DINCOLO DE TIMPURI- TATUAJUL IN DACIA

                       tatuaj facial la triburile trace-detaliu cnemida(aparatoare gamba)
Reintoarcerea la totemurile... autohtone-tatuajul in neolitic

Da, este adevarat, suntem precursorii acestei arte, iar pentru stramosii nostrii, cei care au trait in spatiile pe care le locuim noi astazi, tatuajele aveau incaractura celor  mai nobile simboluri.
Zeci de descoperiri arheologice au scos la iveala, in zeci de ani, existenta tatuajului complex pe teritoriul tracilor tn urma cu mai multe mii de ani. Dovezile dateaza din epocile neolitica, a bronzului si fierului. Vechimea lor ne face sa abordam din nou tema emblemelor totemice, de data acesta exact in spatiul stramosilor nostri.
Modul in care a evoluat tatuajul in spatiul ocupat de daci arata existenta unui sistem de totemuri foarte bine inradacinate in spiritul locuitorilor locului. Acestea au evoluat in timp. Din toate indicatiile antice reiese ca tatuajul se aplica pe fata si pe corp, intâi ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales )categorie sociala, capetenie etc) si, cu timpul,mai rar ca podoaba. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de casta sau categorie sociala) si de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.

                                                 soborul zeitelor-cultura cucuteni                                

                                             model tatuaj neolitic

De la tatuaj la masti
Romulus Vulcanescu este etnologul si scriitorul român care a aratat modul in care tatuajul reprezinta amprenta unei civilizatii complexe, a unei culturi care avea la baza un sistem foarte bine dezvoltat de simboluri. In studiul sau „Mastile populare” el a schitat in linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit in delimitarea spatiului protector, dara si in abordarile militare si civile. Istoricul preciza: ,,Omul primitiv se tatua, integral sau partial, pentru ca sa se deghizeze magic, ca sa-si insemne corpul cu embleme gentilico-tribale si ca sa se impodobeasca din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se facea in special din perioada initierii pâna la maturitate”. Scriitorul mai spune ca, „spre deosebire de barbati, care isi tatuau intregul corp, femeile isi tatuau numai partile care le scoteau in evidenta gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele si pulpele. Barbatii isi tatuau intregul corp, mai des fata. Tatuajul feminin era in esenta lui de ordin sexual; in substanta lui interveneau si elemente de ordin artistic. Barbatii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale si razboinice. In aceste ultime cazuri, tatuajul era atât de incarcat, incât facea sa dispara sub arabescurile lui trasaturile fizionomice”.

                                                             statueta neolitic-cultura cucuteni                 
Romulus Vulcanescu mai arata ca „uneori, tatuajul se realiza prin inciziuni adânci in pielea fetei si a corpului, incepând din copilarie si durând pâna la maturitate. Aceasta repetare an de an a tatuarii se termina printr-un fel de sculptura in piele. Fiecare însemn tatuat purta un nume si indeplinea, in economia ornamentala a tatuajului, un anume rol ideogramic. Cine cunostea semnificatia deosebita a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemica si preferintele personale. Tatuajul, ca procedeu de deghizare integrala a corpului sau numai faciala, a fost transmis mai apoi in alcatuirea mastilor-costume, a mastilor de cap si a mastilor de fata prin decalchierea (n.r. - copierea) striaturii, scarificarilor si inciziunilor pielii”.

                                                             De la triburile primitive la neam
I|n perioada de inceput a neamului dacic, in timpurile primitive, tatuajul era un semn pe piele prin care se diferentiau clanurile, triburile, straturile sociale incipiente si originile neamului respectiv. In acest ultim semn, ele erau realizate in cadrul unor ceremonii de initiere (sexuala, maritala, razboinica), pentru protectia totemica in special. Ca si la triburile autohtone amerindiene, tatuajul reprezenta, în majoritatea cazurilor, atât semnul concret al totemului cât si semnul tolemului sacralizat. Cu timpul, tatuajul a capatat rolul de simbol al integrarii si identificarii cu tribul sau clanul in care era facut. Prin scrierea criptica, adica ideogramele de pe piele, individul devenea parte a grupului social cu sentimentul de apartenenta la acea anumita celula. Totusi, aceste semne si-au pastrat pentru mult timp si rolul protector, sacru. Unele simboluri aveau semnificatia de protectie impotriva duhurilor rele, cazuri in care grafia tatuajelor reda stilizat scene sau personaje mitologice sau magice cu un anumit rang, privilegiu sau putere sacra.    
Tipuri de tatuaje
In general, barbatii isi tatuau blazoane si simboluri sacre de protectie, totemice. Tatuajul femeilor era mai mult sexual si artistic, acoperind parti ale corpului care trebuiau, oarecum, ascunse de vazul barbatilor.
Chiar si tehnicile de realizare erau diferite. Tatuajele in puncte ai bumburi erau preferate de femei, cele in cusatura, in curele si sculptat erau preferate de barbati.
Cele mai multe tatuaje erau motive geometrice care permiteau redarea stilizata a unor simboluri sacre totemice, in Dacia preistorica. Primii locuitori ai Daciei redau, prin aceste desene, elemente esentiale, din care si-au format, cu timpul, complexitatea mitologica.
|n esenta lui, tatuajul totemic predac a fost unul simplu, pictat sau incizat in piele, prin taieturi adânci si complexe, umplute cu diverse culori. Reteaua de taieturi reprezenta, criptic, emblemele totemice. Exemple sunt tatuajele realizate din motive geometrice asezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (zig zag-uri neregulate), spiralele concentrice de pe abdomen sau triunghiurile isoscele de pe coapse si pulpe, care subliniau silueta sau trimiteau la simbolul ramurii de brad. Toate aceste erau reprezentate si pe stauetele predacilor. Cele mai clare in acest sens sunt figurinele antropomorfe din lut descoperite prin sapaturile arheologice de la Cucuteni, Gumelnita sau Vinca (judetul Caras-Severin). Unele dintre aceste figurine aveau tatuaje geometrice, liniare, pe frunte, aratând ca oamenii din acea perioada aveau obiceiul de a-si orna fruntea cu astfel de simboluri. Istoricii si arheologii au acceptat in unanimitate faptul ca figurinele din perioada predacica redau mai degraba tatuajele locuitorilor decât anumite accesorii de pe imbracaminte. Mai mult, printre simbolurile descoperite de arheologi, se regasesc si cele de pe pecetile de lut ars, numite pintadere, folosite ca embleme de tatuat. Un alt aspect scos la iveala prin figurinele de la Gumelnita este sublinierea gurii cu gaurele in sculpturile miniaturale gasite acolo.
 

