"In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
O carte pentru cei interesati de istorie dar mai ales pentru cei ce n-au iubit-o pina acum.

marți, 5 iulie 2011

GLADIATORII


























În Roma Antică scriau istorie. Sute de ani au urcat în amfiteatrele antice şi au luptat, adeseori, pe viaţă şi pe moarte, aducându–le romanilor doza de pâine şi circ. După două mii de ani, povestea lor îi inspiră încă pe scriitori, pe realizatorii de film sau de jocuri video. Gladiatorii.

Luptele cu gladiatori erau foarte populare în Imperiul Roman şi modelul lor a fost împrumutat, se pare, de la etrusci. Primele jocuri cu gladiatori cunoscute astăzi au avut loc în anul 310 î. Hr, în Campanians, iar  prima luptă între gladiatori a fost înregistrată în Roma în anul 264 î. Hr. În anul 404, Împăratul Honius a interzis luptele cu gladiatori. Numele de gladiator provine de la sabia scurtăgladius – pe care aceştia o foloseau în luptă.
Gladiatori la şcoală
Erau prizonieri de război, sclavi sau criminali, aşa că statutul de gladiator le convenea adeseori pentru că putea fi sinonim cu drumul spre libertate. Se luptau între ei sau cu animale pentru a distra mulţimea.
Nefiind oameni liberi, gladiatorii aparţineau şi locuiau în şcolile de gladiatori. Erau cazaţi în barăci, împărţite în celule, aveau un teren mare pentru antrenamente şi antrenori speciali pentru fiecare tip de luptă. Marile şcoli aveau şi locuri speciale pentru spectatorii care doreau să asite la antrenamente.
Se pare că în Imperiul Roman existau peste o sută de asemenea şcoli, denumite "ludi", iar cele mai faimoase erau cea din Capua - unde a fost antrenat Spartacus, şi cea din Pompei, îngropată de Vezuviu în anul 79. Viitorii gladiatori se antrenau uneori chiar şi trei ani înainte de a intra în arenă. Luptau, apoi, doar o dată sau de două ori pe an.                           
Spectacol în arenă
Circul oferit mulţimii era bine plănuit, astfel încât jocurile să fie cât mai bune şi să atragă simpatia mulţimii. Luptele se desfăşurau după amiaza şi erau însoţite de… avanpremiere. Cu o zi sau două înainte de luptă, gladiatorii erau expuşi în public, iar pe stâlpi se pictau programe cu orarul luptelor, date despre cei mai importanţi luptători şi scene de luptă.
Gladiatorii intrau în arenă după-masa, dar deschiderea jocurilor se făcea încă de la amiază prin lupte cu animale şi execuţii publice. Debutul luptelor cu gladiatori era marcat de un ritual: organizatorul, gladiatorii şi servitorii purtând armele combatanţilor, urcau în arenă pentru a se verifica dacă totul este în ordine. Şi startul se dădea, iar luptele avea şi … fond muzical. Grijulii ca spectacolul să placă, orgnizatorii au dezvoltat ideea acompaniamentului muzical, aşa că tempoul luptei era marcat de instrumenşti, deghizaţi în animale.
De obicei, într-o după-amiază, luptau 10-13 perechi de gladiatori, iar o lupta dura 10-15 minute. Finalul era marcat prin moartea, rănirea unui gladiator sau prin faptul că acesta se declara învins. Moartea sau viaţa erau hotârâte de finanţatorul întrecerii, după ce acesta consulta voinţa mulţimii. Pentru uciderea unui gladiator, şcoala era recompensată, iar recompensa era chiar şi de o sută de ori mai mare decât valoarea celui mort. Gladiatorul învingător primea bani, iar la finalul unei cariere glorioase, marele premiu putea fi “rudis”, sabia din lemn care aducea şi libertatea. Istoria arată că faimosul gladiator Flamma a primit această sabie de patru ori, dar a ales să rămână gladiator şi a fost ucis în cea de-a 34-a sa luptă.
Trebuie ştiut că gladiatorilor li se cerea să facă spectacol, dar nu să se ucidă între ei. Ani lungi de antrenamente erau necesari înainte ca aceştia să-şi facă un nume, aşa că  rănile mortale erau pe cât posibil evitate.
Amfiteatre mamut, pentru gladiatori
Popularitatea de care luptele gladiatorilor se bucurau i-a determinat pe romani să construiască spaţii speciale pentru acestea. S-au ridicat amfiteatre din lemn, demult dispărute, dar şi din piatră, care rezistă şi astăzi. Aproximativ 230 de asemenea amfiteatre, în formă de cerc sau elipsă, au supravieţuit. Unul dintre ele, Colosseumul e astăzi mândria Romei şi cel mai mare amfiteatru antic din Imperiul Roman, prin cei 189 metri lungime, 156 metri lăţime şi capacitatea de peste 50.000 de locuri. Construcţia lui a început în anii 70-72 şi s-a terminat în anul 80. Colosseumul a fost inaugurat prin jocuri care au durat o sută de zile.
Gladiatorii-pariul nobililor

Atrşi de luptele gladiatorilor s-au arătat a fi, în general, şi nobilii şi împăraţii romani. Mizând pe pâine şi circ, aceştia se întreceau în a oferi lupte şi jocuri fastuoase pentru a ţine mulţimea sub control. 74 de lupte a oferit Titus Flamininus la moartea tatălui său, dar a fost cu mult întrecut de Iulius Cezar care a promis 320 de meciuri în onoarea fiicei sale.
Mai mult, dat fiind orgoliile răbufnite din cauza acestor lupte, împăraţii Romei s-au văzut uneori nevoiţi să stabilească sumele pe care nobilii le puteau cheltui pentru organizarea lor. Şi numărului de gladiatori care putea fi deţinut de un nobil i s-au stabilit limite, iar aceste se situa la… 640.
Pentru unii nobili sau împăraţi romani, pasiunea pentru lupte era atât de mare încât se părea că ei chiar au coborât în arenă şi au luptat ca gladiatori. Printre cei bănuiţi se numără Caligula, Titus, Hadrian.
* Existau mai multe tipuri de gladiatori: secutor – care îşi alerga adversarii prin arenă; Thracian – care avea o armură uşoară şi lupta împotriva gladiatorului Hoplomacus, cel protejat de o armură grea; Retiarus, care lupta cu o suliţă cu trei vârfuri şi o plasă, gen năvod; Mirmillo, cu coif, sabie şi scut oval; Samnitul – care avea scut dreptunghiular; Laquear- avea un lasso. Cei specializaţi în lupta cu animalele se numeau Bestiarus, iar cei care intrau în arenă în care -  Essedarius
* Doar 10 % dintre gladiatori mureau în luptă. Puţini dintre ei depăşeau vârsta de 30 de ani, dar acest fapt era cauzat de alte boli şi nu de uciderea în arenă. Oricum, datorită mâncării consistente şi îngrijirilor medicale, gladiatorii trăiau mai mult decât mulţi dintre romani.
* Gladiatorii stângaci se bucurau de o atenţie aparte, datorită rarităţii lor. La fel femeile sau copiii gladiator.
* Anul 73 î. Hr. a adus şi o revoltă a gladiatorilor conduşi de tracul Spartacus. Împreună cu sclavi, ei au format o armată şi între anii 73–71 î. Hr. au învins cinci armate romane. Au fost înfrânţi de oastea generalului Marcus Licinius Crassus.
Sursele istorice au reţinut aspecte mai puţin obişnuite referitoare la abordarea jocurilor de cãtre împãraţi: Lui Commodus îi plãcea sã organizeze lupte între pitici şi femei, dar el însuşi şi-a fãcut apariţia în arenã de nu mai puţin de 735 de ori sub chipul lui Hercule, cu mãciuca şi pielea de leu…în Annalele lui Tacitus Nero punea în scenã spectacole inedite, la care un mare numãr de senatori şi femei de vazã au cãzut în dizgraţie ca urmare a participãrii la lupte…La Suetonius Domitian ordona lupte nocturne între femei-gladiator, care erau se pare o prezenţã destul de comunã, dupã cum relateazã şi Petronius, Dio Cassius sau Martial…Septimius Severus a emis un edict în 200 d.Hr. care interzicea femeilor intrarea în arenã…Cel mai grandios spectacol la care participã 5000 de perechi de gladiatori avea loc în timpul lui Traian, în 107 d.Hr., în cinstea victoriei asupra dacilor.
 LUDUS DACICUS

sursa articol dracones
Despre calităţile militare ale tracilor în general şi ale geto-dacilor în particular, s-a vorbit mult, în multe materiale de calitate, izvoarele istorice şi arheologia oferind multe date care compun o imagine relativ întreagă şi clară despre problema menţionată.
Unul din cele mai importante izvoare, care fac lumină în problema militară geto-dacică, este Columna lui Traian. Nu departe de acest monument, se află Colosseumul, locul unde, se ştie că tracii au impus un tip de gladiator şi unde mulţi daci luaţi prizonieri şi de ce nu, poate şi unii din liberă iniţiativă, în căutarea faimei, au dus lupte pe viaţă şi pe moarte. Un monument mai puţin cunoscut, sau mai puţin menţionat în cărţile de specialitate, se află în imediata vecinătate a Colosseumului. Este vorba despre şcoala de gladiatori dacică, cunoscută în antichitate sub numele de Ludus Dacicus.
Două izvoare importante fac referire la această clădire şi instituţie. Este vorba despre o operă din secolul al IV-lea, care descrie Roma şi despre o hartă pusă la punct de administraţia Romei.
În secolul al IV-lea, a fost scrisă o lucrare, care descrie clădirile şi instituţiile Romei. Oraşul este împărţit în 14 regiuni. Lucrarea are două părţi. Prima parte este denumită Curiosum, iar cea de-a doua parte, Notitia. Această operă este tratată de către Henri Jordan în cartea sa, Topographie der Stadt Rom im Alterthum.
O altă carte contemporană care tratează problema structurii oraşului Roma în antichitate, este A Topographical Dictionary of Ancient Rome, scrisă de Samuel Ball Platner. Scrisă în 1929, ea s-a impus rapid şi a rămas o referinţă majoră, în domeniu.

