CINE SUNTEM?

Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi."
(Daniel Ruzo-savant peruvian)

„Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.”
(Jules Michelet- cărturar francez)

“În fond, ideea romanitatii romanilor în viziunea ei evolutiva ni se prezinta… ca un arbore gigantic al carui trunchi îl constituie traditia autohtona a romanitatii, constiinta poporului roman despre romanitate. Ramurile sale reprezinta, desigur, traditiile înfatisate mai sus, ramurelele si frunzele fiind diferitele marturii asupra romanitatii romanilor. Din arborele romanitatii romanilor cunoastem cel mai bine trunchiul; nu este exclus ca cercetari viitoare sa descopere existenta unor noi ramuri; cu siguranta putem afirma ca numeroase frunze ale acestui arbore ne-au ramas necunoscute.”

(Adolf Armbruster – Romanitatea romanilor)

“Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina ca voi ungurii ne-ati apasat pe noi într-atat si ne-ati aruncat pe cap si jugul iobagiei, cand noi suntem si am fost totdeauna mai multi decat ungurii si, ce e mai mult, suntem si mai vechi decat voi în aceasta tara, caci suntem ramasite înca a vechilor daci.”

(Un grup de tarani ardeleni, cca.1770)

(Limba romana)”arata caracterele romanice, ba înca le arata în unele privinte mai curate decat celelalte limbi romanice. Limba poporului roman prezinta în chipul cel mai netulburat dezvoltarea de la graiul latin spre cel romanic.”

(W. Meyer-Lübke, Rumänische und Romanisch)

“Cand primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat ca este dusmanul numelui de roman si ca vrea titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Caci aproape toti însotitorii din suita sa erau din neamul acelora… Avand în jurul lui astfel de însotitori si aparatori, el si-a batut joc de tot Orientul.”

(Lactantiu, De mortibus persecutorum)

“Ce stranie este tenacitatea cu care oamenii acestia [aromanii] adera la limba si obiceiurile rasei din care fac parte! Desi s-au scurs multe secole de cand acesti oameni îndura sclavia numerosilor tirani, totusi sunt în stare sa se întretina cu un strain în temerara si pitoreasca limba a Romei antice.”

(Edmund Spencer, Travels în European Turkey…)

“Acest sentiment puternic de a trai si de a muri pentru nationalitatea lor l-au exteriorizat si l-au consfintit cu numele de roman; si unde este puterea care sa le poata lua aceasta nationalitate, unde se afla dreptul care ar putea sa le-o conteste ?”

(Stefan Ludwig Roth, 1848)

“Astfel astazi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epirotii se numesc pe sine cu totii cu un nume cuprinzator nu «valahi» ci «romani», iar limbii lor neaose îi spun «romana».”

(Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica)

“[Romanii, ce] se întindeau aproape de marginea Constantinopolului pana la Byza si mai departe, în multime fara numar, neam de oameni care se simteau foarte bine în locuri greu de umblat si care se ocupau cu pastoritul dar erau obisnuiti si cu luptele”

(Georgios Pachymeres, Istorii compuse, even.-1285)

“Transilvania si Ungaria nu s-au confundat niciodata, ele au format totdeauna doua tari diferite.”

(Szilágyi Sándor, Erdélyország története)

“Noi consideram ca romanii nu sunt numai cei mai numerosi, ci si cei mai vechi locuitori de azi ai Transilvaniei. Imigrarea lor, din sudul Dunarii în Transilvania, nu poate fi adeverita cu nici o dovada istorica.”

(E. A. Bielz, Handbuch der Landeskunde Siebenbürgens)

“Împaratul Diocletian iubea mult tara Dalmatiei; de aceea a adus din Roma popor împreuna cu familiile lor si i-a asezat în tara Dalmatiei: acestia se numesc si romani, pentru ca au venit din Roma, si poarta acest nume pana în ziua de astazi.”

(Constantin Porphyrogenetul, De administrando imperio)

 

“Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi…
O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica.
De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui.
Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.”

(Mircea Eliade – “Teroarea istoriei” si destinul Romaniei)

“Timpul n-a avut puterea sa stirbeasca forta, nici sa slabeasca speranta daco-romanilor. Ramasese aceeasi rasa, rezistenta, rabdatoare, întrucat se considera nemuritoare: Romanul nu piere, suna un dicton popular în toate regiunile Romaniei. Mai e si-un altul, aproape la fel de raspandit: Apa trece, pietrele raman. Apa era navalirea barbara, romanii erau pietrele.”

(Abdolonyme Honoré Ubicini, Les origines de l’histoire Roumaine)

“Sa va purtati numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos… fara sa va înfricosati întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mantuire, si aceasta este de la Dumnezeu. Caci voua vi s-a daruit, pentru Hristos, nu numai sa credeti în El, ci sa si patimiti pentru El…”

(Sf. Ap. Pavel, Epistola catre Filipeni)