DECEBAL-SUPER EROUL NOSTRU

 

In anul 1822, cu ocazia sapaturilor din Forul lui Traian, a fost descoperit un bust de marmura cu inaltimea de 1, 5 metri care il reprezinta fidel pe Decebal. Bustul din care regele nostru ne priveste demn si misterios de aproape 2.000 de ani, este expus astazi in Muzeul Vaticanului.

Daca ajungeti in Roma, vizitati va rog colinele Quirinale din nordul vechiului Forum roman. Acolo troneaza columna care prezinta razboaiele de cotropire ale imparatului Traian in Dacia. Adica la noi acasa...Pe coloana este sculptata si infatisarea regelui Decebal. Luati un moment de mandra reculegere! In sanul niciunei alte semintii de oameni nu a mai rasarit un asemenea conducator cu asemenea destin tragic. A infruntat plin de curaj cea mai puternica imparatie a vremii. A facut totul pentru a-si ocroti poporul. A sfidat infrangerea mai curajos decat spartanii, iar moartea sa ne aminteste parca de tragediile antice. Nu-l uitati, la aproape 2.000 de ani de la jertfa sa, Decebal ne este inca rege!

Care este numele tau, Marite Rege?

Din nefericie, despre neamul, originea si familia lui Decebal stim astazi prea putine amanunte. Totusi, regele-erou nu a fost uitat de daco-geti. Numele sau razbate din Istorie prin numeroase mentionari care apartineau triburilor trace din sudul Dunarii, sau in inscriptii din cele mai indepartate colturi ale Imperiului Roman precum Britania, Italia, Pannonia sau Hispania. Merita mentionat ca numele de Decebal a supravietuit in mod bizar in Spania pana in secolul trecut, adus de cohortele de daci mercenari, angajati de Roma dupa retragerea aureliana. Cum altfel ne putem explica paralela fonetica Diego-Diegis, sau nume neasteptate precum Don Dicineo (Deceneu), Don Ortiz (Ortis, nume dacic), Don Boroista (Burebista), Don Salmoxen si Don Deciballo.Merita sa zabovim putin si asupra originii numelui regelui. Decebal, Decebalos, continea adjectivul dacic Balos, un nume raspandit in onomastica dacica, apartinand, tuturor straturilor sociale. Numele real al regelui dac era, probabil, Diurpaneus, el fiind la origini un taraboste din sud-vestul Daciei (Muntii Apuseni). Datorita caracterului sau deosebit si al victoriilor militare primeste din partea populatiei dace numele de razboi de Decebalus (Zece Ursi sau Calaretul). De asemenea, razboinicul dac primeste tronul si este ales conducator al Daciei. Printr-un gest nobil si intelept, regele dac de atunci, Duras, cedase puterea de bunavoie iscusitului Decebal, cel pe care consangenii sai incepusera sa il considera un veritabil semi-zeu inca din timpul vietii.

DECEBAL

DECEBAL

Strateg desavarsit, diplomat iscusit, conducator intelept "Foarte priceput in planurile razboiului si iscusit la infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din acesta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani" - Dio Cassius - Historia

Dupa asasinarea lui Burebista, statul centralizat dac este afectat de o inevitabila diviziune politica. Triburile daco-gete nu mai raman unite in uniunea statala in care le adunase regele-zeu. Ele se fragmenteaza in patru, apoi in cinci regate, dintre care cel mai mare si mai puternic se consolidase in Ardealul de azi. Pe fondul acesta, Imperiul Roman profita de situatie si isi extinde granitele cucerind provinciile getilor din sudul Dunarii. Constatam ca daco-getii nu se lasa impresionati de apropierea agresiva a unui vecin atat de puternic, raspunzand in forta. Multe capetenii razbonice gete isi manau oamenii in lupta in teritoriile romane din Balcani si Panonia. Stramosii se dovedesc atat de puternici incat continua sa se amestece in disensiunile politice intre Octavianus Augustus si Marcus Antonius. Incet, incet, romanii isi dau seama ca odata cu moartea lui Burebista, pericolul dacic pentru posesiunile lor din Balcani, nu disparuse deloc, ci se amplificase. Contramasurile Romei la Dunare constau in prima instanta in crearea unei zone tampon nelocuite pe malul sudic al Dunarii, din care triburile getilor erau evacuate in teritoriul roman sau exilate in Carpati. Prin urmare, generalul Aelius Catus muta la sud de Istru 50.000 de geti pentru ca, mai apoi, in timpul lui Nero, guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, stramuta fortat in Balcani aproape 100.000 suflete de geti, barbati, femei, copii, batrani.

