Tăbliţele de la Tărtăria – cel mai vechi scris din lume

Foto: Codruța Drăgoescu  

---

• Manualele şcolare de istorie tac mâlc. Povestea despre începuturile vieţuirii pe meleagurile noastre se rezumă la o simplă enumerare a două-trei căpetenii dace, brave, nevoie mare, dar înfrânte apocaliptic de armatele romane. Şi… atât.

Istoricii români nu par să creadă ceea ce confraţilor lor străini le stârneşte interes, admiraţie, certitudine şi pasiune. Anume că o întreagă civilizaţie pre geto-dacică a trăit de la începuturile timpului pe aceste meleaguri. Că membrii ei au avut un nivel de trai şi o cultură avansată care de fapt, stă – după cum o dovedesc incontestabil descoperirile arheologice – chiar la baza formării celorlalte culturi şi popoare europene, şi nu numai. Astăzi însă românii îşi pierd, încet, dar sigur, identitatea. Se uită cu admiraţie nesfârşită la civilizaţii mult mai tinere decât este cea a strămoşilor lor daci şi pre geto-daci şi habar nu au că de fapt au toate motivele să se considere, vorba bănăţenilor, fruncea!
Evidenţa ignorată
John A. Halloran, un renumit sumerolog american întreabă mai mult retoric, de ani de zile: „Cum se poate explica faptul că tocmai într-o regiune din vestul României, înconjurată cu nume sumeriene ca: urastie, simeria, kugir etc. s-au găsit şi trei tăbliţe din lut local marcate cu pictograme sumeriene, mai vechi cu 1.000 de ani decât cele din Mesopotamia? Nu e evident?!"

„Este evident că scrierea de pe tăbliţele de la Tărtăria nu este doar rezultatul unei singure persoane, geniale, ci al unei întregi culturi. Şi asta pentru că este deja un fapt dovedit şi probat că alături de cultura egipteană, mesopotamiană a existat şi cultura danubiană, care din multe puncte de vedere se poate spune că le-a precedat pe celelalte, că este cea dintâi...”

