Misterele catacombelor din Capitala

Bucurestiul era un oras calcat de haiduci si talhari, de aceea negustorii, autohtoni si straini, aveau o mare teama sa-si expuna marfurile.
Pentru a impulsiona comertul, domnitorii au trebuit sa ofere garantii potentialilor „investitori”,  ca marfa lor va fi protejata. Astfel au aparut hanurile, adevarate fortarete, si galeriile subterane, pe unde, la vreme de asediu, negustorii si marfurilor lor puteau fi evacuate in siguranta.
Subteranele, surse de comori

Fostul palat al logofatului Dinicu Golescu, litografie din 1866

George Potra, in “Hanurile bucurestene”, scrie ca domnitorii au inceput sa construiasca hanuri din secolul al XVII-lea. Exemplul lor a fost imitat de boieri, iar apoi de negustorii bogati si de calugari, care aveau in stapanire manastirile si bisericile. Cel mai mare han a fost Serban Voda, ridicat de Serban Cantacuzino intre 1683 si 1686 pe Ulita Mare (Lipscani).

Tunelul care pornea de sub Conacul Golescu

„Aproape toate hanurile aveau la mijloc o curte mare imprejmuita de jur imprejur de ziduri inalte si groase ce serveau pentru aparare. Aveau numai o singura intrare si iesire, care in timpul noptii era inchisa printr-o mare usa de stejar, ferecata, ca sa opuna cat mai multa rezistenta in caz de primejdie, (…) in stare a infrunta pana si loviturile ghiulelelor de tun”. Negustorii, boierii si chiar domnitorul ascundeau in pivnitele acestora marfurile si lucrurile lor cele mai bune, documente si bani.
Popa Tunsu, celebru haiduc bucurestean

Hanul Serban Voda era foarte sigur pentru negustorii straini

Hotii au trebuit sa se adapteze masurilor de protejare a comerciantilor si primul lucru pe care l-au facut a fost sa invete caile subterane ale Bucurestiului, prin care puteau ajunge in apropierea caselor boieresti, ale negustorilor si ale hanurilor. Totodata, caile subterane le ofereau si ascunzisuri din calea poterilor pornite pe urma lor. Cel mai celebru haiduc care a haladuit prin Bucuresti a fost Popa Tunsu. Ionita chiar fusese popa, dar a fost raspopit – si tuns simbolic – din cauza ca se daduse cu razvratitii lui Vladimirescu. Greseala lui a fost ca l-a praduit pe generalul Kiseleff, care a promis rang boieresc celui ce il va da prins, iar Ionita a fost tradat de un capitan al lui.
Portaluri spre alta lume

Centrul Bucurestiului (1871) era atractia principala pentru hotii care tinteau conacurile boieresti

Mircea Eliade, in celebra sa povestire “Pe Strada Mantuleasa”, scria ca pivnitele si subteranele Bucurestiului erau portaluri catre universuri paralele. Cel mai sigur, erau cai de scapare din lumea „prezenta”, in caz de asediu, incendii si alte primejdii. Primul care a scris despre tunelele aflate sub Bucuresti este Gion Ionescu, in celebra sa “Istorie a Bucurestilor”. Cele mai cunoscute subterane sunt catacombele din zona Strazii Negru Voda, coridorul subteran sapat si zidit la o adancime de peste zece metri, care leaga Hanul lui Manuc, Biserica Domneasca si Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri si cel care leaga Curtea Veche si Dealul Vacarestilor. Singura  galerie subterana din Capitala, catalogata monument istoric, este tunelul de refugiu al Conacului Golescu, constructie din secolul XVIII.

enational.ro