Dincolo de timpuri
Potrivit istoricilor, practica tatuajului a durat destul de mult pe teritoriul tarii noastre, fiind practicat chiar pâna in epoca Daciei târzii. Dovada cea mai cunoscuta o constituie jambierele metalice ale unui principe trac numit Cotys, din secolul IV i.e.n., descoperite in mormântul acestuia din Agighiol, Dobrogea. „Pe partea care acoperea genunchiul, una dintre jambiere reda chipul unui tânar luptator tatuat. In esenta tatuajul era geometric, realizat din dungi aurite sau date cu bronz, cu tenta fierului oxidat in negru. Figura tânarului luptator se pierde sub liniatura regulata a insemnelor rituale ale tribului local”, spun istoricii care au studiat aceste dovezi. Totusi, se pare ca prin tatuaje arheologii au scos la iveala si dovada de apartenenta spatio-temporala extrem de larga a dacilor. si asta pentru ca intre tatuajele de pe figurinele de la Gumelnita (mileniul V i.e.n.) si cele ale tânarului luptator figurat pe jambierele de la Agighiol exista similitudini. In ambele cazuri regasim incizii orizontale, iar directia lor este aceeasi: pornesc de pe nas pe obraji. Acesta tehnica de tatuare arata o continuitate de ritualuri In evolutia unor triburi carpatice, inrudite de-a lungul timpului, prin simbolismul lor totemic.

tezaurul princiar AGIGHIOL                                              

Tatuajul heraldic
Tatuajele au fost interpretate de catre istorici, geografi si literati ai Greciei antice si scriitori latini, pentru populatiile predace sau migratoare din Dacia preistorica. Ceea ce au descoperit arheologii este, astfel, completat de vechii istorici greci care vorbeau despre tataujele agatârsilor (popor arab apropiat de traci), getilor, tracilor, cele ale locuitorilor Istriei si ale ilirilor.
* De exemplu, Pompeius Mela sustine ca „agatârsii isi tatueaza fata si madulrele in funciie de consideraiia de care se bucura fiecare de pe urma stramosilor sai. Toti au aceleasi semne si ele sunt de asa natura incât nu pot fi sterse prin spalare”.
* Artemidor din Daldis spune si el ca „la traci sunt tatuati copiii nobili, iar la geti sclavii”.
* Herodot precizeaza ca in aceasta arie, „tatuajul este semnul neamului ales, cel netatuat fiind om de rând”.
* In secolul IV-III i.e.n., filozoful grec Clearh din Soli povesteste ca „nevestele scitilor au tatuat spre pedepsire femeile trace. Astfel batjocorite, ele au sters urma nenorocirii lor intr-un fel special, gravând desene si pe restul pielii, pentru ca semnul rusinii si insultei sa stearga ocara prin podoaba”.
* Strabon, un alt filozof grec a precizat si el ca toate neamurile se tatueaza.
* Dion Chrysostomos, orator si folozof grec al secolului I e.n., relateaza ca „in Tracia femeile libere sunt pline de semne facute cu fierul rosu si, cu cât au mai multe semne si mai variate, cu atât se arata a fi mai nobile”.
* Plutarh este un alt istoric care a mentionat ca „tracii pâna astazi isi tatueaza femeile, ca sa-l razbune pe Orfeu”.
* Porfir (filozof grec din secolul II e.n.) povesteste, citând alti istorici, ca Zalmoxis „a  cazut in mâinile hotilor si a fost tatuat, când s-a facut rascoala impotriva lui Pitagora, care a fugit si si-a legat fata din pricina tatuajului”. Totusi, exista posibilitatea ca tatuajul lui Zalmoxis sa fi fost efectuat intr-o perioada initiatica, in timpul consacrarii in scoala tacerii, a lui Pitagora.
* Aristofan, la rândul lui,  relateaza ca „locuitorii de lânga Istru si Dunare se tatueaza si se imbraca in vesminte colorate”. El mai spune ca femeile sunt cele care se tatueaza cu motive ornamentale, socotite podoabe, iar tatuajele se realizeaza cu ace. Acele erau inrosite in foc, iar când se realizau impunsaturile, se adaugau si diversi coloranti. Barbatii de rang inalt erau cei care foloseau, mai cu seama, tatuajele. Iar când unei persoane de rang mai mare i se spune „cel alb”, apelativul este ironic, ca si cum ar avea fruntea curata si alba, netatuata.

In final...
Tatuajul reprezenta un semn de noblete, fiind practicat, mai ales in ultima perioada, mai mult de conducatori si regi. La geto-daci se tatuau unii dintre oamenii de seama, in ultima perioada a dacilor tatuajele fiind considerate atât podoabe cât si semne ale unei descendente din nobilime.