Un forum roman reprezentat pe Columna lui Traian, căutat de specialişti peste 100 de ani, descoperit în 2010 la Turnu Severin, confirmă încă o dată valoarea documentară excepţională a monumentului de la Roma pentru trecutul nostru. Această descoperire demonstrează că opera lui Apolodor din Damasc ridicată în capitala imperiului mai are şi alte lucruri să ne spună. Ea ascunde însă şi multe taine, precum culorile în care a fost pictată, icoanele şi simbolistica creştină sau ştergerea scenei aducerii capului regelui Decebal în faţa împăratului învingător.
Deşi la noi relativ puţină lume cunoaşte faptul că italienii au reuşit să reconstituie cu tehnici ultramoderne culorile originale care dădeau strălucire acum aproape 19 secole Columnei lui Traian, acest lucru era o realitate încă din penultimul deceniu al secolului trecut.
În anii â80, un colectiv de specialişti în studii nucleare, folosind reflectoscopia computerizată în infraroşu, captarea radioactivităţii, analizarea semnalelor dinamice până la o frecvenţă de 1.000 Hz, analiza elementară, care includea spectometria de fluorescenţă X şi sematometria, a scos din "tegumentele" marmurei culorile autentice în care fusese pictată iniţial Columna, ducând la "identificarea absolută, în perfecţiunea individualizată a celor 2.500 de figuri păstrate în frânturi de cronică", cum spunea prof. Ion Dumitriu Snagov în 1996 în "Monumenta Romaniae Vaticana". Astfel, a fost reconstituită fotografic întreaga Columnă, iar imaginile au fost expuse la cea de-a XLII-a Bienală a Academiei de Artă din Veneţia, vernisată sub titlul "Ştiinţa pentru artă" în 1986.
Aşa s-a putut vedea clar fiecare expresie de pe faţa personajelor, fiecare gest, fiecare trăsătură, fiecare detaliu al îmbrăcămintei, al evenimentelor redate, fiecare armă (multe din ele inserate în original în marmură, din cauza dificultăţii reprezentării lor în piatră), un uriaş tezaur de informaţii care ar putea completa cunoştinţele despre strămoşii noştri, un adevărat document multidisciplinar care, din nefericire, a rămas, cel puţin la noi, necercetat, nevalorificat încă.
Icoanele creştine de pe monumentul lui Traian
În aceeaşi idee se înscriu şi icoanele şi simbolistica creştină de pe Columna lui Traian, despre care a vorbit pentru prima dată la noi celebrul arhitect Christofi P. Cerchez.
În 1928, acesta publica o broşură ilustrată intitulată "Cea deântăi Icoană Creştină". Conform părerii arhitectului, cea dintâi icoană creştină s-ar afla pe unul din registrele Columnei lui Traian, numerotat XVII de către Cichorius, în monumentala sa lucrare despre opera lui Apolodor din Damasc.
Iată cum redă Cerchez scena respectivă: "Ceva mai săltat decât acei trei daci, un frumos bărbat, în costum de dac şi el, pare că ar patrona totul. Flăcările cari cât se poate de discret închid Marea Figură, şi cu ea pe aceia a unuia din cei trei daci martiri în adoraţie, cu mâna dreaptă a Marei Figuri pe umărul ei, şi cu cea stângă pe coarnele berbecului, încep să ridice valul. Şi atunci, o serie de semne cunoscute veacului de persecuţie, de pe vremuri desvăluite, clarifică totul: sub capul berbecului, pe haina Marei Figuri a Marelui Păstor, "X" - Iisus Hristos, Marele Mântuitor; Berbecul însuşi - pasiunea lui Christ; între pietrile de sus ale cordonului de separaţie dintre scene, din pietre, "I. S.". Iisus urmat de începutul unei alte litere, "H", sfârşitul nu se mai cunoaşte, halca de piatră fiind ruptă de vremuri; pe umărul Lui stâng, "X- â Iisus Hristos Nika, adică "Iisus Hristos învinge". Şi totul închis în trei aureole concentrice, începând cu nimbul vertical din jurul capului, dovedind ortodoxismul înaintea catolicismului, care are nimbul orizontal. Pe umerii apostolului în adoraţie, două litere: una "E" cu caracter grecesc, şi alta "L", cu caracter latin; astfel că nu ar fi surprinzător ca să fie vorba despre Evanghelistul Luca. Un porumb - dacă nu altceva va fi semnificând - încheie scena". Şi apoi arhitectul concluzionează: "Este Marea Figură a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe cât de frumos executată, pe atât de meşteşugit învăluită".