Lacomia crescanda a romanilor se manifesta printr-o politica de expansiune economica urmata de o incercuire militara. Daco-getii nu slabesc insa atacurile, profitand de momentele de slabiciune ale Romei, punctate de schimbarile imparatilor romani. Dacii persevereaza si se aliaza cu sarmatii. Impreuna, cele doua popoare organizeaza invazii puternice in Moesia, unde sunt decimate doua legiuni trimise sa le faca fata. Pana la inceputul domniei lui Domitian (81-96 d.Hr.) a existat un relativ echilibru de forte la Dunare. Insa, dupa cum ne spune istoricul Iordanes, daco-getii devin alarmati de lacomia proverbiala a imparatului roman, ataca Moesia, masacrand legiunile si omorand inclusiv comandantii. De partea stramosilor nostrii luptau bastarnii, roxolanii si iazigii. Expeditia militara daca era condusa, in premiera, de tanarul Diurpaneus.

Odata ajuns rege, Decebal intareste armata si statul dac, stabilind legaturi cu popoarele vecine. Dacia era din nou mare si unita, cu frontierele cuprinse intre Dunare, Panonia, Nistru si Carpatii Padurosi. In confruntatile cu legiunile lui Domitian, dacii obtin o victorie zdrobitoare. Lui Oppius Sabinus i s-a retezat capul, impartasind aceeasi soarta cu guvernatorul Moesiei. Capetele celor doi au fost aduse in Dacia drept trofee de razboi. Alarmat de situatie, Domitian vine personal la Dunare. Imparat intransigent si calculat, el face greseala de a-l trimite contra noului rege dac pe generalul Cornelius Fuscus care, conform lui Tacit, era un conducator lipsit de prudenta, temperamental si avid de glorie. Decebal nu doreste o confruntare cu Fuscus, trimitand in acest sens mai multe oferte de pace, refuzate insa de Domitian. Refuzul imparatului roman l-a indarjit si mai mult pe Decebal. Masacrul legiunilor lui Fuscus avea sa se petreaca undeva pe valea Oltului din Carpati. Acolo, Decebal intinsese o cursa in care a pierit o intreaga legiune (V Alaudae), al carei steag a ajuns trofeu in mainile dacilor.

Conform lui Juvenal, dezastrul armatei romane este comparabil ca proportii cu infrangerea suferita de generalul Varus in padurile intunecate ale Germaniei, pe cand Roma era condusa de Augustus. Roma cea lacoma nu se lasa, astfel incat o noua expeditie desfasurata in anul 88 d.Hr., calca din nou hotarele Daciei. De data acesta, legiunile erau conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever si disciplinat. Cunoscator al regiunilor, Tettius invadeaza Dacia pe la Portile de Fier. Lupta care s-a dat la Tapae a fost una extrem de sangeroasa, cu nenumarate victime in ambele tabere. Pacea era iminenta deoarece Decebal isi vede amenintata Sarmizegetusa, iar Domitian, la randul sau, era prins in lupte grele cu sarmatii, iazigi, marcomanii si cvazii. Anul urmator se semneaza o pace care a durat 12 ani. Pentru prima data in istoria sa Imperiul Roman era nevoit sa incheie o pace umilitoare. Stapana lumii era obligata sa-l recunoasca pe Decebal rege al tuturor triburilor geto-dace si sa-i plateasca despagubiri in sume de bani, in conditiile in care regele dac nu restituia nimic din prada de razboi, sa-i asigure ajutoare militare, tehnica si masini de razboi, sa-i trimita ingineri si constructori care sa-i ridice cetati si forturi.


Un blestem pe nume Marcus Ulpius Nerva Traianus " Daca exista pe undeva vreun golf ascuns sau un pamant necunoscut unde se gasea aur, se decreta ca acolo este un dusman si se pregatea samanta unor razboaie sangeroase alaturi de cucerirea de noi comori " - Petronius (Satiricon CXIX, 4-7)

Soarta lui Domitian face ca acesta sa fie asasinat de un libert. A doua zi, in mare graba, conspiratorii si generalii romani il aleg imparat pe Marcus Cocceius Nerva, cel care l-a adoptat drept fiu si successor pe Marcus Ulpius Traianus. Acesta din urma era ambitiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanica (celtiber). Ajuns, in cele din urma, imparat datorita calitatilor sale militare, Traian mosteneste o Roma saracita de cheltuielile fara masura ale lui Domitian, ai carei cetateni erau inglodati in datorii. Vestile despre aurul din muntii dacilor nu mai reprezentau de multa vreme o noutate. Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei si instalarea legiunilor in muntii sai era de maxim interes strategic. Aceasta deoarece, pe langa jefuirea stramosilor nostri de aurul si argintul strans in generatii, Roma stabilea la granitele de rasarit un avanpost important impotriva atacurilor venite din partea dacilor liberi aliati cu popoarele iraniene precum sarmatii, scitii si roxolanii, dupa cum avea sa o demonstreze mai tarziu Istoria.

                                     DOMITIAN




                                                    





              

                        TRAIAN                                      




In fata colosului expansionist, statea un regat de oameni curajosi care nu cunosteau frica de moarte. Cele doua razboaie purtate de Traian impotriva daco-getilor au fost nimic altceva decat o lupta surda si crancena de aparare si supravietuire a credinciosilor lui Zamolxis. Nu voi insista asupra desfasurarii si sfarsitului celor doua razboaie. Voi evidentia doar momentele hotaratoare in decursul sangeroaselor confruntari. Suntem tentati sa-l consideram pe Traian un mare conducator militar. Fiul adoptiv al lui Nerva mostenise, insa, deja, un Imperiu aflat la apogeu, cu o armata imensa, unde disciplina si grija fata de detalii erau respectate cu sfintenie. Constient de darzenia si forta dacilor, Traian nu a precupetit nimic. A trimis in Dacia cele mai mari armate romane care s-au aventurat vreodata intr-o expeditie de cucerire. A riscat visteria Imperiului, cheltuind absolut totul pentru inzestrarea si pregatirea legiunilor. Cu toate acestea, Istoria ar fi fost probabil alta daca in fata lui Traian s-ar fi aflat armata uriasa ridicata de Burebista. Armata care cuprindea toate confreriile de triburi daco-gete...

Altfel ar fi fost viitorul nostru daca Pacorus al II-lea, regele partilor, ar fi incheiat la timp alianta anti-romana pe care i-a propus-o Decebal. Nici macar legiunile Romei nu ar fi facut fata unui atac combinat prin care regele dacilor ataca la Dunare, iar armata imensa a partilor urma sa invadeze Armenia si Iudeea, planuind sa ocupe Egiptul, granarul Romei! In plus, regele-erou trebuia sa lupte si pe plan intern cu tendintele separatiste ale unei parti din aristocratia dacica, care era gata sa-l paraseasca trecand de partea romanilor in schimbul pastrarii bogatiilor si rangurilor. Cum ar fi decurs lucrurile daca Decebal (constient de pericolul adus de Traian) ar fi reusit sa-l asasineze pe acesta? Dupa cum ne marturiseste Dio Cassius, regele dacilor a pus la cale, in anul 105 d.Hr, un plan care viza lichidarea fizica a noului imparat. In acest scop, a trimis in Moesia niste fugari care sa-l omoare. Planul a dat gres, deoarece spionii imparatului l-au banuit pe unul dintre ei. Supusi chinurilor, cei doi au recunoscut tentativa pusa la cale de Decebal.                    

Un alt punct sensibil al confruntarilor il reprezinta momentul critic desfasurat in perioada celei de-a doua campanii militare din primul razboi dacic (101-102 d.Hr.). Atunci, planurile Romei erau cat pe ce sa fie date peste cap. Decebal si-a intarit aliantele cu sarmatii si a pregatit o ofensiva de proportii prin care urmarea lovirea armatelor romane din sudul Dunarii si taierea cailor de aprovizionare pentru legiunile aflate in Dacia. Din nefericire, pe cand traversau Dunarea iarna, gheata a cedat datorita unei incalziri bruste a vremii, iar o mare parte din armata formata din daci si sarmati pierea inecata in apele Istrului. Tragicul moment este amintit atat de Dio Cassius cat si de imortalizarea sa pe Columna din Roma.

Dincolo de infrangerea dacilor lui Decebal, ilustrata de dramatica cadere si distrugere a Sarmizegetusei, nu trebuie uitat ca regele-erou a dat lovituri puternice timp de 20 de ani Imperiului Roman, stavilind pe moment cucerirea Daciei. Actiunile sale diplomatice vizau nici mai mult nici mai putin decat crearea unui front comun antiroman al tuturor popoarelor libere din acea zona. Linia de aparare inchipuita de regele dac trebuia sa se intinda pe la Rin pana in Partia, avand in mijloc Dacia. Sortii istoriei nu i-au fost prielnici, altfel astazi nu ne mai numeam Romania. Pentru salvarea regatului sau, Decebal a epuizat toate mijloacele posibile, viclenie, razboi deschis, ambuscade, tratate de pace, a oferit adapost si protectie tuturor fugarilor si transfugilor care paraseau Imperiul Roman. Pe baza informatiilor istorice putem afla fara greseala ca Decebal este fondatorul primului serviciu secret de informatii de pe meleagurile noastre, regele dac construind o adevarata retea de spioni bine pusa la punct, alcatuita din autohtoni si straini trimisi in Moesia sau chiar la Roma ca sa culeaga informatii referitoare la pregatirea militara si deciziile romanilor.

monument funerar Tiberius Maximus

Cum moare un Semizeu;
Istoria a facut ca cel care a descoperit si autentificat adevarul cu privire la sfarsitul regelui-erou, sa fie un istoric american. In anul 1965, profesorul Michael P. Speidel din cadrul Universitatii din Honolulu, Hawaii, a descoperit in satul Gramnani din apropierea anticului oras Philippi, un monument funerar pe care erau gravate un basorelief si o inscriptie interesanta. Era vorba de mormantul decurionului Tiberius Claudius Maximus, cel care a dorit ca fapta sa-i ramana amintita in epitaful lasat posteritatii. Drama imortalizata in marmura, atat pe Columna cat si pe piatra funerara a decurionului, s-a petrecut dupa caderea si incendierea Sarmizegetusei. Atunci, regele Decebal, insotit de un mic grup de insotitori credinciosi, gonea spre rasarit pentru a scapa de urmaritorii romani si a cere ajutor dacilor liberi din Carpatii Orientali si Moldova de astazi. Totul s-a sfarsit insa in urma unei tradari. Se pare ca acelasi Bicilis (numele sau a ramas unul de ocara in limba noastra, de aici mostenim termenul edificator de Bicisnic - om de nimic, tradator, lichea), nobilul dac care a dezvaluit romanilor mai apoi locul unde erau ascunse fabuloasele comori ale dacilor, le-ar fi spus acestora si de directia si traseul pe care se retragea regele sau.

 moartea lui decebal                

O decurie condusa de Claudius Tiberius Maximus porneste calari in mare graba in urmarirea regelui. Insotitorii sai sunt ucisi, romanii inconjurandu-l pe Decebal. Regele ramane rege si in acest ultim moment care i-ar fi speriat pe multi altii. Asezat la umbra unui stejar secular, sprijinit de pamant intr-un genunchi, Decebal isi aseaza linistit scutul si sabia alaturi. Un semizeu nu poate fi prins, inrobit sau umilit. Eroul dacilor nu va avea soarta trista impartasita de alti lideri invinsi de romani si obligati sa marsaluiasca in lanturi in urma carelor triumfale de pe strazile Romei. Asa au sfarsit-o Iugurtha, regele Numidiei, invins de Marius, frumoasa regina Zenobya a Palmyrei, prinsa de Aurelian sau Vercingetorix al galilor, capturat de Cezar dupa caderea Alesiei. Ca un adevarat razboinic netemator de moarte, Decebal si-a luat singur zilele, preferand sa mearga in tainica imparatie subpamanteana a lui Zalmoxis sau in tariile cerului unde il astepta Gebeleizis.

Inainte ca legionarii sa arunce plasele si franghiile asupra sa, Decebal isi scoate de la brau, sica, traditionalul pumnal curbat dacic. Privind spre cer, isi reteaza carotida dintr-o singura miscare. Sangele i se scurge in pamantul Daciei pe care l-a iubit atat de mult, iar nobilul sau suflet se inalta intr-o lume mai dreapta, unde ajung doar spiritele mari. Cadavrul ramas in asta lume este ciopartit de romanii care se inghesuiau la recompense din partea imparatului. Capul si mana dreapta a regelui-erou sunt retezate de sabia lui Claudius Tiberius Maximus. Vor fi duse si expuse in cartierul militar al lui Traian drept trofee de pret. Scopul era unul eminamente psihologic, romanii sperand ca populatia autohtona supravietuitoare sa fie demoralizata de sumbra priveliste. Pentru a-i linisti pe plebeii Romei care de 20 de ani se temusera de un asemenea dusman redutabil, capul si mana regelui sunt conservate intr-un butoi cu miere si trimise la Roma. O inscriptie descoperita in Ostia relateaza ca relicvele au fost aratate multimii dupa care, in urletele de bucurie ale acesteia, au fost aruncate pe scarile Gemoniei in raul Tibru. Era locul unde se expuneau dupa executare cadavrele crestinilor si oponentilor Imperiului...

Este evident ca inainte de a fi profanat de cotropitori, capul lui Decebal a servit drept model pentru reprezentarile realiste de pe Columna. Mai mult decat atat, in anul 1822, cu ocazia sapaturilor din Forul lui Traian, a fost descoperit un bust de marmura cu inaltimea de 1, 5 metri care il reprezinta fidel pe Decebal. Bustul din care regele nostru ne priveste demn si misterios de aproape 2.000 de ani, este expus astazi in Muzeul Vaticanului. Merita zabovit putin asupra sinuciderii lui Decebal, privita de asta data din punct de vedere strict spiritual. Astazi, atat crestinismul cat si marea majoritate a religiilor condamna sinuciderea, privita drept un pacat greu si o greseala de neiertat. Dacii, practicanti ai unei religii uraniene, solare, aveau alt set de valori moral-religioase. Pentru ei conta vitejia, veselia, detasarea de cele lumesti si libertatea, nu se temeau de pedepsele de dupa moarte cu care mai tarziu aveau sa-si inspaimante credinciosii, religiile patriarhale de origine semita.

Pentru daci, libertatea a fost singura religie, fie aici pe Pamant, fie pe lumea cealalta. descopera.ro

CINE A INLATURAT SCENA MORTII LUI DECEBAI DE PE COLUMNA LUI TRAIAN

Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura.

Primul "film" de razboi din istorie

Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice.

Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata. Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii.                                        

Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate, compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.

Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.

Misterul unei scene sterse de pe Columna

Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)                        

                                                                    Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Decebal. Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.

Crestinii, acuzati

Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare credibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa.

Un martor incomod

Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!

Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.

Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.

Pedepsirea lui Traian

Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!

Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.

Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.

                                                         formula as         

COLUMNA LUI TRAIAN VA FI RESTAURATA-aceasta va fi pictata in culorile ei originale

COLUMNA LUI TRAIAN este un monument care se afla la Roma mai exact in Forul Lui Traian la nord de forul roman si a fost ridicat în cinstea imparatului roman Traian fiind construit de arhitectul Apolodor din Damasc la comanda din Senatului roman.Columna lui Traian este un basorelief care prezinta luptele dintre romani si daci si a fost terminat in anul 113.

Columna are înălţimea de 30 m (cu postamentul - aproape 40 m). Este compusă din 18 blocuri cilindrice de marmură de Carrara suprapuse, pe suprafaţa cărora se desfăşoară în spirală friza, lungă de 200 m şi înaltă de 0,90 m la baza columnei şi de 1,25 m spre vîrful columnei (unde statuia împăratului a fost înlocuită, în 1587, cu o statuie a Sf.Petru). Diametrul columnei este de 3,50 m; în interiorul ei, o scară urccă pană în varf. Camera aflată în postamentul monumentului adăpostea urna funerară, de aur, a lui Traian. Basorelieful totalizează un număr de aproximativ 2.500 de figuri.

Glorificînd (dar fără exaltare retorică, grandilocventă) victoria împăratului în cele două războaie dacice, scenele columnei narează cu un realism şi uri dinamism impresionant o mulţime de episoade, reprezentînd o mare diversitate de figuri, scene, monumente, aspecte din natură, din viaţa cotidiană sau de tabără: totul într-o neîntreruptă continuitate, pe o friză helicoidală - formă care constituia o noutate absolută. Tratarea accentuată a planurilor crează efecte de lumină şi ce umbră foarte potrivite pentru o lucrare destinată să fie expusă în aer liber. (La origine, figurile şi toate elementele acestui basorelief erau pictate în diferite culori). Acelaşi personaj, împăratul, apare de 60 de ori - şi întotdeauna reprezentat din profil; prezenţa lui atat de des repetată leagă şi mai mult episoadele între ele, dand o perfectă unitate întregii naraţiuni. Remarcabilă este apoi alternarea continuă a unor momente eroice, dramatice sau solemne, cu scene, personaje şi detalii de viaţă cotidiană, pitoreşti sau anecdotice. De asemenea, obiectivitatea artistului - care, într-un monument celebrînd victoria, vitejia, caracterul roman, nu ezită totuşi să elogieze şi eroismul dacilor; sau, să noteze insuccesele şi chiar actele de cruzime ale romanilor.

Dar ceea ce este cu deosebire remarcabil aici este atitudinea umană a sculptorului (mai precis: a sculptorilor), care manifestă în mod cît se poate de evident sentimente de simpatie şi de compătimire pentru dacii învinşi, duşi în captivitate sau ucişi. Fără îndoială că, din punct de vedere artistic, scenele cele mai realizate sunt acelea care ilustrează rezistenţa şi eroismul dacilor.

Tehnica sculptorilor anonimi şi înaltul nivel artistic al Columnei au reprezentat un moment de culme în evoluţia sculpturii romane. Figurile îşi au, fiecare, personalitatea lor bine distinctă, mişcările proprii, naturale, spontane. Admirînd profund respingerea oricărui clişeu convenţional, libertatea formală şi compoziţională a autorilor Columnei, artiştii Renaşterii, desenînd adeseori scenele de pe Columnă, au fost întrucîtva influenţaţi de arta lor. Artă pe care noi avem privilegiul de a o putea admira din imediata apropiere: în Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, calcurile perfect executate ale Columnei lui Traian în totalitatea ei îşi aşteaptă permanent vizitatorii.