Marco Merlini, istoric

Solia fraţilor pre geto-daci
În 1961, în ultima zi a cercetărilor sale arheologice deschise în comuna Sălişte, satul Tărtăria (printre colinele ce despart Sebeşul de Orăştie), arheologul Nicolae Vlassa făcea o descoperire care avea să uimească lumea ştiinţifică internaţională de atunci până astăzi: un mare complex de cult şi un depozit unitar de resturi de schelete omeneşti, între care şi trei tăbliţe de lut. Acestea s-a dovedit ulterior că provin din vatra culturală neolitică Vinca-Turdaş (sec. VII-VI î.Hr.). După doi ani de studii, cercetătorul le reproduce şi le comentează într-o revistă de specialitate, difuzată  în mai multe limbi străine. Fără să ştie atunci, faptul avea să salveze de la uitare (dat fiind cazul altor descoperiri importante legate de originile străvechi ale poporului român), o descoperire arheologică inegalabilă care până şi astăzi încă, tot face senzaţie printre istoricii lumii. Specialişti din Ungaria, fosta Iugoslavie, Bulgaria, SUA şi fosta URSS au tot analizat, descifrat şi datat tăbliţele, de fiecare dată pe baza ultimelor cuceriri ştiinţifice în domeniu (Carbon 14 etc.). Cercetătorii români în schimb, continuă să treacă sub tăcere existenţa tăbliţelor de la Tărtăria, aşa cum fac şi cu tăbliţele de la Sinaia, de exemplu. Nici nu e de mirare, ar spune unii, având în vedere că modestele tăbliţe neolitice de teracotă de la Tărtăria pun sub semnul îndoielii de-a dreptul ceea ce lumea ştiinţifică considera până la descoperirea lor, ca fiind o evidenţă absolută în materie de istorie a civilizaţiei umane, anume că civilizaţia lumii a pornit din Sumer. Academicianul bulgar Vladimir I. Gheorghiev afirmă că „tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene" şi că „scrierea, sub forma pictogramelor, a apărut de fapt, în sud-estul Europei, şi nu în Mesopotamia, cum se credea până atunci. Că desenele şi semnele de pe cele trei tăbliţe de la Tărtăria reprezintă de fapt, cea mai veche scriere din lume, mai ales că scrierea sumeriană, din sec. IV î.Hr., „a apărut busc şi într-o formă dezvoltată", ceea ce înseamnă, în opinia renumitului academician bulgar, că ea a fost ori adusă acolo, ori a fost îmbunătăţită prin prelucrarea alteia anterioare. O poziţie similară are şi orientalistul rus Andrei Nadirov, care consideră că tăbliţele de la Tărtăria, „transmit peste veacuri solia fraţilor pre geto-daci". Cercetătoarea americană de origine română Marija Gimbutas, încadrează scrierea de pe tăbliţele de la Tărtăria într-o străveche scriere sacră, provenită din paleolitic, cu manifestări mai bogate în neolitic şi aparţinând civilizaţiei Vechii Europe. Cam la aceleaşi concluzii ajung şi investigaţiile unor cercetători maghiari (Makkay Janos, Erzen Nustupny), iugoslavi (Jovan Todorovici), americani (S. Hood, David Whipp), sovietici (T.S. Passek, V. Titov, Boris Perlov) etc. La noi în ţară însă doar lingvistul Ariton Vraciu şi etnologul Romulus Vulcănescu, le iau în calcul, chiar dacă în lume comunitatea ştiinţifică internaţională continuă să le susţină valoarea şi importanţa istorică.
Scrierea dinaintea scrierii
În octombrie 2000, la Milano, la simpozionul internaţional privind „Originile scrierii în lume", cercetătorul Haral Harmann, de la Research Centre on Multilingualism din Bruxelles, relua, pe noi baze documentare, existenţa scrierii cuneiforme de pe diferitele obiecte descoperite în arealul carpato-balcanic. Concluzia lui este că tăbliţele de la Tărtăria sunt „primele semne de scriere incizată, care preced pictogramele mesopotamiene (3500-3300 î.Hr.), hieroglifele egiptene (3200-3000 î.Hr.), pictogramele cu inscripţii de pe Valea Indului (2500 î.Hr.) sau pe cele din China (1500-1200 î.Hr.), ca şi enigmaticele mesaje ale zapotecilor mexicani (600 î.Hr.)!"Câţiva ani mai târziu, Marco Merlini afirma fără a putea fi contrazis (cel puţin nu deocamdată) că pe baza cercetărilor arheologice incontestabile, spaţiul carpato-danubiano-pontic avea cert încă din neolitic, cea mai densă populaţie şi culturi - de la Cris-Starcevo, Vinca-Turdaş, Petreşti, Cucuteni şi Pre-Cucuteni până la Boian, Gumelniţa etc. „Domnilor, spunea el, peste tot în lume (în lumea ştiinţifică - n.n.), se ştie ca românii au plecat de aici (din spaţiul carpato-danubian - n.n.) şi nu invers. Acest lucru este important nu doar pentru România, ci şi pentru întreaga Europă, şi nu numai. Recunoaşterea unei scrieri vechi de 7.000 de ani înseamnă recunoaşterea faptului că aici nu trăiau oameni primitivi, preocupaţi numai de existenţă şi supravieţuire. Este evident că scrierea de pe tăbliţele de la Tărtăria nu este doar rezultatul unei singure persoane, geniale, ci al unei întregi culturi. Şi asta pentru că este deja un fapt dovedit şi probat că alături de cultura egipteană, mesopotamiană, a existat şi cultura danubiană care din multe puncte de vedere se poate spune că le-a precedat pe celelalte, că este cea dintâi...".
Scris şi citit dintotdeauna
„Că traco-geto-dacii cunoşteau scrisul, o confirmăşi autorii antici: Aristofan (450-385 î.Hr.) menţionează că „tracii cunoşteau scrisul", iar Cato cel Bătrân (234-149 î.Hr.), în Originile Romei, apreciază că „Geţii, cu mult înainte de întemeierea Romei, au proslăvit în ode scrise faptele de vitejie ale eroilor lor, acompaniaţi de flaut, ceea ce la romani s-a întâmplat mult mai târziu". Berosus (sec. III î.Hr.) spune că şi-a adunat Istoriile din cărţile caldeenilor şi ale celţilor (tracilor), iar Ovidiu, exilat la Tomis, declara că: „am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică şi chiar am scris poeme în limba getică, iar fiul şi moştenitorul tronului trac, Cotys, mi-a citit poeme scrise în limba getă", reaminteşte de câte ori are ocazia reputatul cercetător şi arheolog Gh. Lazarovici. Dar câţi tineri şi elevi ştiu oare astăzi acestea? Câţi se mândresc cu ele? Câţi ştiu măcar la nivel de poveste ceea ce dialectologic cercetătorii au demonstrat deja de mult: vechimea, continuitatea şi importanţa reală a numelor şi toponimelor actuale de pe teritoriul românesc, similare celor folosite de populaţia care a vieţui dintotdeauna pe meleagurile carpato-danubiene, care toate completează mănuşă, adevărul relevat de descoperirile arheologice tăinuite sau nu? Câţi s-au oprit măcar să răsfoiască fie doar şi lucrarea lui Adrian Bucurescu despre „Tainele tăbliţelor de la Sinaia" şi să viseze măcar în răstimpuri la măreţia îngemănată a civilizaţiei şi culturii pelasgilor (etnonim pentru fericiţii, luminoşii, arzătorii, care trăiau de-a lungul Ialomiţei de astăzi, de la izvoare până la vărsare, popor înalt şi blond), cu cea a catuzilor (vitejilor scunzi şi întunecaţi, locuitori la sud de gurile Dunării), care unindu-se au întemeiat istoria lumii chiar pe aceste meleaguri, în ceea ce istoricii numesc civilizaţia pre geto-dacă? Şi nu e păcat că nu o fac? Că nu îşi cunosc rădăcinile, istoria şi nici menirea? Îi poate cineva opri cu adevărat să afle? Trebuie doar să vrea!

„Am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică şi chiar am scris poeme în limba getică, iar fiul şi moştenitorul tronului trac, Cotys, mi-a citit poeme scrise în limba getă.”

AUTOR-ADRIANA VELA