Vasile Lovinescu completează informaţiile furnizate de Cerchez, descoperind alte semne-simbol. De pildă, încreţiturile veşmântului care acoperă trupul personajului identificat de Cerchez ca fiind Mântuitorul Hristos, pe umărul şi pe braţul stâng, când imaginea este inversată (tehnică tradiţională de a strecura simboluri importante în ansamblul ornamentaţiilor fără semnificaţii), două din cele mai importante simboluri ale tradiţiei creştine: crucea în formă de "X", numită în mod obişnuit "Crucea Sfântului Andrei", litera grecească "khi" - iniţialele numelui lui Hristos, şi un unghi ascuţit pus pe braţul din stânga al crucii (în imaginea inversată), care formează, aparent, litera "A". În realitate este vorba despre un vârf de lance redus la schema lui geometrică. Cu alte cuvinte, creţurile veşmântului arată cele două instrumente ale Patimilor: crucea şi lancea cu care centurionul Longin a străpuns coasta Mântuitorului.
În 1999, arh. Silvia Păun sesiza la rându-i prezenţa unei alte scene creştine pe Columna lui Traian, în scena sinuciderii lui Decebal, unde descoperă un personaj care, fără dubii, îşi face semnul crucii.
Fără îndoială, toate aceste puncte de vedere pot da naştere la alte interpretări, pot ridica numeroase alte semne de întrebare şi, de ce nu, pot constitui elemente de plecare într-un studiu mult mai aprofundat, din perspectiva sugerată de cei trei cercetători. Studii care ar completa tabloul începuturilor noastre creştine.
Ni se pare de mare importanţă a sublinia, de pildă, că scena este plasată într-un registru care redă secvenţe din întoarcerea refugiaţilor daci pe pământurile lor, după sfârşitul primului război dacic. Adică după anul 103, atunci când, cu certitudine, cuvântul Mântuitorului fusese auzit şi de daci.
O scenă dureroasă ştearsă misterios de pe Columnă
Mulţi dintre cercetătorii care au studiat reliefurile de pe Columnă sunt de părere că "filmul" derulat în basoreliefuri de piatră ar fi povestea ilustrată a cărţii pierdute a împăratului Traian despre războaiele cu dacii şi că o serie de episoade sunt pentru noi, cei de astăzi, enigmatice.
Din seria acestor episoade face parte şi o scenă de după aceea a sinuciderii lui Decebal, în care sunt redaţi doi soldaţi romani care prezintă mulţimii pe un scut capul sângerând al regelui Decebal. Despre această scenă, sursele scrise spun că atât capul, cât şi mâinile regelui au fost duse la Roma şi azvârlite pe treptele templului Gemoniilor. Ei bine, această scenă a fost ştearsă prin cioplire.
Despre autenticitatea evenimentului imortalizat în piatră depune mărturie însă un monument funerar descoperit de profesorul american Michael P. Speidel, de la Universitatea din Honolulu, în 1965, în satul Grammeni, din apropierea anticului oraş Philippi, de pe teritoriul fostei provincii romane Macedonia. Este vorba despre monumentul funerar închinat lui Tiberius Claudius Maximus, cel care i-a dus împăratului Traian capul lui Decebal.
Mormântul conţine o inscripţie în care se spune, printre altele: "Tiberius Claudius Maximus, veteran, fiind în viaţă s-a îngrijit să se facă acest monument… fost făcut cercetaş… de două ori decorat în războiul dacic… de către acelaşi împărat făcut decurion… fiindcă prinsese pe Decebal şi îi dusese capul la Ranisstorum…"
Deşi cetatea sau castrul sau oraşul cu acest nume din Dacia unde se afla Traian după înfrângerea dacilor în al doilea război din 105-106 nu a fost identificat cu certitudine, cercetători precum istoricul Ştefan Grecianu sunt de părere că ar fi vorba despre Deva.