Forma Urbis Romae, este o hartă de marmură severiană, creată între anii 203-211 e.n., având 18,1m lungime şi 13m lăţime, deci de dimensiuni uriaşe, ea acoperind un întreg perete în Templum Pacis. Ea cuprindea planul arhitectural al întregului oraş, ajungând la detalii de nivelul încăperilor şi treptelor. Din întreaga hartă, se mai păstrează între 10% şi 15%. Ceea ce se mai păstrează din ea, este fragmentată în 1.186 de bucăţi. Problema potrivirii fragmentelor şi mai ales completarea hărţii, atât cât este posibil, este evident, o sarcină extrem de dificilă, în era noastră intervenind însă computerele, pentru uşurarea muncii.
În apropierea Colosseumului existau cinci şcoli de gladiatori: Ludus Magnus, Ludus Gallicus, Ludus Matutinus, Ludus Aemilius şi Ludus Dacicus.
Ludus Magnus, aşa cum denotă numele, era şcoala principală de gladiatori, una din cele patru fondate în timpul lui Domitian. Ea se afla în regiunea a III-a a Romei, în capătul străzii via Labicana. Ea apare pe un fragment al hărţii Romei şi mai există referinţe despre ea la Herodot (I.15.8, I.16.3) dar fără detalii despre localizare şi deasemenea în CIL (VI.1645, 1647, 7659 şi 10164-10170).
Ludus Matutinus se presupune a fi fost o şcoală de luptă, unde erau antrenaţi vânătorii pentru spectacolele cu animale, care aveau loc dimineaţa (Ovidiu, Metamorphoses, XI.26; Martial, VIII.67, XIII.95; Seneca, Epistolae, XII.7.3; Suetonius, 34). Apare localizată în regiunea a III-a, fiind învecinată cu Ludus Magnus şi Ludus Dacicus. Mai apare menţionată în CIL (VI.352, 9470, 10172, 10173, XIV.2922). Face parte din cele patru şcoli de gladiatori, fondate de Domitian.
Ludus Gallicus era şcoala de luptă pentru gladiatorii de origine galică. Ea apare localizată în regiunea a II-a, fiind menţionată şi în CIL (VI.9470).
Ludus Aemilius este şcoala de gladiatori construită de triumvirul Lepidus sau de către fiul său. Locaţia ei a rămas necunoscută deocamdată. Se ştie că se învecina, cel puţin pe o latură, cu un atelier de prelucrare a bronzului. În secolul al IV-lea a fost transformată în băi publice, primind numele, Balneum Polycleti.
LUDUS DACICUS, era şcoala în care au fost antrenaţi gladiatorii daci. Ea a fost fondată de către Domitian şi probabil a cazat numeroşi prizonieri luaţi de către împărat, în luptele sale cu dacii. Prizonieri daci au fost luaţi, în neumărate rânduri, de către romani şi în multe cazuri aceştia au fost puşi să lupte în arenele romane. Merită a fi menţionate doar câteva cazuri celebre: Cassius Dio spune că în urma luptei de la Actium, în care Dicomes oferă ajutor lui Antonius, “luaţi prizonieri de Octavian, oştenii daci ai lui Dicomes sunt duşi la Roma (31 î.e.n.) şi puşi să lupte în arenă, ca şi gladiatori, împotriva unor captivi suebi” (Cassius Dio, LI.22). În urma cuceririi Daciei, împăratul Traian, a putut oferi cetăţenilor Romei, grandioase spectacole “timp de 123 de zile, în cursul cărora au fost ucise cam 11.000 de animale sălbatice şi domestice şi au luptat 10.000 de gladiatori” (Cassius Dio, LXVIII.15.1). Acest mare număr de prizonieri daci şi cu siguranţă şi alţii, şi-ar fi putut, uşor, lăsa amprenta asupra luptelor din arenele Romei. Poate prin curaj, tehnică de luptă, exotism în ochii romanilor, poate prin toate aceste calităţi la un loc, poate şi prin altele, astfel încât să determine conducerea Romei să construiască o şcoală dacică de gladiatori.                                        

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru articolul foarte bine realizat! mi-am permis sa fac trimitere la aceast frumos articol, întro postare în legatura cu Arena di Verona.
    Toate cele bune!

    RăspundeţiȘtergere