrarea sa  „Pe urmele Zeilor Soarelui” – dat fiind ca totul indica un cult solar stravechi –  Ruzo a pornit o serie de cercetari in toate colturile lumii, atragand atentia asupra acestei civilizatii puternice, pierduta in negura timpului. Toti „marii” istorici au refuzat teoria lui, preferand sa creada ca sculpturile megalitice in stanci sunt fantezii geologice sau rezultat al intemperiilor. Doar cele evidente, de pe peretii masivelor ce faceau odata parte din civilizatia hitita sunt recunoscute ca atare, dar ele sunt mult mai recente. Ruzo este cel ce a descoperit, in 1961, la peste 50 de metri in spatele templelor tebane al lui Mentuhotep al II-lea, al Reginei Hatsepsut si al lui Tutmes al III-lea, un imens perete de granit acoperit cu basoreliefuri infatisand zeitati stravechi. Si nu a inteles de ce istoricii egipteni nu-l iau in considerare, din moment ce „numai vechimea sculpurilor de pe acest perete devanseaza cronologia stabilita de ei cu mii de ani”. „De ce vor sa uite de Egiptul de dinainte de Potop care a lasat aceste magnifice sculpturi pe peretele campiei sacre unde ulterior si-au ingropat faraonii?”, se intreba Daniel Ruzo. De ce vrea omenirea, in general, sa uite de uimitoarea civilizatie de dinainte de Potop, cu al sau cult al Soarelui care a dat omenirii datele necesare supravietuirii?
Bucegi, centrul religios al celei mai vechi civilizatii
3javierruzo 2 300x201 Geografia sacra a Romaniei
Javier Ruzo, nepotul lui Daniel Ruzo, a pozitionat vortexurile energetice manifestate pe Platoul Marcahuasi
In 1968, dr. Ruzo a sosit in Romania, pentru a cerceta Platoul Bucegilor, dupa ce vazuse „Sfinxul” pe o carte postala si primise mai multe lamuriri de la un coleg  roman. „Am cercetat muntii din cinci continente”, scria el, „dar in Carpati am gasit monumente unice dovedind ca in aceste locuri a existat o civilizatie mareata, constituind centrul celei mai vechi civilizatii cunoscute astazi”. El a recunoscut ca sculpturile din Bucegi au legatura cu cele din Platoul Marcahuasi si a indemnat cercetatorii romani care l-au insotit – multi dintre ei specialisti in „ochiul si timpanul”, trimisi sa vada ce vrea „nebunul” si sa intocmeasca rapoarte catre Cabinetul 2, al Elenei Ceauseascu – sa cartografieze sculpturile si retelele de galerii si tuneluri subterane. Mai ales, ca toate aceste repere eterne constituie, conform demonstratiilor arhitectului peruan, si o „cale a aurului si a mirului”. El a si semnalat colegilor romani, orientandu-se dupa sculpturile din stanci si dupa denumirile stravechi ca un tezaur nepretuit pentru omenire se ascunde in pantecele Bucegiului cu varful sau atat de sugestiv intitulat OM, cu apa sa explicit numita  IA(-)L.OM. ITA! Ce ita de om s-a dezvoltat pe meleagurile noastre in timpuri despre care istoria scrisa de alte v(ite) /natii nici nu vor sa auda, preferand sa ignore evidentele si sa distruga dovezile?
Cultura Masma
4 daniel ruzo 300x300 Geografia sacra a Romaniei
Daniel Ruzo a venit in Romania in 1968 ca sa cerceteze Platoul Bucegi
Daniel Ruzo o numeste „cultura Masma” – cea mai veche de pe glob, care s-a dezvoltat si a inflorit cu peste 50.000 de ani in urma. „Aceste monumente megalitice de o uimitoare expresivitate presarate pe tot globul pamantesc au fost facute de aceeasi civilizatie. Tehnica sculpturii in roca la nivelul la care a fost aplicata pentru aceste monumente nu a mai fost repetata ulterior, la lucrari similare. Linia comuna care uneste toate monumentele acestei civilizatii stravechi este amplasarea lor pe munti sacri, temple ale unei omeniri pierite, dar amplasate astfel incat sa nu dea voie urmasilor sa o uite si poate aceste puncte de geografie sacra vor purifica si salva candva samburii umanitatii de cine stie ce cataclism major, cum a fost in trecut Potopul”, concluziona Daniel Ruzo in cartea sa „Marcahuasi. Istoria unei fantastice descoperiri”. Vindecatorii peruani cunosteau de mult geografia sacra descoperita de dr.Ruzo. Prin traditie, orice act de vindecare, ca sa fie complet, trebuie sa treaca pe la „pietrele sfinte”, cum numesc ei chipurile cioplite. Pentru vindecatorii peruani, varful cu cel mai puternic efect curativ este Paceamama ( Mama Pamantului ).
22 de vortexuri energetice
5 babele 300x225 Geografia sacra a Romaniei
La fel ca „Mama Pamantului”, din Peru, Babele din Bucegi amintesc de mituri primordiale
Cum rezultatele acestor excursii cu rol curativ sunt evidente, un grup de cercetatori peruani, vrand sa demonstreze ca este vorba doar de vindecare prin autosugestie, a efectuat o serie de masuratori energetice in punctele cheie ale geografiei sacre indicate de vindecatori. Spre uimirea cercetatorilor, dotati cu aparatura moderna, au identificat pe Platoul Marcahuasi din Peru 22 de vortexuri energetice pe care le-au numit „cruzes”, „cruci”, formate din trei tipuri diferite de energie. Trei vortexuri din primul tip de energie, cea mai puternica, se manifesta intr-o zona abrupta ce permite un acces limitat spre platou. Al doilea tip energetic formeaza sapte „cruci” si se manifesta in anumite zile ale saptamanii, intre anumite ore, iar al treilea tip formeaza 12 cruci energetice, manifestarile lor depinzand de fazele lunii. Toate aceste intersectii energetice sunt vizibile cu ochiul liber si nu trebuie sa fii extrasenzorial ca sa le observi. Vindecatorii le cunosteau manifestarile din traditiile orale pe care breasla le transmite din generatie in generatie de mii de ani.
Gura Raiului din Bucegi
6 sfinxul toplet 225x300 Geografia sacra a Romaniei
Sfinxul” din Toplet, de pe Valea Cernei, se alatura Sfincsilor din muntii sacri ai Romaniei
In 1999, cercetatorul Vasile Rudan a efectuat un studiu asupra unei  zone din Bucegi. A  observat accidental ca pe o panta cu o suprafata de un kilometru patrat, in preajma Varfului Doamnei, organismul se incarca energetic, toate functiile fiind revigorate. Masuratorile indicau o anomalie magnetica atipica. Cercetatorii au denumit sugestiv zona “Gura de Rai”, conform unei legende populare , care spune ca „la ingemanarea Cerului cu Pamantul viata trece prin moarte si moartea devine viata”. Adica se deschide o poarta spre alta lume. S-au facut masuratori prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington. Anomalia geomagnetica atipica pusa in evidenta de masuratori era cu totul necunoscuta.  Era o anomalie cu efecte pozitive, spre deosebire de alt gen de anomalii atipice, care emiteau radiatii patogene, pe care profesorul Rudan le cerceta de multi ani. Pe diagrame, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care aveam mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte”, spunea prof.Vasile Rudan. Ar fi interesant de aflat daca pe Platoul Bucegi se manifesta „cruci” energetice avand un efect curativ ca cele din Platoul Marcahuasi din Peru. O alta cercetatoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi a fost Cristina Panculescu. Conform teoriei ei, bazata pe o serie de analize ale mostrelor de roca si electronografie, in Bucegi, in apropierea Varfului Omu, se afla un centru energetic – informational natural al Terrei, cu efecte benefice asupra organismului uman. La fel ca Pachamama din Peru!
Kogaioanele din Romania
Karina Agurto, medic, dar si vindecator prin puteri oculte, din Peru,  a auzit de incarcatura energetica a Varfului Omu. Karina, ca majoritatea vindecatorilor peruani, organizeaza excursii in nordul tarii, la piramidele incasilor si pe inaltimele despre care traditia spune ca sunt incarcate de energii pozitive. Ea a atras atentia ca si romanii ar trebui sa includa Varful Omu ca traseu de energizare, fundamental pentru o vindecare completa, atat fizica, cat si spirituala. Dr. ing. Ioan Olaru este autorul unor studii de specialitate privind energiile “kogaioanelor” din Romania. Potrivit istoricilor antici Herodot si Strabon, Kogaion era muntele sfant al dacilor, unde se afla vatra de cult al celor ce se credeau nemuritori. Dr. ing. Ioan Olaru este de parere ca exista mai multe kogaioane, trei fiind principale: cel din Bucegi, care cuprinde Varful Omu, in Apuseni – Muntele Gaina si Raraul. Sub aspectul energo-informational, orice varf cu aspect de piramida este un posibil kogaion, aceasta structura facilitand schimbul energetic si informational cu Cosmosul. Kogaionul din Bucegi are, insa, o particularitate aparte: este inconjurat de 13 coloane de cuart, care creeaza o energie extraordinara, iar apa care izvoraste direct din stanca este “apa vie”. Din cercetarile dr.ing. Ioan Olaru a rezultat ca muntele si apa refac echilibrul energetic al omului, fapt cunoscut de renumitii tamaduitori daci si abia redescoperit in prezent.autor- ADINA MUTAR

marți, 27 septembrie 2011

Uimitoarele cetati solare ale masagetilor


De multa vreme, ruinele unor cetati rotunde, construite pe dealuri, ii uimesc pe arheologi. De un singur lucru sunt siguri : ca au fost construite de masageti.
chelyabinsk arkaim 2 12 300x225 Uimitoarele cetati solare ale masagetilor
Casele in interiorul cetatii Arkaim erau construite si organizate sub forma de stupi
Arkaim, cea mai misterioasa asezare antica, situata in regiunea  Celiabinsk, in sudul Uralilor, a fost descoperita in 1987, in timpul lucrarilor de adancire a vaii raului din apropiere, care urma sa fie inundata. Autoritatile locale doreau sa construiasca un rezervor imens de apa pentru irigarea campurilor aride. De atunci, istorici, arheologi si numerosi cercetatori au incercat sa inteleaga secretele acestei cetati circulare, mai ales pe cele legate de natia care a locuit aici in urma cu peste 4000 de ani, la cat a fost datata asezarea. Au ajuns la concluzia ca cetatea Arkaim era construita de masageti.
Astronomi, ca preotii de la Sarmisegetuza
Sapaturile au scos la iveala o structura bazata pe  cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, ca cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot in lume, de la Sarmisegetuza pana in Mexic. La prima datare, orasul Arkaim s-a dovedit a fi de-o varsta cu Egiptul si Babilonul. Gennadi Zdanovici, presedintele asociatiilor de arheologi care cerceteaza Uralii, a sustinut ca proiectul foarte costisitor pentru construirea bazinului de apa sa fie abandonat, importanta arheologica a asezarii fiind considerata inestimabila. De atunci, prin Arkaim s-au preumblat cohorte de cercetatori. S-a avansat ipoteza ca populatia care a intemeiat Arkaimul apartinea celei mai vechi civilizatii, cea ariana, care se intindea din Carpati pana in Urali. Vadim Cernobrovi este de parere ca Arkaim este tipic pentru cultura ariana, avand templu solar si observator astronomic de ”tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor de pe teritoriul geto-dacilor, in special de la Sarmisegetuza.
Cetati complexe cu functii multiple
Arkaim 1 300x225 Uimitoarele cetati solare ale masagetilor
"Du.Ra”, cetatile rotunde ale masagetilor, Ciorasmia, de pe Sanii Daria (stg) si Arkaim
Cetatea a fost construita pe un deal, un loc virgin, fara sa fi existat alta asezare inainte, dupa un model care, dupa parerea cercetatorilor rusi, imita sectiunea unui trunchi de copac, dar in planuri in trepte, fiecare cerc coborand o treapta fata de cel precedent. Intregul ansamblu  reprezinta un complex complicat, indeplinind si functie citadina si religioasa, fiind orientat dupa pozitia unor constelatii. Cetatea circulara contine 60 de cladiri, 25 in cercul interior si 35 in afara acestuia. Fiecare casa asigura tot confortul, cu spatii structurate in jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperisul era boltit, cu orificiul de deschidere protejat, pentru evacuarea fumului, fara sa patrunda ploaia sau ninsoarea. Fiecare casa avea o anexa, o camara pentru pastrarea alimentelor. Apa era adusa printr-un sistem de conducte subterane foarte ingenios si util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau si rolul de a regla tirajul focului, folosit, in opinia cercetatorilor, si la confectionarea unor bunuri de uz comun din cupru si bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub camari, apa rece curgatoare avand rol de racire a incaperii. Piata centrala din Arkaim, de forma neregulata,  avea pe margini, din loc in loc, altare ritualice pentru foc, tipice pentru cultura solara. Cercetatorii au observat ca orasul era echipat cu un sistem antifurtuna care il proteja impotriva ploilor torentiale, apa scurgandu-se, prin canale, in vale, exact ca la cetatile dacice. Casele erau protejate pentru a nu se raspandi incendiile accidentale, materialele de constructie fiind impregnate cu o substanta ignifuga. Cu atat mai curios este modul in care locuitorii au parasit cetatea, incendiindu-o intentionat, dupa ce si-au strans strictul necesar, fara sa fi fost amenintati. Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie pentru ca nu exista ramasite umane si nici indicii ca ar fi avut loc vreo lupta in imprejurimi. Era vorba de o cetate durata pentru a asigura o sedere temporara, de un trib peregrin al masagetilor. Demn de amintit ca „dura”, cetate in limba masagetilor, este un cuvant sacru, format din verbul „a duce” si „Ra”- Soarele in cultura ariana. Du.Ra. – era cetatea circulara a celor care venerau Soarele.
Masagetii, rudele peregrine ale getilor
sarmisegetusa 300x212 Uimitoarele cetati solare ale masagetilor
Aparatul lui Uriel”, prototipul sanctuarelor rotunde ale dacilor, de la Sarmisegetuza
Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrarii ”Civilizatiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de constructie circulara, total atipic pentru regiune, masagetilor, rudele strabune ale getilor, care au ajuns pana la Muntii Urali, in China si Tibet, pastrand de-a lungul timpului religia si simbolistica solara. Deshayes remarca ”organizarea de stup” a cetatilor circulare, care au influentat ulterior arta funerara a vechiului Orient. In ruinele cetatii solare Arkaim au fost descoperite sabii scurte cu lame curbate, ceramica ornamentata cu zig-zaguri, spirale si cruci cu raze, aceleasi simboluri ramanand si pe camasile din panza topita purtate de localnicii vaii Arkaim. Toate acestea se pastreaza si in cultura populara a romanilor.  Cercetatoarea Christine Sterne a efectuat multe studii asupra artefactelor si bucatilor de panza descoperite in mormintele masagete, reconstituind straiele acestei natii. Acestea faceau parte din portul daco-getilor, pastrat si astazi de taranii romani.
Adoratori ai Soarelui, iubitori de aur
Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrari ”Civilizatia veche a Iranului”, descrie in termeni elogiosi pe acesti masageti, ”asezati pe fluviul Sar Daria si mai la est, principalii dusmani ai lui Cirus”. Dupa cum scria si istoricul grec Hekataios, care traia la curtea regelui Cirus, ”ei cinstesc ca zeu numai Soarele si animalul inchinat lui, calul, sunt razboinici de temut, pedestri si calare, sunt echipati cu platose, iar armele lor sunt spade, securi de lupta, de arama. Harnasamentele cailor le sunt impodobite cu aur, iar ei poarta in batalii centuri si fruntare de aur”. Una dintre cetatile masagetilor a fost descoperita de arheologul sovietic S.P. Tolstov, in 1940, la Sanii – Daria. Era tot o cetate circulara in varf de deal, inconjurata de un zid dublu de aparare, umplut cu pamant, dupa tipicul murului dacic. Nu departe de aceasta cetate s-au infruntat ostile lui Cirus, in 530 i.e.n., cu cele masagete conduse de regina Tomiris.
Monumentul circular de la Adamclisi
Bahnhof Portul Rucar 1 300x192 Uimitoarele cetati solare ale masagetilor
Portul din Rucar, de pe o vedere veche si straiele masagetilor, reconstituite de cercetatoarea Christine Sterne
Si marele comandant al antichitatii, Alexandru cel Mare, a poftit sa-i cucereasca pe masageti, dar a dat gres. Horezmul a ramas in afara cuceririlor lui, totusi, unul dintre printii  locali, Faramane, a vrut sa incheie cu Alexandru o alianta impotriva scitilor de la Marea Neagra. Conform istoricului expeditiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de calareti si-i promitea ca, daca Alexandru va accepta alianta, va aduce si pe vecinii lui, colchii si amazoanele! Conform lui Brentjes, alianta lui Faramane a reusit sa-i alunge pe scitii din Ucraina si de mai departe. Poate ca aceasta mare batalie este consemnata pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar si amazoane prinse in lupta si despre care multi istorici sustin ca este mult mai vechi decat patrunderea lui Traian in Dacia. Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (”dahii si dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin in ”Letopisetul Tarii Moldovei”)  care se asezase la nord de lacul Aral si care tabara, la 250 i.e.n., sub conducerea lui Arsache si a lui Tiridates (de la Tiras = Nistru), in nord-estul Iranului. Cetatea lor circulara se numea ”Koi – Kirlan”, tradusa in mod ciudat de catre istoricii uzbeci ca ”Cetatea Berbecului mort”!!. Cirlanul e berbec, intradevar, dar de ce-ar insemna ”koi” – mort? Si de ce-ar fi ridicat dacii lui Arsache, sau poate Ursache, o cetate in cinstea berbecului mort ? Ni se pare mai corecta traducerea ”Cetatea carlanului coios” ! Fara suparare, ca e cuvant stravechi cu conotatii de mandrie, virilitate!
Sanctuare solare si la Staraia Riazan
Arkaim nu este singura asezare circulara aflata pe teritoriul Rusiei. In urma cu cativa ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit, langa Staraia Riazan, o cetate avand o constructie considerata de ”tip Stonehenge”, numai ca avea dimesiuni mai mici si era din lemn, ca cea de la Sarmisegetuza, din Muntii Sureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai inalta, la jonctiunea raurilor Oka si Pronia, o arie bogata arheologic, incepand cu paleoliticul. Echipa a constatat ca sactuarul are 7 metri in diametru si este format din coloane din lemn de jumatate de metru grosime, la distante egale una de alta. In centru, se afla o alta constructie rectangulara si un pilon. Alte doua gauri de piloni au fost descoperite in partea de est si sud a sanctuarului. Pilonii cercului formeaza o poarta prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului puncteaza rasaritul. Bucati de ceramica cu simboluri identice cu cele de la Sarmisegetuza, in zig-zag, asemeni unor raze solare si altele serpuite ca valurile unei ape au fost descoperite langa sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului si aveau un scop ritualic. In preajma sanctuarului nu a fost descoperita nicio asezare. Nici nu era bine pentru sanatatea omului sa existe o asezare la confluenta a doua rauri, iar preotii din vechime stiau acest lucru.
Aparatele astronomice carpato-dunarene
Numai masagetii si dacii lui Arsache ridicau cetati si sanctuare circulare prin stepele Asiei. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, ”The History of Civilization”. El situa leaganul arienilor in timpul primei lor aparitii in spatiul carpato-dunarean. Constructiile circulare, tipice acetei culturi ariene primordiale, era derivate din ”aparatele lui Uriel” si aveau rol astronomic, astrologic si agronomic. In „Cartea astrilor ceresti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este invatat de uriasul inger Uriel cum sa construiasca un „aparat ceresc”, pe care sa-l lase pamantenilor. Reconstruit dupa instructiunile lui Uriel de catre cercetatorii britanici Christopher Knight si Robert Lomas, acesta a iesit exact de forma si dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmisegetuza. Si atunci nici nu ne mai mira de ce, oriunde se gasesc astfel de constructii si sanctuare, in jur sunt denumiri stravechi ce amintesc de uriasul Uriel: Urali la rusi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriasi. Ca o regula, toate aceste ”aparate” sunt bazate pe o anumita zi din solstitiile de vara si iarna, cand razele soarelui cad pe o anumita parte a sanctuarului. Toate au o cale procesionala pavata cu placi de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi vazut, prin ferestre si portaluri, in toate ipostazele sale. Acelasi model sacru il aveau si preotii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn si granit peste tot.

luni, 26 septembrie 2011

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE CARE II REDUC LA TACERE PE OCCIDENTALI

„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entita-te culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate
matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Ului-
toarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al
doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut po-
sibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o
cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident
că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii
pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură

DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI
Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..
Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…
În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.
„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).
Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…
Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.
De ce ne este frică de ceea ce am fost?...
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale
- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!
Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:
„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.
Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).
În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.
Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).
Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.
Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!

Surse:
1. http://www.noidacii.ro;
2. http://www.dacia.org;
3. http://descopera.ro;
4. http://www.yogaesoteric.net;
5. http://ro.altermedia.info

sâmbătă, 24 septembrie 2011

STRANIILE TELEPORTARI DIN MUNTII BUZAULUI DISPARITIILE DE LA BOZIORU



Muntii Buzaului sunt cunoscuti in mediile oculte, si in cele foarte „terestre“, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifesta fenomene ciudate: disparitii de persoane, aparitii de Obiecte Zburatoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectari ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc. Nu este de mirare ca in Muntii Buzaului stabilise generalul Ilie Ceausescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta“ si antrena soldati pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o infiinteze.
In aceasta incursiune in necunoscut, suntem insotiti de o echipa de extrasenzoriali, condusa de cercetatorul Vasile Rudan, care, in anii ’80, a efectuat o serie de teste in regiune, la cererea gen. Ilie Ceausescu. Cu ajutorul acestor ghizi psihici am descoperit o lume de dincolo de noi, pe care localnicii o numesc „Tara Luanei“, o lume a misterelor, a mesajelor ocultate si a manifestarilor paranormale.


GEOGRAFIA SACRA
Muntii Buzaului au fost inclusi, din cele mai vechi timpuri, in geografia sacra a lumii. Este vorba de o geografie ale carei coordonate ezoterice au fost stabilite in vremurile de dinainte de Marele Potop, cand pe Pamant domneau zeii, dupa cum ne transmit toate mitologiile lumii, incepand cu cea sumeriana, considerata cea mai veche. Coordonatele respective includeau zone unde se manifestau anomalii magnetice, zone cu potential energetic care se manifesta in plan fizic si spiritual, numite de catre expertii in parapsihologie „perimetre energo-informationale“. In astfel de perimetre se petrec fenomene ciudate, corpul se dematerializeaza, calatorind in spatii atemporale sau primeste informatii telepatice de la entitati necunoscute, iar subsolurile sunt intotdeauna bogate in zacaminte de mare interes. Oamenii cu perceptii extrasenzoriale se simt foarte „apasati“ de incarcatura energo-informationala existenta in asemenea zone geografice sacre, de care Romania este plina. Este suficient sa citesti „Dacia preistorica“ a lui Nicolae Densusianu ca sa ai dimensiunile geografiei sacre ale tarii noastre.


CERUL STRANIU
Zona la care ne referim in acest material este o regiune „sihastrita“, ce cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fisici, catunul Nucu, pana dincolo de Lacul Gotes, zona intinsa peste culmi stravechi, unde poti vedea straturile geologice ridicate aproape pe verticala, in urma unor contorsiuni ale scoartei petrecute in vremuri imemoriabile. Satele si catunele cu putini locuitori urmeaza o linie serpuita peste culmi salbatice, unde ursii sunt la ei acasa (iar ursii de pe aici sunt renumiti pentru ferocitatea lor). Peste aceasta zona se intinde un „cer straniu“, care uneori capata o intensitate ce nu poate fi descrisa prin cuvinte, pe care oamenii de stiinta o masoara in grade Kelvin, avand valoarea de peste 23.000. Pentru comparatie, azurul cerului deasupra marilor orase abia depaseste 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul sa observam cu ochii nostri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca in zilele frumoase, capata nuante atat de profunde, incat parca devine un vortex. Cu cat te uiti mai mult, cu atat simti ca te absoarbe infinitul. Este ca o vraja care iti cuprinde toata fiinta si-ti paralizeaza simturile, nu mai auzi nimic in jur, iar pupilele se dilata. Suntem scosi din aceasta stare de companionii nostri care ne spun zambind: „Ati simtit cum se deschid portile energetice ale Universului, cand toata fiinta devine spirit“. Cel mai straniu ni s-a parut noua faptul ca eram foarte aproape sa ratam momentul, daca nu ni s-ar fi atras atentia fiind preocupati sa ne uitam pe unde calcam, prin bolovanisurile cararii.


SECRETELE DIN ADANCURI
Ne dam seama cat de usor este sa ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobisnuiti sa privim cerul. Cercetatorul Vasile Rudan ne spune ca testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci cand cerul capata acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, perceptia fiind acuta. In anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii carora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Acestia nu constientizau puterile lor deosebite, participand la teste ca si cand ar fi fost jocuri normale. Erau impartiti pe grupe, asezati pe anumite culmi si li se spunea sa transmita prin puterea gandului, de la o grupa la alta, diferite informatii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acuratete cand cerul ajungea la intensitatea maxima. In plus, ei au indicat cu precizie, tot prin perceptie extrasenzoriala, locuri unde se afla vestigii antice, fapt ce i-a uimit pe arheologii care fusesera chemati pentru experiment. De unde stiau? Percepeau informatii ca si cand pamantul le dezvaluia tainele sale. Aici ar trebui amintita alta coincidenta stranie cu denumirile oculte ale civilizatiei sumeriene. „Buzuru“ (Bozioru ), avand ca simbol un triunghi cu baza pe verticala, se referea la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adancuri“, asociat de unii sumerologi cu un zeu al minelor. Era ca si cand acest enigmatic zeu intrase in „rezonanta“ cu micii cercetatori.


CELALALT TARAM
Cu siguranta, cele mai ciudate fenomene din zona sunt disparitiile de persoane. Aceste disparitii se manifesta in doua moduri. Unele persoane au disparut si nu au mai reaparut - eveniment relatat de Monitorul de Iasi, iar altele au disparut dintr-un loc si au aparut in altul, dupa o perioada de timp, fara sa-si aduca aminte ce s-a intamplat, dupa cum reiese din povestirile satenilor, stranse de profesorul de romana din comuna Bozioru, Ilie Mandricel. Despre „celalalt taram“, care, in unele conditii, „absoarbe“ pe nenorocosii care se afla in preajma, exista destule relatari cat sa merite o cercetare stiintifica a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (si ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de stiinta, rezultatele acestora fiind publicate in „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, pana nu demult un nonsens. Acest transfer presupune vointa „cuiva“ sau anumite conditii electromagnetice, obiecte sau persoane disparand dintr-un loc si aparand in altul sau pur si simplu, disparand in „neant“. Obiectul sau persoana transportata se numeste „aport“, putand fi incadrata in anumite coordonate fizice, spatiu, timp, greutate etc.


TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY
Anul 1871. Intr-un imobil din Conduit Street, Londra, se stransese un grup de oameni de stiinta, pentru a participa la demonstratiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevarata piatra de incercare sa se admita ca un obiect se poate dematerializa dintr-un loc si materializa in alt loc. Demonstratiile erau facute cu obiecte, care apareau sub ochii oamenilor de stiinta, dar ei se declarau nemultumiti, invocand tot felul de „inselatorii“. Insa Madame Guppy era sa-i dea gata, cand a fost dematerializata din casa ei din nordul Londrei si materializata in sala de sedinta. Madame Guppy, o femeie corpolenta, i-a privit nauca si jenata (era in capot) cateva secunde, apoi a fost „dusa“ inapoi. O vizita rapida, discreta in privinta scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul ca era imbracata in acelasi capot. Nu era constienta de „calatoria“ ei, crezand ca avusese o „viziune“ provocata de o indigestie. Straniu era faptul ca nici unul dintre mediumurile prezente in sala de testari nu-si aducea aminte sa fi vrut sa faca aceasta demonstratie, dar erau exasperati ca „aportarile“ de obiecte nu erau luate in considerare de oamenii de stiinta. „Experimentul Guppy“ a fost trecut la „iluzionism“.


BRAILENI PIERITI IN NEANT
Tinem sa precizam ca vortexul din Bozioru nu are nici o legatura cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceausescu, nimic in comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul Montauk“, „ocultii“ generalului doar profitand de particularitatile zonei pentru a-si imbunatati performantele metapsihice. In aceasta zona par ca se deschid porti temporale in mod natural, in care oamenii sunt absorbiti si uneori este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, in Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, intr-un loc numit „La Tiharie“, unul dintre ei s-a gandit sa faca o urcare pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tanarul a urcat pana in varf, de unde a strigat la prietenul sau: „Uite ce am gasit!“.S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura“. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.


ENIGMATICA CIVILIZATIE
Chestionat in privinta disparitiei celor doi braileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a tinut sa sublinieze ca zona este intr-adevar foarte deosebita si fara astfel de disparatii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive si despre o regiune unde solul este negru, ca si cand, odata, acolo, a ars „ceva“, probabil o constructie imensa. Am vazut si noi stratul gros de sol ars si o bucata dintr-un zid ciclopic, care probabil inconjura intreaga asezare. In regiunea amintita de A. Mironov, in anii ’80, grupurile de copii telepati, condusi de cercetatorul Vasile Rudan, au indicat, prin perceptie extrasenzoriala, locurile unde exista vestigii. In acele locuri au fost descoperite urme ale acelei asezari necunoscute, dar „experienta“ arheologilor nu a mers mai departe de demonstratiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de inteles. Ce civilizatie stranie a inflorit oare pe acest „vortex“ natural si cum a disparut ea?!

ROMANIA PARANORMALA: MARTURIE-SOC DIN TIMPUL EXPERIMENTELOR MILITARE DIN MUNTII BUZAULUI
AM VENIT DE DINCOLO!
Autor: ADINA MUTAR

Tara Luanei, din Muntii Buzaului, este o zona in care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc batranii, unde oamenii dispar in „ceata“ sau sunt „azvarliti“ in alte locuri de o forta nevazuta.
Specialistii care au cercetat acest fenomen au remarcat ca disparitiile se produc „natural“, in anumite conditii fizice, sau par a fi vointa „cuiva“. Exista relatari despre teleportari stranii, toate fiind legate de cautatorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apara tezaurele sacre ingropate in zona si „azvarle“ pe cei care se apropie prea mult de ele.


„BERBECUL“ ZBURATOR
„Zeii“ din mitologia sumeriana aveau o mare predilectie pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus in ritualul religios. Multe dintre legendele stranse de profesorul de romana Ilie Mandricel se refera la comorile fabuloase ascunse prin muntii din regiune. Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorica“ acestor comori zeiesti constituite in tezaure sacre, pentru capturarea carora regii vechimii organizau expeditii dupa expeditii.
In Tara Luanei se afla lana de aur, dupa care au fost trimisi argonautii. Dupa traditie, „lana“ apartinea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pamant si mare“, daruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutati de mama vitrega, au luat „berbecele“ si au zburat cu el in tinutul Colchis, cerand protectie regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizeaza tara lui Aiete de la apus de Marea Neagra pana langa tinutul scitilor. Exilat la Tomis, poetul se si lamenteaza in privinta barbarilor care-l inconjoara, „colchii si hoardele de meteree si geti“. Getii stim cine sunt. Colchii si meteree au lasat „urme“ in Tara Luanei sub denumirea actuala a satelor Colti si Materea, asezari locuite inca din neolitic, unde se afla niste sanctuare stravechi, pazite cu strasnicie de calugari pana in secolul al XIX-lea. Oamenii spun ca aceste sanctuare inscriptionate cu simboluri stravechi sunt adevarate harti ale comorilor sacre.