Oricum, fapta soldatului Tiberius Claudius Maximus este confirmată şi de relieful de pe monumentul funerar care îl înfăţişează călare, repezindu-se la un dac prăbuşit la pământ, din mâinile căruia cade un pumnal încovoiat, adică Decebal care tocmai se sinucisese. Scena acestui suicid apare şi pe vase din Gallia şi Spania, dovadă că evenimentul a avut un larg ecou în epocă.
Creştinii, acuzaţi pe nedrept de mutilarea Columnei
"Ciudat este faptul că relieful în care capul lui Decebal este prezentat pe scut sau pe o tavă a fost distrus prin ciocănire minuţioasă. Nu se mai văd decât contururile care sugerează despre ce este vorba: un castru, în interiorul căruia se vede un cort militar, în faţa căruia doi soldaţi romani prezintă unei mulţimi un scut pe care este aşezat un cap uman. Cine a distrus această scenă şi de ce? Cine putea ajunge la vârful Columnei cu ciocanul şi ce l-a determinat să steargă această scenă? Căci nu este vorba despre o distrugere accidentală, nici produsă de eroziune din cauza intemperiilor. Este mâna cuiva care a vrut să dispară din istorie acest cumplit episod. Unii specialişti au oferit o interpretare total necredibilă: creştinii ar fi şters scena! În 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. Între 1589 şi 1590, în locul statuii lui Traian din vârful Columnei, dispărută încă din Antichitate, a fost pusă statuia Sfântului Petru. Se presupune că scena despre care vorbim a dispărut atunci, deoarece atingea sensibilitatea creştinilor. Pe Columnă însă apar reprezentări cel puţin la fel de macabre: soldaţi romani prezentând împăratului capete de daci, capete de daci înfipte în pari în faţa unui castru, un soldat ţinând în dinţi un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul al XVI-lea, astfel de reprezentări nu erau macabre. Mai mult, creştinii erau familiarizaţi din Noul Testament cu imaginea Salomeei purtând tava cu capul Sfântului Ioan Botezătorul. Să fie vorba de apărarea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigaş, cum au sugerat alţi cercetători?", se întreabă dr. Aurora Peţan, care a studiat această problemă.
Unii specialişti cred că creştinii ar fi şters scena mai târziu, deoarece, la începutul secolului al XVII-lea, când Ludovic al XVI-lea a comandat o copie a Columnei, artistul Pietro Santi Bartoli a executat copii de detaliu de pe scenele Columnei, iar secvenţa despre care vorbim apare în lucrarea sa. De altfel, un album cu reproducerile lui Bartoli a fost dăruit bibliotecii Astra din Sibiu de către Badea Cârţan, care a adus în desaga sa de la Roma acest nepreţuit document pe care, ca şi în alte cazuri, cercetătorii continuă să-l ignore. "Cei care au atribuit gestul distrugerii creştinilor din secolul al XVI-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Între ei se numără şi cel mai mare expert al Columnei, Conrad Cichorius (sfârşitul sec. al XIX-lea). Poate vreunul dintre împăraţii Romei de origine dacică, despre care istoria noastră nu pomeneşte niciodată, a vrut să răzbune într-un fel soarta tragică a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai târziu, căci unele scrieri despre daci încă erau citate în secolul al VI-lea. Sau poate e doar o simplă răzbunare a sorţii... Oricum ar fi, important este că, de-a lungul vremii, durerea şi revolta pentru înrobirea Daciei au dăinuit, iar gestul ştergerii de pe Columnă a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovadă limpede în acest sens", ne-a declarat Aurora Peţan.
Despre tainele documentului în piatră de la Roma, care constituie actul nostru de naştere ca popor, se pot scrie pagini întregi. Rămâne doar ca istoricii să dorească să se aplece mai mult asupra lor. lumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu