URIASII DIN SCAIENI

Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, unde a fost descoperita o necropola cu schelete ce masoara peste 2,40 metri inaltime.
Localitatea este atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600, dar istoria ei se pierde in negura timpului, pe vremea “cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor”, dupa cum spun povestile locale.
Mosnenii, nobilii autohtoni
In acea vreme, zona era era locuita de “tartari”, adica de uriasi. In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, maldari sau novaci, cum li se spune.  Mosnenii constituie o populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn, denumite astazi “cule”.  Ele erau construite din trunchiuri intregi de copaci, taiati la o margine de padure. “Talpa” turnului sau fundatia era formata din primii patru copaci doborati- carora din taiere li se dadea directia de cadere – sub care se asezau pietre mari. Si astazi satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei, fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o forta deosebita, pe care numai „maldarii” de oameni o aveau. Familiile de mosneni au dat cei mai buni capitani ai lui Negru Voda, enigmaticul erou despre care exista o multime de legende. Se spune ca acesta avea si el o inaltime impresionanta, judecand dupa “scaunele” sale sapate in stanci, pe culmile muntilor din zona, unde se spunea ca tinea sfat cu capitanii sai. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau pastratorii multor “tainite”.
Stalpii Tainitei

Stalpii Tainitei

Fiind o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizasera un sistem foarte eficient de aparare, bazat pe puncte de supraveghere asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pamant asupra navalitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de “tainite” folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte veche, dupa cum reiese din “Legendele plaiului”, povestiri din batrani culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru. “Doua subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea tatarilor”.  Adica, „tartarilor”. Pentru vechii locuitori, ascunzatorile  ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare, dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii Tainitei, “stalpi  colosali de piatra care se ridica in forma de coloane in mijlocul padurii inaccesibile” si care nu au putut fi cercetati deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, “scaunele” domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori, ci “ceilalti”, care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii ale acestei civilizatii preistorice sant numite in popor “salisti tatarasti”. Cum este si Silistea Scaienilor.
Tartarii, tatanii uriesi
Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau  titani. In popor li se spunea mai simplu „tatanii”. Acelor “teutari” strabuni li se atribuie tumulele ( movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice intinse pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatanilor. Homer relateaza ca acestia erau “favoritii zeilor” si ca „ii intreceau pe toti oamenii in inaltime, forta si frumusete”, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.


Necropola de uriasi
Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului.  “Povestile” oamenilor din comuna Bozioru relateaza despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au. Vorbele lor sunt sustinute de dovezi concrete. Acolo a fost descoperita o necropola cu schelete de „maldari” (Mal.Dar). Cercetatorul Gheorghe Serbana explica de ce se numeau asa: pentru ca erau oameni de mal! Intotdeauna isi construiau asezarile pe malurile raurilor, care le asigura „darul” vietii tihnite, nu numai pestele si apa, ci si malul roditor. Necropola a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult, cu capatani ca „dovlecii de prasila”.
Ceramica avand simboluri solare
Au gasit multe morminte, cu scheletele intacte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile pentru meri in asa fel, incat sa ocoleasca mormintele. Langa schelete se aflau fragmente de olarie care nu a suscitat interesul autoritatilor sau arheologilor.  Acestea, impreuna cu alte fragmente gasite pe meleagurile Boziorului, apartin unei civilizatii necunoscute, ce nu a putut fi incadrata intr-o anume epoca, dupa cum sustin Vasile Rudan si Alexandru Mironov, doi cercetatori care cunosc bine zona. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura la nivelul Ministerului Culturii, dar cele mai importante fragmente ceramice, trimise spre datare in tari care detin tehnologia necesara, au “uitat” drumul de intoarcere. Din acest punct de vedere, Romania este ca un sat fara caini. Nu este prima data cand din vestigii cu totul iesite din comun raman in tara doar pozele. Nimeni n-a  dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Ca si la necropola de uriasi de la Argedava, de care vom vorbi intr-un numar viitor. Adevarul e, ca la noi mormintele de uriasi sunt la ordinea zilei.
Mitologii… adevarate
Exista multe izvoare care  amintesc despre vremurile cand pe pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe pamant traiau doar zeii. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Pana la urma, gigantii au pierit in razboaiele dintre zei, dar se pare ca au lasat in urma “gena gigantismului”, responsabila de boala care-i poarta numele si care determina dezvoltarea anormala a oaselor. Dupa disparitia gigantilor, a urmat o alta generatie iesita din comun: cea a uriasilor. “Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost in vechime”. Acest pasaj din Geneza ( 6.4. ), cuprins in Vechiul Testament, a dat multa bataie de cap celor care cercetau Cartea Sfanta. Si totusi, a fost inclus in Biblie, desi de atunci toti credinciosii se intreaba cine erau fiii lui Dumnezeu. “Cartea lui Enoh”, care cuprinde 366 de manuscrise, da toate raspunsurile, daca ar fi citita. Marii intelepti au hotarat insa ca aceasta “carte” este mult prea grea pentru a putea fi inteleasa de mintea omeneasca. In “Dictionarul de mitologie generala” a lui V. Kernbach gasim cateva repere despre Enoh, timpul in care a trait si cartile sale. Aflam ca Enoh a fost un patriarh antediluvian, “care a trait in a saptea generatie terestra”, indiferent ce o insemna aceasta. Era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, pe care i-a insotit timp de 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii.
Eroii din vechime
Enoh descrie ca mesagerii lui Dumnezeu pe pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samyza. “1. Cand oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si frumoase; 2. Si candcopiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele”. Samyaza nu a fost de acord, dar nu a fost ascultat. S-au impreunat cu fiicele oamenilor „si aceste femei au conceput si au nascut uriasi” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ). Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu, care si ei aveau o statura impresionanta, de 2 – 3 metri inaltime, i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele. Au fost rechemati in ceruri si au plecat, lasand in urma pe fiii lor uriasi, eroii din vechime, instruiti cum sa-i conduca pe muritorii de rand. Acestia, in mitologii, sunt denumiti semizei, iar faptele lor se mai povestesc si astazi. Iar Romania este plina de povesti cu uriasi. sursa-e national