COMORILE „JURUITE“
Legat de disparitiile de persoane, avem referiri foarte clare in povestirile batranilor despre oameni care au gasit tezaure sacre si au fost azvarliti din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de catre „spirite“. Astfel, aflam ca, deasupra fostului schit Gavanele, pe Podul Manciului, oamenii au vazut flacarile ce joaca pe comori. Nefiind priceputi in citirea „jocului flacarilor“, s-au grabit si au sapat. Comoara de aici era insa „juruita“, iar sapatorilor „le-au aparut spaime, fel de fel de calugari si draci, care le-au luat mintile si i-au dus in alte locuri“. Cand si-au revenit, ei au povestit cum, in timp ce sapau, au aparut spirite, dupa care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parca ar fi fost ridicati si aruncati de acele spirite ce pazeau comoara. Si poate ar mai fi incercat sa o caute daca si-ar fi adus aminte unde incepusera sa sape. „Parca le luase Dumnezeu mintile“, spun batranii.
O alta poveste se refera la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea ca aparau „lana de aur“ impreuna cu colchii. Povestea noastra spune ca „un oarecare Matareanu, sapand dupa o comoara, s-a trezit, dupa vreo saptamana, departe de acest loc, intr-o poiana in padure, unde l-au gasit oamenii cam zapacit la cap“. Acesta uitase si cine este, era complet derutat.


INCURSIUNE PE „CELALALT TARAM“
Se observa in aceste povestiri ca teleportarile par a fi vointa „cuiva“. Specialistii care au analizat fenomenul spun ca nu este neaparat „vointa“ cuiva. Poate ca cei care au ingropat tezaurele sacre in anumite locuri cunosteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate in zona in anii ’80 au inclus si unul mai putin obisnuit. Unul dintre subiectii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit sa verifice cu ochii mintii ce se intampla cu acele „aspirari“ in ceata albastra, fiind dus intr-un loc unde aparatele indicau o turbulenta energetica. El trebuia doar sa intre in stare de transa si sa comunice, pe cale telepatica, ce se intampla. Spre stupefactia celor prezenti, subiectul a disparut pur si simplu din fata lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maxima, mai ales pentru faptul ca trebuia sa se asigure protectia participantilor la experimente. Se temeau ca omul a disparut complet, ca brailenii, dar el a fost descoperit dupa aproape o ora, cazut la pamant, incapabil sa vorbeasca, la cateva sute de metri de locul din care disparuse si unde il mai cautasera cu cateva minute inainte de a fi gasit. Cand si-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“.


ASPIRAT INTR-UN TUNEL TURBIONAR
Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat intr-un tunel turbionar, gri, la capatul caruia se afla o lumina stralucitoare. „Clasic“, s-ar putea spune. Asa se „vede“ si din starea de coma. Insa este pentru prima data cand cineva explica aceasta lumina stralucitoare. „Este vorba de o radiatie luminoasa pe care o apreciez avand 300.000 de grade Kelvin“. Ar fi fost suficient atat sa-i tulbure pe participantii la experiment. Insa subiectul mai avea si alte „amintiri“. A descris peisajul de Dincolo asemanator cu cel pamantean, dar in culori mult mai pure. Si da, a vazut si oameni, o femeie si o fetita aidoma ei, de parea o clona, un batran si un alt barbat, cu ten gri, „altfel decat noi“. Straniu, in comparatie cu acestia, subiectului i se parea ciudata rasa umana, fara sa poata preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, pareau ca ratacesc fara tel, pierduti in timp si spatiu. Sau el era cel care se „ratacise“ in timpul si spatiul „lor“. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fractiune de secunda si nu i-a venit sa creada ca disparuse aproape o ora. Mergand pe ipoteza ca acei oameni poate disparusera candva in „ceata albastra“ si nu mai gasisera calea de intoarcere, au fost chestionati satenii despre disparitii ciudate. „Sunteti oameni seriosi sau cum?“, i-a luat la rost o batrana. „Pai cate ciudatenii sunt pe aici, cine sa mai stie!“.


TARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU
Localnicii spun ca „Tara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legatura sau nu, un grup de cercetatori japonezi au constatat ca aici se afla al treilea pol energetic al Pamantului, ca importanta, primul fiind Varful Omu. Legatura acestei zone cu stravechea civilizatie sumeriana a facut-o cercetatorul Paul Lazar Tonciulescu, in cartea sa „De la Tartaria la Tara Luanei“. Am putea adauga faptul ca, in sumeriana, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu ii pastoreste“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al carui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastica. In afara de tablitele de la Tartaria cu o scriere protosumeriana (datarea cu C 14 atesta ca asezarea este cu 2.000 de ani mai veche decat orasele sumeriene), ceramica antica descoperita pe teritoriul tarii noastre poarta simbolul zeului Anu. Aici se cuvine sa amintim ca „zeii“ sumerieni coborasera pe Pamant cu carele zburatoare si intocmisera inainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizatia primordiala. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform careia marele potop ramas in toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut in bazinul Marii Negre, care era doar un lac cu apa dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toata aceasta regiune, iar lacul s-a transformat in mare. Triburi ale acestei prime civilizatii au migrat si inainte de Diluviu, dar dupa cataclism au „emigrat“ si zeii, intemeind civilizatiile de pe malurile Tigrului si Eufratului, Indusului si Nilului. Dar se pare ca aici a fost prima „Tara a oamenilor lui Anu“.


DIN LEGENDELE PLAIULUI
Ilie Mandricel este profesor de romana in comuna Bozioru si un pasionat culegator de legende din zona. Domnia sa a strans un numar impresionant de „povestiri din batrani“, pe care se poate structura o buna parte a istoriei „Tarii Luanei“, „basme“ de o valoare inestimabila, redate asa cum i s-au povestit, respectand particularitatile de exprimare a localnicilor. Ilie Mandricel ar vrea sa publice aceste comori intr-un volum intitulat „Din legendele plaiului“, dar, evident, nu gaseste sponsori. Basmele stranse de Ilie Mandricel ne-au fost calauze atat prin istoria „normala“, cat si prin „credintele stravechi si practicile magice, unde localnicii plonjeaza in mitologie“, dupa cum se exprima profesorul.


CERCETATORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DIN MUNTII BUZAULUI: CEATA ALBASTRA
In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 - 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra“, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat“ violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei“, experimentele fiind facute la un interval de doi ani. Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare.


DILATAREA TIMPULUI
In acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie. In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului. Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice. Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceata albastra este denumita „ceata electronica“ sau „vartej electronic“, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.autor-ADINA MUTAR

Ritualul de nemurire al „lupilor” geto-daci


Rezervatia arheologica Sborianovo, Bulgaria, unica din punct de vedere al pastrarii datinilor geto-dace, a dezvaluit un misterios ritual de nemurire.
Dausdava, Cetatea lupilor cum o numea Ptolomeu si dupa cum era trecuta pe hartile romanilor, se afla langa Sborianovo, Bulgaria si dateaza din secolul IV i.C.
Cetatea Lupilor geti
1.svestari mormint dromihate 300x300 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
1. In camera mortuara a lui Dromihete se intra printr-o poarta „maramureseana” din piatra
Conform arheologilor, a fost cetatea de scaun a conducatorilor getilor odrisi. Complexul de sanctuare, Cetatea Lupilor si resedintele regilor sunt inconjurate de 150 de morminte tumulare, situate intre satele Zlatinita si Malomirovo. Rezervatia arheologica Sborianovo este unica din punct de vedere al pastrarii datinilor si simbolurilor sacre geto-dace din primul mileniu i.C., iar acest lucru se datoreaza influentelor elene de decorare a mormintelor, in locul sobrietatii arderii pe rug, care caracteriza ritualul de inmormantare mai inspre interiorul teritoriului geto-dac. Exceptie facand „hora mortului”, acel obicei care i-a uimit pe istoricii antici, dar care nu reprezenta decat bucuria dobandirii nemuririi prin trecerea sufletului dincolo de sfera terestra. Un mormant impresionant de la Svestari, aflat sub protectia UNESCO, se crede ca este al renumitul rege get Dromihete, cel care i-a dat o lectie de „strategie” trufasului macedonean Lisimah.

Cele sapte cai spre nemurire
2. sborianovo soare 300x225 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
2. Placa din zidul cetatii ce arata ca este vorba de Cetatea Soarelui, Helis, numita de greci
Ceea ce i-a uimit pe arheologii bulgari este complexul de piatra descoperit sub mormant, constituit din sapte straturi de placi rectangulare, cu rol sacru in ritualul getic de inmormantare, dupa cum crede Diana Georgova, de la Institutul National de Arheologie din cadrul Academiei de Stiinte. „Posibil sa fie un ritual legat de conceptul de nemurire al getilor, atat de specific lor”, spune Georgova. Complexul se afla sub camera mortuara a regelui, intr-o incapere destinata special asezarii acestor sapte straturi de placi de piatra.
3 Cabiri 300x284 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
3. Cetatile aveau functie dubla, administrativa si religioasa, cuprinzand cultul zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, dupa cum se vede din aceasta placa, desprinsa parca din „Miorita”
Cifra „7” in ritualurile preotilor daci era foarte importanta si avea legatura intr-adevar cu nemurirea. Amintim de cele 7 palmete de pe bratarile spiralate de aur, cu rol ritualic, care infatisau „pomul vietii”. Si in conceptia samanica intalnim copacul cosmic cu cele sapte brate prin care se iese din spatiul terestru. In credintele populare romanesti, Raiul are sapte trepte sau sapte etape de purificare a sufletului, o impletire a crezurilor stravechi cu invatamintele crestine. „7” este si modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare de la Sarmisegetuza, care are 30 de formatiuni a cate 7 stalpi. Cerul este impartit in 7 straturi: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera. Omul are 7 puncte energetice, chakrele potrivit mai multor credinte.

Mormantul regelui  Dromihete
4. scut decebal 300x225 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
4. Floarea cu patru petale este cunoscuta ca simbol regal, aflat pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma
Mormantul de la Sveshtari, la 84 de kilometri de Silistra, reprezinta un monument unic al arhitecturii funerare getice, iar importanta sa este cu atat mai mare de cand arheologii bulgari au avansat ipoteza ca aici ar fi fost depuse oasele partial calcinate ale renumitului rege Dromihete, conducatorul de la anul 300 i.Hr. al unor triburi getice care isi aveau centrul in Cetatea Soarelui, Helis dupa cum o numeau grecii. Relatarile istoricilor povestesc despre remarcabila diplomatie a acestui lider militar, datorita caruia multe dintre cetatile cucerite de macedoneni au fost returnate proprietarilor de drept.
5. getictomb silvestri 300x225 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria, iar simbolul regal avea culorile rosu, galben si albastru
Printre tintele macedonenilor se numarau si triburile getice aflate la vremea respectiva sub conducerea lui Dromihete. Lisimah, urmasul la tron al lui Alexandru cel Mare, a purces sa le cucereasca. Desi inferiori din punct de vedere numeric, getii foloseau un „truc” devenit peste timp strategie: pustiirea terenurilor pe care inamicii avansau, pentru a grabi epuizarea trupelor inainte de confruntare. Intr-unul dintre aceste episoade, insusi fiul lui Lisimah, Agatocles, avea sa fie luat prizonier. Pentru a fi sigur ca armata macedoneana o va lua pe traseul „otravit”, Dromihete l-a trimis pe aliatul sau, getul odirs Seutes, sa cistige increderea lui Lisimah. Acesta, ii rataceste pe macedoneni prin locuri grele de umblat, fara surse de alimente si fara apa, pentru ca Seutes ii avertizase din „prietenie” ca apa e ortavita. Istovita, armata macedoneana a sfirsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Desi acesta reprezenta o prada importanta de razboi, Dromihete, strateg cu planuri pe termen lung, l-a eliberat si l-a incarcat cu daruri, iar Lisimah i-ar fi dat fata de sotie.

Vartejul spre centrul Universului
6.dromihete 300x285 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
Cupola mormintelor regale, cu vartejul de iesire din aceasta lume
Marimea mormantului arata importanta acordata acestui conducator, fiind cea mai impresionanta movila din cele 26 care se intind pe doi kilometri: 7,5 metri in lungime, o latime a fatadei de 6,5 metri si o inaltime interioara de 4,45 metri. Constructia se remarca prin cupola, stil atribuit de istorici vechilor masageti. Decoratiunile interioare rprezinta motivele religioase de origine getica. Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria.
7.tomb kazanlak2 300x225 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
7. Caleasca regala din cortegiul funerar si calul preferat, care urma sa fie sacrificat
Floarea cu patru petale este cunoscuta ca simbol regal, aflat pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma. Mesterii de monumente funerare foloseau acest simbol obisnuind sa scrie sub el „rex” pina prin anii 1800. Mesterii picturii icoanelor pe sticla il folosesc pentru Iisus! Dar niciodata nu s-a stiut ce culori erau folosite, pana la  “Mormantul regal” de la Sveshtari: rosu, galben si albastru. Exact cum aveau sa le foloseasca mai tarziu mesterii Cosmati, tot de origine geto-daca, cei care au facut celebrul mozaic din Westminster Abbey pentru ritualul de incoronare al regilor britanici. Si tot pentru a „tivui” marginea universului, care desparte lumea terestra de cea cosmica. Frizele cupolei din registrul cel mai de sus formeaza un vartej al carelor, ca si cand astfel ar fi iesit din viata terestra marele rege razboinic. Camera mortuara principala este strajuita de patru coloane dorice si una in stil corintian care sustin o friza. Intre acestea sunt cuprinse reliefurile a zece cariatide, reprezentante cu mainile ridicate deasupra capetelor, jumatate femei si jumatate plante. Ornamentele din camerele mortuare ale regelui si sotiei nu sunt finalizate, lasand loc ipotezei ca cei carora le era destinat mormantul decedasera in mod neprevazut. Atat friza cat si decoratiunile interioare sunt unice surse ce arata cum se traia la curtea unui rege get, e adevarat, influentat de fastul grec, dar respectand vesmantul traditional al getilor. Demn de remarcat ca la acea vreme femeile gete purtau sorturi cu pieptar peste rochiile din panza topita, albe, cu cusaturi pe margini. O usa din piatra masiva, cu ornamente perpetuate in mestesugul portilor maramuresene, ascunde camera regelui defunct, sub care se afla acel misterios complex de sapte straturi de piatra, caruia nu i s-a gasit inca explicatia. Din nefericire, obiectele din metale pretioase au fost furate inca din antichitate.
Mormantul lui Seutes
8.floricele rosii galbene si albastre care inconjoara centrul universului 300x200 Ritualul de nemurire al „lupilor” geto daci
8. Friza de la Westminster Abbey, cu floricele rosii, galbene, albastre, care tiveste Universul, dupa conceptia mesterilor de origine getica
Mormantul de la Kazanlak a fost construit la sfarsitul sec IV i.C., inceputul mileniul III i.C. Are tot trei elemente: o antecamera rectangulara, un pasaj de trecere (dromos) care duce la camera mortuara, rotunda, terminata cu o cupola acoperita de picturi. Pe peretii pasajului de trecere sunt pictate scene de batalie. Doua armate sunt aliniate fata in fata, iar doi razboinici, cel mai posibil sefii armatelor respective, se lupta in fata acestora, dupa tipicul antic. Cupola are acelasi vartej pictat, element de credinta a getilor despre iesirea din lumea terestra. Nobilul sta pe un tron, cu o cununa de lauri pe cap. Cei doi sunt inconjurati de servitori care le aduc fructe, uleiuri, bijuterii si o manta. Alaturi de ei sunt muzicantii cu trompete, instrumente martiale. La sfarsitul procesiunii, doi ingrijitori conduc o caleasca trasa de patru cai si calul celui decedat, ale carui oseminte au fost descoperite in antecamera. Mormantul se afla langa Seutopolis, capitala regelui  getilor odrisi Seutes al III-lea. Setopolis era mai mult o cetate de scaun decat un oras, asa cum erau mai toate centrele de conducere ale printilor geto-daci. Cetatea avea o functie duala, de venerare a zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, si a lui Dionisos, si de centru administrativ, cu cladiri oficiale, locuintele fiind construite in afara zidurilor cetatii. Seutes al III-lea era un rege-preot, Marele Preot al cultului cabirilor. Cimitirul de la Seutopolis cuprinde mormintele tumulare ale elitei, razboinicii fiind ingropati cu caii lor de batalie, in timp ce supusii erau arsi si cenusa pusa in urne, langa care se depuneau ofrande alimentare si bijuterii pretioase.
autor-ADINA MUTAR
 
1. Caleasca regala din cortegiul funerar si calul preferat, care urma sa fie sacrificat

vineri, 23 septembrie 2011

Pestera Focul Viu, locul unde uriasii pazesc aurul lui Decebal


Un decor feeric, o drumetie care sa-ti mearga la inima si un joc al naturii care transforma gheata intr-un bulgare de flacari. Toate acestea fac din Pestera Focul Viu un loc pe care merita sa-l vizitezi.
Situata in Parcul National Apuseni, Pestera Focul Viu adaposteste al treilea bloc de gheata fosila ca marime din Romania (dupa Ghetarul Scarisoara si Avenul Bortig). Pentru a intelege de unde i se trage numele trebuie sa mergeti la pestera pe la orele pranzului, atunci cand razele soarelui, care patrund prin spartura din bolta, se reflecta in gheata dand impresia ca aceasta s-a transformat intr-un foc urias, un foc viu. Cunoscuta in vechile descrieri si sub denumirea de Pestera Eschimosilor, grota este alcatuita din doua sali. In timp ce Sala Mica adaposteste stalagmite, adevarata vraja se petrece in Sala Mare acolo unde se afla impresionantul bloc de gheata precum si trunchiuri de copaci care au cazut prin fereastra din bolta. In latura din dreapta se deschide un fel de crevasa, extrem de periculoasa, de 20 metri adancime care nu poate fi coborata decat cu ajutorul scarilor speologice.

Legenda

Ca mai toate locurile frumoase din Apuseni, si Pestera Focului Viu sta sub semnul vechilor povestiri despre eroi de staturi formidabile care au trait in vremurile de demult in aceste zone. Una dintre legenda vorbeste despre o familie de uriasi pe care Decebal a adapostit-o in Apuseni cu conditia ca aceasta sa-i pazeasca aurul ascuns in pestera. Intr-o zi, oamenii care au venit sa fure comoara l-au momit pe mezinul familiei cu mancare otravita. Baiatul a murit, dar nici pradatorii nu au avut o soarta mai buna, gasindu-si sfarsitul sub bolovanii care s-au pravalit peste ei atunci cand au intrat in pestera. De durere ca si-a pierdut copilul, batranul urias a inceput sa rascoleasca pamantul si asa s-au format toate vaile, dealurile si pesterile din zona.   AUTOR-VICTOR PAUN