MOŞTENITORII STELELOR

Niciodată adoratorii lui Zalmoxis n-au înteles să cedeze fără luptă” afirma un istoric contemporan. Această credintă în nădejdea existentei războinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esential în Getica - "...sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la război el trebuie judecat fără părere de rău. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curătându-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdărire a sufletului. Prin asceză si monoteism, dacii respectau precepte crestine înainte de crestinism."
Pentru daci, odiseea sfântului Andrei a venit în întâmpinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor exemplare confirmată de Porphirios atunci când relatează că pe Zalmoxis, daco-getii “îl adoră ca pe Heracles”.
Ni se dezvalule astfel si un alt aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenta unui cult al eroismului “la cele mai războinice populatii” - cum numea Pliniu cel Tânăr pe strămosii nostri.
Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic, spirală, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reîntoarcei.
Pierre Chaunu în lucrarea sa Istorie si decadentă creionează un timp al verticalitătii, considerând timpul iudeo-crestin, timpul nostru contemporan.
"Din traci s-au născut românii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta etnică a poporului român. Românii au mostenit de la daci, ramura nordică a tracilor, tipul si trăsăturile de suflet întru Zamolxis.
Constantin Brâncusi, sculptorul român al universalitătii, mostenit a însufletit într-o binecunoscută sculptură a sa, “Cumintenia Pământului”, o trăsătură ingenuă de bun simt încarnat din spiritul neamului nostru.
Popor cu adânci rădăcini tărănesti, în spatiul mioritic, românii au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinătate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic.
Ei au ramas aici ca o piatră din muntele Kogaionullui. Această trăinicie telurică izvorăste din originea milenară, de la începutul vietii umane, a strămosilor neamului românesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din această experientă milenară s-a născut întelepciunea "Cumintenia Pământului”.
Viata pe aceste meleaguri “gură de rai” a fost supusă permanentei incursiuni barbaro-satanice. Daco-românii s-au apărat, războit, răsculat, numai atunci când “a ajuns cutitul la os".
O altă fatetă a spiritului nostru o găsim în acel weltanschaung războinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeană a dacilor ca temelie a “Cuminteniei Pământului”.
De la daci, românii au mostenit această sinteză între “cumintenia pământului” si spiritul trăirii războinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit această trăire spirituală în cele două poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iată versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip sălbatic, si sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte/ Părul si barba lor n-au fost tunse niciodată/ Măna lor dreaptă e totdeauna gata să înfingă cutitul / pe care îl are legat la sold orice barbar."
În “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “...un bătrân, care întâmplător se află în acea adunare,/ răspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule oaspe, cunoastem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru".
Prin această mostenire ancestrală zalmoxistă românii s-au ridicat întotdeauna la luptă, răzvrătire, război de câte ori fiinta lor a fost agresată de factori externi.
Astfel, din adâncul metafizic at trăirii românesti s-au născut simboluri nationale unice, colectivităti unite în individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung aI eroilor neamului.
Românii au creat propriul lor timp, cel al trăirii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendentei ce leagă pe Pământ si în Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu într-o trinitate a vesniciei.
Iisus ne-a relevat că neamurile se înfătisează în fata Domnului, neamurile ca o creatie firească divină vesnică opuse contopirii cosmopolite, federative.
Urmând linia individ-neam-Dumnezeu, unită prin forta esentială a iubirii crestine avem a contopire a împlinirii individului si neamului într-o unitate inseparabilă. Învierea si misionarismul individului au continut numai atunci când omul se jertfeste pentru mântuirea sufletului neamului său.